ca orice lucru bun

By | 2018-03-17

Săptămâna asta am avut treabă cu plantele, le-am pus la punct, curățat, smotocit, alea… Îmi plac plantele, pentru că nu trebuie să stai să gătești pentru ele și când nu mai ai idei să comanzi o pizza, pentru că nu te interesează dacă le doare stomacul, cât de tare/moale s-au căcat, dacă au nevoie de vaccinuri sau chestii de gen.

Tot săptămâna asta am pus un mix de plante pentru jardiniere. Așa zicea pe plicurile de semințe, că mix de plante, adică mușcate, panseluțe, crăiese, petunii și alte bâzdâgănii care pe plic arată fenomenal. Aștept să văd ce corcoduș iese din treaba asta.

În rest nu vă bag în seamă pentru că mi-am propus să scriu. Numai bazaconii, firește, n-am o linie de om serios, dar scriu cică. Aseară când să mă aștern la scris am auzit-o pe fi-mea de nu știu ce reclamă la un film horror pe facebook, am tras repede draperiile, am scos chipsurile și aproape că am obligat-o să se uite la filmul ăla cu mine, doar- doar oi scăpa eu de obligația cu scrisul la care mă supusesem. Ce crezi? Filmul nu era nici horror, nici măcar dramă – atât era de prost, de m-au apucat toate crizele, fi-mea a râs de mine că e prima dată când mă uit la un film fără să mă uit pe recomandări, iar spre final de-atâta spaimă ce răzbătea din  filmul de care vă spuneam, fata sforăia ușurel la mine în pat.

Am zis ok, lasă că scriu azi-dimineață.

Zis și făcut.

Deja am spălat geamurile, balcoanele, baia e lună, iar la momentul ăsta mă uit cu jind că parcă ar merita să mai lustruiesc nițel faianța din bucătărie.

Una peste alta, pare că e obositor să te apuci de teme.

 

4 thoughts on “ca orice lucru bun

  1. Roxana

    E greu să scrii pentru că vor alţii, e greu să scrii şi când vrei tu. Nu întotdeauna îţi iese. Eu am avut inspiraţie doar 2 seri acum vreo 3 luni :)) Dar nu e grabă! În rest, ştiu exact cum e cu toate treburile urgente pe care “trebuie” să le faci, doar ca să amâni altceva, parcă mai greu.

    Reply
  2. Roxana

    Sper că ţi-a venit inspiraţia şi scrii, pentru că sunt îngrijorată când nu te citesc câteva zile 🙂 Să fie de bine şi cu cât mai multe pagini scrise, zic!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.