După violență (2)

By | 2018-02-17

E o femeie aici cu 4 copii, cel mai mare are 10 ani. A reușit să-l culce pe-ăla mic, are vârsta ceva peste un an și încerca să urmărească o ieftinătură de-asta de serial, timp în care vorbea și cu o prietenă la telefon. Vai steaua ei!

E a treia seară de când sunt aici și după ce am bocit o țâră de dorul fetei și al copiilor soră-mii, i-am băgat un pic în seamă pe copiii de-aici la o discuție, ca să respire și mama lor. S-au distrat. A trebuit să mă smulg pur și simplu de lângă ei pentru că începuseră rugămințile:

– Nu plecaaaaa!!…Ești așa comicăăă!

N-am mai distrat de mult timp copii. Parcă e o veșnicie. N-am mai râs și n-am mai zâmbit tot de o veșnicie. Parcă-l aud: numai femeile care cer bărbați râd cu toată lumea.

N-am avut niciodată în cap porcării de genul ăsta.  Am fost adepta principiului că viața e scurtă și plină de căcat și dacă tot e așa, de ce dracului n-am face-o mai plăcută?

Când am plecat astăzi spre avocat am avut ceva zeci de secunde de palpitații la plecare. Mă gândeam că dacă așa fac acum, cum naiba o să mă descurc să merg la tribunal? Or avea fetele astea ceva calmante? Serios, cred că mă iau și palpitații și de toate. Cu căcări cu tot!

Aoleu, ce agitați sunt copiii ăștia! Apropo de ei, toți sunt crescuți frumos, cu bun-simț, e ireal cât de dulci sunt. Erau totuși bune niște căști. Cu toată agitația și forfota lor…Ce forfotă?! Zbenguială! Am reușit azi să fac abstracție de ei și să lucrez pentru muncă.

38 de zile n-am fost în stare să mă concentrez atât de bine la muncă știind că vine, că mă sună, că înjură, blesteamă, mă amenință, plânge, se sinucide…

ah, apropo de sinucis. Acum 2 ani jumate, tot într-o pasă de-asta proastă de copil neascultător, orfan și bătut de soartă ce e, mi-a zis că se omoară. Înșirase o funie în locul sacului de box și așezase frumos un costum pe pat, cu cămașă, curea, pantofi and shit, că cică în alea vrea să fie îngropat. M-a bușit râsul când l-am văzut și a făcut spume la gură de le luai cu cazmaua, că el e la marginea prăpastiei și eu mă distrez.

I-am explicat prostului că degeaba a așezat frumos hainele de înmormântare, că nu încape într-un costum din tinerețe în condițiile în care el în ultimii 20 de ani a mâncat ca un bivol. Nu, că bivolul e ierbivor. A mâncat ca un vier. De-ăla gras și împuțit.

Acum, aceeași poveste. M-a sunat în una din zilele în care nu a venit după mine, era răgușit tot. A zis că a încercat să se omoare, dar n-a ținut funia.

I-am zis să termine cu prostiile, dar în gând mă distram teribil că parcă vedeam cum cade jos cu grinda blocului cu tot. I-am povestit fie-mii și s-a distrat și ea:

– Du-te, băi mami, și ajută-l să-și facă dracu un laț ca lumea de spânzurat. Arată-i cum se face un nod.

A doua zi n-am văzut urmele spânzurătorii pe gâtul lui, dar mi-a fost silă să deschid subiectul.

Ce spuneam? Așa… cum o să fie la tribunal. Cum și unde mă pitesc? Cum ajung? Ajung întreagă? Frate, mă iau grețurile când mă gândesc să-l văd. Atunci când îl vedeam 3 ore pe săptămână, 1 zi, hai 2 maximum, strângeam din dinți pentru că știam că dispare o perioadă.

Când mi-a zis să-mi iau bagajul să stau cu el…eh! mă apucă oftatul și opinteala ca pe ăia bătrâni care vor să se ridice de pe scăunel.

E interesant că azi, a 3-a zi de când nu știe de mine, mi-a revenit pofta de scris. Sunt curioasă și când o să încep să văd lumea înconjurătoare.

De fapt azi am observat o chestie care m-a șocat. Adică nu m-a șocat, nu știu, mi se pare neobișnuit după atâta beznă și discuții proaste, nervoase, interminabile.

Stai să mai fac o paranteză, că la mine nu merge cu pofta vine mâncând, la mine se deschide ecluza. Acum parcă îmi pare rău că am laptopul de la muncă, aș fi putut să stau și să scriu non-stop în loc să lucrez. Revenind la panateză…în seara în care m-a bătut pentru că i se părea că stau în mușchi, bărbătește, când vorbesc cu el ( de fapt fotoliul lui e stil copaie și vrei, nu vrei, ții coatele pe genunchi), a aruncat o scrumieră în mine, s-a ridicat, mi-a tras vreo 15-20 de pumni (de-ăia de atenționare, că dacă dădea ca în sacul de box, nu mai scriam acum), i-a dat urlând diverse chestii în timp ce eu repetam calm să nu facă vreo prostie pe care să o regrete, și apoi s-a așezat la discuții. Că familia mea e de vină pentru că nu l-a acceptat niciodată ( ar fi vrut să stea la mine, să-l țină ai mei și pe el, nu numai pe mine), că eu nu l-am apărat niciodată în fața lor…în fine, texte la greu, le aud de 23 de ani periodic. Apoi a fost faza pe care am povestit-o și pe facebook, m-a lăsat să dorm câte o oră-două, m-a trezit cu lumina aprinsă ca la inchiziție și a repornit discuția. Interogatoriul. Monoloagele lui, că nu conta de fapt ce spun eu. Mă întreba câte ceva doar ca să aibă ce combate. Trebuia să răspund, altfel urla, mă amenința. Trebuia să răspund ceva, orice, să pară că urmez firul discuției. Când a obosit a adormit. Am adormit și eu icnind de durere. Nu știam dacă mă doare capul de la discuțiile lui sau de la pumni. Peste altă oră a continuat discuția. Norocul meu că nu mai avea țigări și îi era lene să coboare la 5 dimineața, astfel că am mai rupt 2 ore de moțăială chinuită.

La vreo săptămână după asta, a zis că vrea să doarmă cu mine, că n-ar trebui să stăm certați. Era week-end-ul de lapte și miere, că așa se face, 10 rele, un sfert de una bună. S-a dus să-și facă duș și mi-a dat comenzile: închide și tu becurile și ușa de la balcon.

Am făcut întocmai, dar am lăsat televizorul în funcțiune. A deschis ușa trântind-o de perete și a început să urle:

– Fă, ești nesimțită rău! Ești nesimțită rău!! De ce pla mea ai lăsat televizorul deschis??

Am scos nasul de sub plapumă și i-am răspuns:

– Pentru că nu făcea parte din comenzile tale.

– Băga-ți-aș!…(n-ai tu imaginație să umpli punctele de suspensie)

Când a trântit ușa dormitorului după el, nu cred că a mai rămas vreun vecin treaz în bloc.

Vorbește la nesfârșit aceleași porcării și nici măcar nu e beat, că e sportiv și are grijă de el.

Iar eu m-am lăsat dusă de val cu paranteza mea, hai că o închid acum.

Cum spuneam, am observat o chestie. Am plecat de aici și am întrebat lumea cum să ajung unde vreau să ajung, ca să nu folosesc gps-ul telefonului. Foarte receptivi oamenii, foarte dornici să sfătuiască. Până și în magazin m-au ajutat oameni de rând, nu angajații.

La întoarcere am întrebat un puști de vreo 15 ani dacă e stația corectă în care stau, el a zis că da, și taman când mă gândeam că mă trimite la semințe, și-a pierdut tramvaiul și alergat spre mine:

– Mai spuneți-mi o dată încotro vreți să mergeți, cred că v-am îndrumat greșit.

Ptiu, drace!

În stația corectă am mai întrebat un nene. A zis că e OK și după ce s-a mai gândit puțin m-a întrebat unde vreau să cobor. I-am spus:

– A, păi au același traseu, puteți lua alte două tramvaie până acolo, n-are sens să-l așteptați pe ăsta.

Ai să râzi, sunt lucruri super-simple, dar jur că eu n-am mai avut parte de așa ceva de multă vreme, iar de mai bine de o lună de zile chiar am fost asfixiată de:

– Ești obligată să ai grijă de mine. Obligațiile femeii sunt asta, asta și asta, tu n-ai de unde să știi, n-a avut cine să te învețe, iar tu n-ai vrut să înveți. Tu nu știi să ai grijă de un bărbat. Trebuie să te măriți, că asta e menirea femeii pe lumea asta, să se mărite și să facă copii. Nu să golănească, să mănânce când vrea ea și ce vrea ea, cum faci tu.

Și muuulte altele de gen, presărate cu înjurături și amenințări. Atunci, normal că pentru mine cuvintele simple – te rog, mulțumesc, cu mare drag, dați-mi voie să vă ajut– sunt ca un pahar cu apă rece pentru un însetat. Nici nu îmi imaginam cât de mult poate intoxica un comportament urât, nebun, manipulator, șantajist, cu jurăminte pentru a da crezare și cu înjurături pentru a te mișca în direcția dorită de insul toxic.

Când îl vedeam rar se abținea și încerca să pară chiar elevat. Răbufnea, dar rar și calculat.

Acum, că și-a dat în petic din cauza disperării pentru inutilitatea lui pe fața pământului, m-a rupt să stau tot timpul în gardă.

M-a rupt.

E o atmosferă umedă și tristă afară de-ți vine să te bagi undeva underground, iar eu parcă văd raze de lumină, de speranță, peste tot.

Sună bine, însă când mă gândesc să dau ochii cu el la judecătorie și apoi să mă feresc de pânda lui, îmi vine rău. Nu e o săptămână de când a văzut la știri faza cu proiectul de lege pentru violența în familie, cu brățări pentru agresori și ordin de protecție direct de la poliție. Doaaamne, ce spume a făcut!

– Vino să vezi ce vor curvele astea să facă, vino să vezi ce tupeu au! Deci nu mai poți nici să-ți înjuri femeia, ea poate să se ducă liniștită la plă, că tu n-ai ce să faci, îți pune ordin de protecție. Uite cu ce ușurință vorbesc curvele astea că agresorii vor fi închiși!! Păi au făcut ele măcar o zi de pușcărie  să vadă cum e?!! Băga-le-aș (… ) de zdrențe cu tupeul lor ordinar!

 

5 thoughts on “După violență (2)

  1. Roxana

    Nu am cuvinte să spun cât de trist şi extrem frustrant este să ştiu că nu pot să te ajut cu nimic. Este o situaţie critică, o viaţă grea şi omorâtoare pentru oricine ar trăi-o, aşa cum ai trăit-o tu. Nu pot să cred că asemenea oameni pot umbla liberi pe stradă. Este incredibil că ei să nu poată fi depistaţi din “faşă”, de la începutul unei relaţii. Una dintre cumnatele mele era cât pe ce să facă greşeala de a se mărita cu un asemenea om. Este drept că nu devine şi violent fizic, dar în rest, inclusiv ameninţarea de a se sinucide, era cam la fel. Ei au reuşit să se despartă şi ea este mai liniştită acum. Îţi doresc din suflet să găseşti cumva o ieşire, să se schimbe în bine viaţa ta de acum încolo. Sunt cu sufletul ălături de tine, chiar dacă asta nu ştiu cât te poate ajuta. Sper din suflet ca legea împotriva abuzurilor casnice despre care se vorbea (şi despre care nu se mai aude nimic) să fie cât mai curând aprobată. Sunt legi care chiar contează pentru oameni, sunt legi necesare iar cei de la guvern ar face orice altceva decât ceea ce ar trebui să facă. Trist, enervant, frustrant şi periculos pentru femeile care sunt în situaţia ta. Îţi doresc bine!

    Reply
  2. Mihaela

    O sa fie dificil, dar nu uita de luminita de la capatul tunelului…o sa fie acolo. O perioada cand o sa ai liniste si pace. O sa vina si o meriti din plin.

    Nu pot face nimic din pacate, dar scrie-ne. Poate te ajuta. Si cu o vorba buna o sa putem ajuta mereu. 🙂

    Reply
  3. Gabriela

    Omul e bolnav psihic. E un caz clasic de narcisim, fără empatie. Nevindecabil, netratabil. Boala lui vine din tratamente abuzive primite în copilărie. Deci, ia distanță.

    Reply
  4. arakelian

    omul e bolnav psihic. Niciun minut de stat langa el, nici tu, nici copil….

    Ai cerut ordin de interdictie de la politie?

    Reply
    1. mixy Post author

      Legea zice ca se cere doar la tribunal, momentan. La politie doar plangeri

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *