De ce sa faci succesiune?

By | 2019-01-23

Dacă nu știi, îți spun eu. Când moare unul apropiat se face succesiune, moștenești averi sau datorii. Da, moștenești și datorii, așa că aveți grijă cine și cum vă aburește bătrânii. Nu trebuie musai să le ia casa, dar îi pot băga datori la un aparat de îndreptat șalele care costă cât o juma de mașină second-hand. Cât despre moșteniri, eu nici acum nu m-am dumirit ca și moștenitor al tatălui meu, dar mă străduiesc.

Acum, printre altele, hai că să închidă contul lui mamaie în bancă, contul în care își lua mamaie pensia.

– Băi fată, am dus certificatul de deces, am demonstrat că sunt rudă, contul e pe zero, ei cică trebuie să aibă succesiunea făcută.

– Păi ce dracu’ să împărțim?! De ce să facem succesiune?

– Nu știu, cică trebuie succesiune.

Doamne, m-a umflat un râs!… Mi-am adus aminte câte am pătimit cu utilitățile pe numele lui tataie care era mort și ăștia voiau să vorbască cu titularul, că așa e regula, iar eu îi trimiteam la groapă în parohie să discute cu tataie! Ai dracu’ unul nu s-a dus!

Sau cum voiau ei să vină mamaie să-și ridice receiver-ul tv sau să-și ridice cardul de la bancă în condițiile în care ea abia mergea câțiva metri în curte să vadă cum i se mai descurcă găinile, să-i povestească maică-mii care cade cloșcă, care trebuie răcorită de călduri, ce cocoși sunt în plus așa că trebuie tăiați sau alte bălării tradiționale.

Acum, când am auzit de succesiune, mă gândeam ce am putea împărți, în condițiile în care tataie a împărțit totul acum 11 ani. Mamaie nu avea nimic. Aaaah, ba da, măăăă!…

– Băi, mamă, putem să deschidem succesiune!

– Ce dracu’ ai fată, te-ai apucat de fumat altceva mai grav și nu spui?!

– Nu, fată, taci că am dreptate. Știi ce avea mamaie?

– Ce?!

– Câinele!!! Pe Pufy! Deschidem masă succesorală pentru Pufy. Atât avea mamaie, atâta împărțim! Unul ia o lăbuță, unul o ureche, altul un organ, care-o nimeri organul principal, șpaga lui!…

De partea cealaltă a convorbirii telefonice, mama hohotea de râs a idee nebună, de plâns de durere de orfan, iar de râs a nebunia ideii mele… hohotea în atâtea glasuri!…

Am lăsat-o să-și termine recitalul. 🙂

5 thoughts on “De ce sa faci succesiune?

  1. CCristinaC

    Stiu ca pare ilogic, dar se întocmește un Certificat de calitate de moștenitor, în care se stabilesc doar moștenitorii, nu si bunurile.
    Ăștia de la bancă par ca sunt puși să își ia comisionul cu orice preț. Ma intreb, daca nu se stabilesc moștenitorii, ei de la cine își iau comisionul? Eu zic sa mergi la o sucursală mai mare, să lași o copie de pe certificatul de deces si o cerere scrisă prin care sa ceri închiderea contului. Sa-ti dea nr de înregistrare si raspuns in maxim 30 de zile.

    Reply
    1. o femeie

      de notat ideea asta, e importanta. Nu de alta dar in conditii de deces subit, multe familii intra in gaura financiara, orice le lipseste este inca o datorie…

      Reply
    2. Cami

      La Galati nu se face asa ceva. Am cerut eu! Masa succesorala e materiala. Taxa e in functie de valoare. Daca mai afli ca mai moștenești si o pisica, nu doar pe Pufi, mai deschizi mata dosarul și mai dai un ban. Cu titluri generice nu se ocupă 🙂

      Reply
  2. Ioana S

    Ce mult costă moartea. Pe mine m-ar sunat ANAF-ul pt o datorie cumulată a mamei care a murit acum 10 ani. Cică au trimis hârtie, ea deja murise însă. Acum 10 ani.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *