motive de plans

By | 2015-05-06

Am luat şi eu niscai palme de la viaţă, ca tot omul cu experienţă, că altfel nu m-aș fi maturizat frumos şi mă mai apucă şi pe mine depresii, ce-i drept mai dese în ultima vreme, dar nah! Se întâmplă, doare, poate trece. Cel mai rău mă enervează când se strânge necaz, mă țin tare, și la prima bășină dată de unul înspre mine mă apucă un plâns mă nene, de zici că toată viața am căutat momentul ăla cretin și total pe dinafară ca să mă descarc și să mi se înnoade lacrimile în barbă, de se uită lumea din jur la mine – recte bășinosul  în exemplul de față- ca la tablouri de Monet, când îmi vede reacția deplasată.

Adevărul e că mă înmoaie greu filmele și deja mă simt prost. Băi nene, pe care auzi, aoleo ce-am plâns la Fast and Furious 7 mai ales la secvențele de final, aoleo ce-am plâns când am citit Fluturii lui Irina Binder, aoleo ce-am plâns când am văzut că a murit Mac Dreamy, bărbatul doamnei doctor Grey!

Băi nene, deja mă simt prost. OK, a murit un actor. E trist că era tânăr, e trist că a pățit-o taman într-un accident de mașină, e frumos că i-au acordat mementouri frumoase în ultimul film și coloana sonoră mi-a plăcut foarte mult, dar …atât. Nu vorbesc de partea comercială a acestei întâmplări.

La fluturii Irinei m-am enervat maxim, pentru că dacă înțeleg o femeie să facă atâtea gafe grămadă pentru că femeile sunt proaste și inimoase de obicei, n-o să înțeleg nicicând un bărbat așa de prost ca Robert. Pur și simplu nu înțeleg să existe astfel de prototip, n-am întâlnit, nu se leagă cu nimic, nu mi se pare ok nici dacă nu e e ok. Nu mai vorbesc de stilul în care sunt scrise volumele!…

Grey’s Anatomy îl urmăresc de câțiva ani, mai în glumă, mai în serios, mi-a umplut timpul. N-ai ce învăța din el, decât să te sperii până la leșin când vezi că o iau doctorii și rezidenții razna la fugă prin spital când văd o radiografie ciudată renală de copil, în rest n-ai ce să înveți. Știi deja că toată lumea se cuplează cu toată lumea. Cu toate astea mi-a părut rău că l-au omorât pe Mac Dreamy, pur și simplu pentru că mă obișnuisem cu el. La fazele în care ea are amintiri cu el și se uită lung la perna goală, mai că am simțit fiorul acelei părăseli și m-am întristat mai profund, dar…

… am simțit-o pe fi-mea amușinând aerul pe lângă mine. M-am uitat la ea supărată, nu înțelegeam de ce îmi tot dă târcoale, dar până la urmă mi-a explicat:

– Am urmărit fimul ăla cu Richard Gere și câinele din fața gării, câinele Hachi, și am fost singura dintre prietenele mele care nu am plâns la drama aia pentru că eu am urmărit filmul cu mama, și mama mea se plictisise teribil în loc să plângă cum plânge lumea la filme de gen. Speram să plângi măcar acum, dar deja, îmi pare rău s-o spun mami, nu mai ai șanse…

Nici nu mai țin minte când am plâns ultima dată la un film. Nu mai știu.

Deci nu înțeleg! De ce naiba plângeți, oameni buni?!??

 

 

0 thoughts on “motive de plans

  1. Roxana

    Eu am plâns din cauză că mi-au stricat plăcerea unui happy-end, a unei posibile reparaţii a unei vieţi incredibil de triste (că tot vorbim de Anatomia lui Grey) a lui Meredith Grey. Eram pe undeva furioasă şi mereu, în timpul filmului m-am gândit la o poveste reală care m-a durut (extrem de asemănătoare cu povestea). Nu reuşesc să plâng când mi se întâmplă mie necazuri, dar pot plânge pentru alţii şi la o poveste dramatică. Îmi imaginez că sunt în pielea personajului, mă gândesc la cei care chiar au o poveste asemănătoare şi mă gândesc că probabil ăsta este motivul pentru care americanii preferă Happy-end-ul şi schimbă finalul poveştilor sau romanelor. Am plâns când am văzut Viaţă pentru sora mea (My sister’s keeper) – dacă nici acolo nu plângi – chiar nu poţi plânge la filme.

    Reply
  2. B

    Simtul critic e vinovat. Observi alte chestii si nu te mai emotionezi neam… Io asa fac.

    Reply
    1. RMDudu

      Simtul critic si simtul ridicolului (mostenire de la nenea Iancu) ma fac sa rad sau sa schimb canalul… da’ de plans nu imi vine nici cand ma uit la lumea din jur, care depaseste imaginatia limitata comercial a unor autori de scenarii 😉
      Poate chiar sunt sociopat/psihopat.

      Reply
      1. B

        Daca ziceai ca esti perfect sanatos… intram la idei, da’ asa, nici vorba 🙂

        Reply
  3. Io

    Mixy, ti-am trimis ceva pe mailul blogului (mixyblog@yahoo.ro). Sper ca adresa de email e valabila.

    Reply
      1. mixy Post author

        :))) esti rau. Clopotica are o faza emotionanta, pe cand woody e sonata si hahaita. Si vedeta.

        Reply
  4. arakelian

    plans la ce? la ceapa da, la lovitul la dejtul mic de la picior da, eu la filme nu plang, eu DOOORRMMM

    Reply
    1. mixy Post author

      La ceapă plâng în hohote. La lovituri înjur tot în hohote.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *