cu berze eșuate

By | 2021-06-06

Nu știu de ce, asta stătea de vreo 2 ani în pending, am zis să îi dau drumul să nu avem vreun stres: mai mult eu decât tu.

De unde vine nevoia de a dărui când ai un bagaj de suferință în spate? Și în același timp există nevoia de a îți face rău cu orice mijloace, în timp ce a-i face și pe dracu în patru pentru cei din jur?

Pe vremea câmd era barza-barză și omul-om, o barză singură mergea și nu avea copii. Vedea că altora le e greu și cu copii în spinare, dar parcă își dorea totuși și ea unul să o nenorocească.

Tot gândindu-se cum să facă să aibă și ea un prunc, a ajuns în fața unui orfelinat.

Revelația că e cea mai bună idee, altfel nu degeaba îi apăruse orfelinatul în față, dar acum na belea, că îi era rușine să intre.

S-a dus în crâșma de peste drum și a cerut ceva tare de băut. După primul pahar i s-a deschis apetitul și a mai cerut la rând câteva pahare.

Când a simțit că e destul de vitează și-a împrăștiat aripile lungi de-a stânga și de-a dreapta barului ca să se sprijine în ele și, lăsând capul în bărbie s-a împins în aripi să se ridice.

Aplecându-se, a înfipt ca lumea ciocul lung în bar și s-a chinuit ceva să-și scoată pikamerul din tăblia de lemn a barului.

În timp ce crâșmarul vocifera lung în urma ei, barza a plecat aprope în mâini, cu aripile măturînd câteva scaune în drum spre ieșire.

În fața orfelinatului și-a umflat un pic pieptul și-a aranjat frumos aripile ciufulite pe lângă corp și a intrat înăuntru să-și aleagă un copil.

A plecat de acolo cu majoritatea orfelinatului în cârcă. Toți aveau nevoie de o barză, iar ea nu a refuzat.

Plină de eomție și cu un bagaj gălăgios în cârcă, barza s-a străduit să zboare de câteva ori căzând în cap. La un moment dat a reușit să plutească lin și a ridicat ciocul la orizontală încrezătoare, iar gălăgia din spate a tăcut.

S-a întâlnit cu altă barză care luase un orfelinat întreg. Doamne , ce facem cu toți pentru o cauză nobilă, se mirau și berzele astea două!

S-au distrat ceva vreme pe tema asta, de cât de fraiere sunt berzele care chiar fac chestia asta și au încercat să mai lase din copii să crească și să-și vadă de zborul lor.

Se mai poticneau la pământ, mai râdeau una de aripile zdrențuite ale  celeilalte, se mai ridicau sau aveau sarcasmul ăla acid al persoanelor rănite, dornice de o plutire lină, liberă.

Au râs una de alta până când au început sa li se scuture valizele de  griji din spate. Puii începeau să zboare, stângaci, cum știau fiecare mai bine.

Chiar zburau!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *