La vie

By | 2018-10-01

Când pun o alarmă nouă de ceas, îi dau și un nume, ca să nu văd acolo când bâzâie telefonul numele “alarmă” și să mă sperii, ci ca să înțeleg de ce mă trezesc. Am prostul obicei să pun titluri sub un impuls de moment. Ca exemplu, am avut fișiere la muncă denumite la nervi Toți clienții lu Pește sau Raportul Sfântului Sisoe. Știi cât timp mi-a luat să găsesc fișierele alea după o perioadă?

Mult.

Acum scrisesem simplu: La vie. Pentru că trebuia să merg la cules de vie, programasem alea 5 mijloace de transport pe care le schimb în așa fel încât să nu pierd mult timp între ele, așadar am pus alama și când am văzut la 5 dimineața telefonul cântând cu titlul La vie, în condițiile în care eu totcmai visam că sunt într-un tren fără acoperiș, iar trenul trece de la zona polară de pinguini, direct la zona de cactuși africani, zic:

– Eh, c est la vie!

Și m-am întors pe cealaltă parte, așezând bine păturica pe la extremități.

Acuma… mă cam trezisem și mă tot întrebam de ce umblam cu un tren decapotabil, când alarma iar a sunat, am văzut La vie și mi-am zis că pe lumea asta barosanii or merge și cu trenuri decapotabile.

Și iar am amânat alarma și am adormit.

A treia oară mi-a picat fisa că La vie nu e viața, e chiar vie românească, am coborât val-vârtej din pat, m-am împiedicat de 2 perechi de papuci pe care îi las noaptea la marginea patului în speranța că poate încalț vreo pereche când cobor la mesele nocturne, dar niciodată nu-i încalț, am dat skip cafelei și am sărit într-o pereche de nădragi ca să ajung la vie.

Așa-i  la vie, cum spuneam în titlu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *