Avem aici un guest-post de la Michelle. S-a hotărât în sfârşit să ne povestească despre bunicul ei şi-mi este tare drag cum povesteşte. “E asa de învălmăşită mintea mea, că multe poate nu mi le mai amintesc de pe vremea aia. Nu am avut parte de el prea multă vreme, dar atât cât a afost,… Read More »
Pervazurile geamurilor de la ultimul etaj pot fi atracţia principală pentru păsări şi cum fauna păsărească a Bucureştiului a început să fie destul de diversificată ( de 2 ani văd vara pescăruşi, cu toate că pe lângă noi nu-i nicio apă decât la vreo 4 km mai încolo, ei orbecăie gălăgioşi printre antenele de pe… Read More »
În fiecare vară îmi dădea tata câteva lecţii teoretice de înot în bazinele mici ale ştrandurilor, pe care le exemplifica tăind apa bazinului cu mâinile, apoi mă ţinea să dau de câteva ori din mâini şi când îmi dădea drumul coboram cu graţia unui topor către fundul apei. – Tată, vreau la apă mare !… Read More »
Pe vremea când analizele de urină şi copro se colectau în sticluţe de sirop de tuse şi cutii de chibrituri, se întâmpla să stau la un moment dat la rând să mi se ia sânge şi să predau ce născusem dimineaţă. În faţa mea, grămadă de lume rânduită haotic într-o coadă. Majoritatea erau bătrâni, dar… Read More »
Sunt momentele alea când se rupe filmul şi tot ce ai strâns în ultima vreme răbufneşte în crize de nervi, vorbe grele sau plâns. De-aia nu e bine să strângi ! Motivul pentru care se rupe filmul e de obicei unul de rahat: o vorbă aiurea, un prosop lăsat nelalocul lui, o mâncare pe care… Read More »
În epoca de aur eram o puzderie de copii vruţi-nevruţi, născuţi în urma decretelor, iar când ieşeam afară parcă era miting pe alee. Cel mai zgomotos joc era CASTEL. Pe lângă chiotele, ţipetele şi înghiontelile aferente oricărui joc, ăsta era zgomotos în sine. CASTELUL era ridicat din cutii de conservă goale, puse una peste alta.… Read More »
„Când mă fac mare vreau să mă fac”… remember ? Retrăiesc întrebarea asta ori de câte ori aud fata schimbând dorinţele în privinţa meseriei, funcţie de centimetri cu care se lungeşte şi experienţa de viaţă pe care o acumulează. – Mami, nu mai vreau să fiu procuror ! Haida, drace ! Ideea asta a ţinut-o… Read More »
Dacă a zis mamaie să nu ne ducem la wc, Mixu nu ne-a dat voie nici măcar să aflăm unde e amplasat şi, în timp ce mamaie îi ţinea de poveşti pe cei de la priveghiul lui Vasile, noi căutam şleauri sau boscheţi pentru nevoi personale. Şi după ce ne-am uşurat 2 km mai încolo… Read More »
Un puşti din lumea de la poartă se repede să-i deschidă uşa lui mamaie. Nici n-o deschide bine: – Aoleoooooo!!!!! Băiatu meu!!!! Vasilică, un’ te’ai dus, maicăăăă ?!??!?!….. În sfârşit văd şi eu unde am ajuns, mă isterizez şi ţip la mamaie: – Taci, bre, ce dracu, mai ai puţin şi cazi în şanţul ăla… Read More »
Dacă sunteţi fani la parastas, atunci avem aici o poveste mai lungă, aşa că descălţaţi-vă la uşă, apoi aşezaţi-vă comod în faţa monitoarelor, pen’ că mă paşte nişte logoree …Şi dacă nu mă termin azi, continui mâine-poimâine…până-mi dați cu “huo” . Plecasem la drum spre priveghiul lui nea Vasile, unchiu-meu care murise… Am crezut că… Read More »