grija de batrani

By | 2018-09-23

Mă întristează când o văd pe mamaie din ce în ce mai tuflită, mai bătrână, mai plină de vinețeli pe porțiuni mari de corp, pentru că nu știu cum naiba cade, dar zici că o ia pământul la o tăvăleală zdravănă pe orizontală.

Nu-mi pică bine nici când o văd și pe mama că a obosit să aibă grijă de mamaie.

De-a lungul timpului ne-am mai pus problema unui azil de bătrâni, dar sunt scumpe, iar ea e lucidă. Cred că ar face furori pe acolo, n-o știu altfel în ‘societate’ decât să distreze lumea, indiferent care sunt problemele. Oftează și scoate vreo snoavă.

Nici cu îngrijire acasă nu ține, asta e și mai scumpă dacă e îngrijire de specialitate, iar ca să o ajute cineva pe mama vrea bani de care nu dispunem. Și-atunci n-avem încotro și ne bazăm pe mama. E unul din alea peste o sută de motive pentru care nu merg la referendumul ăla inutil care costă un portbagaj de bani, bani de care avem nevoie pentru copii, bătrâni, spitale.

Ne odihneam după treabă sub unul dintre nuci, timp în care mama, ca să nu stea, separa nucile sănătoase de celelalte și-mi spune:

– Asta e, fata mea, ce? Tu n-o să ai grija mea? Mă lași de izbeliște?

Și am avut așa o privire în viitor, că eu am zis tot timpul că abia aștept să ies la pensie ca să mă plimb și să fac ce vor mușchii mei, dar acum calculam că dacă prin absurd aș ajunge să ies la pensie la 65 de ani, mama o să aibă, tot prin absurd, 87 de ani. Va să zică n-o să ne putem bucura decât de niște medicație compensată. Hmm. Cred că nu mai vreau să ies la pensie.

Mamaie, care obosise măturând ușurel niște nuci de pe jos într-un loc, să mă pună pe mine să mă aplec și să le adun, zice resemnată:

– Ce să vă fac, mă fetelor, dacă nu mai pot?… Nu mai pot! Ce, parcă eu vreau să nu pot?… Dar nu pot! Dacă mă ia Dumnezeu mâine, nici nu-mi pare rău. Măcar eu mi-am trăit anii… buni, ne-buni, cum au fost ei, am trăit. De-un singur lucru îmi pare rău:  că n-am fost și io curvă. Dar dacă mi-a fost frică?

Mi-am dat scăunelul mai aproape de ea:

– Păi de ce ți-a fost frică, mamaie?

– Mi-a fost frică, fata mea, să nu iau boala aia care se ia… Cum îi zicea, făi fată?  o întreabă pe mama.

– Sculament? răspunde mama umflându-se de râs.

– Mmmm, nu, parcă nu-i zicea așa. Era boală de-aia, luase și nenicu Fane, că a fost la femei și i-a zis doctorul că de de asta nu se scapă toată viața și-o să curgă tot timpul zeamă din el, ca să țină minte să nu mai calce anapoda. Și țipa țățica Lisandra, nevastă-sa, că nu mai vrea să-l vadă niciodată, să se ducă la curvele de unde a venit! Cum îi zice, fată?… Cum îi zice la boala aia?… Musaca?

Aici am zis că rupem scaunele de râs și eu și mama, la care mamaie uitându-se întrebător la mama:

– Musaca e aia de-am mâncat la prânz, nu-i așa? Hai, că m-am prostit! …Ia uite-le, Doamne, ce mai râd!… Sculament îi zice pân’ la urmă?…Hmmm… O mai exista boala asta?

– De ce, mamaie, vrei să ieși pe piață?

– Ptiu, bată-te norocul! … a zis mamaie scâpând nucile din poală de râs.

 

 

2 thoughts on “grija de batrani

  1. Cudi

    Sănătate bunicii și mamei, Mixy! Sculament, așadar, omul cât trăiește învață! 😀

    Reply
  2. Cristina

    Ha, ha, ce m-am distrat. Am inceput sa am si eu regrete, nu chiar cum zice bunica ta, dar cumva legat de faptul ca nu pot fi altfel. Asta e, imbatranesc…Sanatate tuturor!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *