De obicei plecăm la mamaie cu mâncare la noi. Gătită, răcituri, nu contează, cert e că mâncarea făcută de mamaie nu ne place, e făcută cu apa aia sălcie din puţ, plus că la ea e mizerie, miroase şi bucătăria aia urât, e nasol, ce să mai!
După ce-am muncit o sâmbătă-ntreagă, ne dăm seama că trebuie să stăm şi duminică, să terminăm. Groaznică descoperire, pentru că în ideea că seara ne întoarcem, nu aveam şi cina la noi.
Seara târziu, de voie, de nevoie….
– Mamaie, ce-ai de mâncare?
– Sarmale, maică!
Ne uităm unul la altul, dar n-apucăm să ne mai sfătuim, că foamea ia repede cuvântul:
– Ia dă-ne şi nouă!
– Serios?! Mâncaţi voi mîncare făcută de mine?! bălmăjeşte mamaie stupefiată.
Se convinge că n-o luăm peste picior şi se bucură de-adevăratelea. Mă uit la ea şi mă întreb de ce naiba se bucură lumea asta când le guşti mâncarea, când eu arăt de parcă aş mânca lămâi de spaimă când le dau şi altora (în rarele momente când gătesc!)
Purcedem la masă.
E clar că cea mai bună mâncare e aia pe care o mănânci flămând.
În zgomot de furculiţe, se aude o-ntrebare:
– Mamaie, ce-ai pus în ele, că-s bune rău!
Ea fericită, ca un căţel în faţa castronului de lapte:
– Am cumpărat nişte docomente sicrete, că aşa m-au învăţat fetele de la bufet.
…
– Ce documente secrete, mamaie?
Parcă le-auzeam plutind gândurile despre teoria conspiraţiei la sarmale. Şi încep să râd, că mă prind prima, ca de obicei, ce vrea să spună mamaie. De-aia cred că mă iubeşte aşa mult, că o înţeleg.
Ăştialalţi se uită nedumeriţi la mine:
– Ei, zi ce-a pus în ele, că nici nu-mi vine să mai mănânc!
– Condimente de sarmale-a pus – răspund cu blândeţe – mâncaţi liniştiţi.
– De-alea, maică, de-alea! Uf, că dacă sunt sclirozată şi uit!….răsuflă mamaie uşurată.
:)))))))
Vaaai, nu mai pot citi, trezesc toată casa. Râd de nebună de mai bine de o oră citind întâmplările povestite de tine şi mi-e că intră al meu la idei şi mă duce să mă caut la cap. Doamne, fenomenală Mamaie, fenomenală şi tu şi blogul. Mă bucur că am dat curs recomandării Roxanei. De mult n-am mai râs cu atâta poftă.
să-ţi fie de bine ! te mai aştept 😉