şaseee! găteşte fi-mea!

– Mamiiiii!… Vreau să fac şi eu o mâncare.

Mă uit tâmp la ea. De unde i-o fi venit ideea? Eu la 12 ani voiam să mă fac aviator, nu să gătesc. Dar parcă nici n-aş vrea să-i tai elanul. Tatonez terenul:
– Şi ce-ai vrea să faci?
– Păi nu ştiu…ceva să mănânci şi tu.

Ups! Ce-ar putea să facă? Ceva simplu, în orice caz. Rememorez momentele de la începuturile mele culinare, când eram mult mai mare şi am gătit de nevoie nu că aş fi avut iniţiativa. Şi nu ştiu de ce mi s-a părut mie atunci că pilaful ar fi simplu de făcut.
– Auzi, dar n-ai vrea mai bine să-ţi faci un sandviş?
– Hai, măi mami, eu vreau să gătesc!

Luasem reţeta prin telefon de la o prietenă a mamei, gospodină de profesie, care mi-a explicat toată reţeta în vreo 2 propoziţii,de parcă aş fi ştiut de când hăul prescurtările ei, şi m-am pus pe treabă. Şi dăi, şi luptă şi….s-a umflat orezul !

– Te aranjează nişte paste?
– Da mami, bravo, ce-mi trebuie pentru paste?

… şi dacă orezul se tot umfla, l-am mutat într-o cratiţă mai mare…

– Pun acum usturoiul?

… şi cum nu se mai potolea din umflat, l-am pus într-una şi mai mare…
– O mai las să fiarbă sau pun roşiile?
– Hai pune-le acum.

…Mă uitam cu jale, că dacă şi de data asta se umfla orezul, cratiţă mai mare de-atât n-aveam!

– Nu, mami, dă-te ca rad eu brânza!

…Şi vine tata flămând de la muncă, deschide uşa cuptorului şi exclamă vesel:

– Ia te uită ! Avem o roabă de balastru aici ! Ce dracu facem cu el ?

Mă uit la fata mea cum îşi freacă mâinile de încântare şi-mi urează „Poftă bună!” Mi-aduc aminte:

Pusesem 1 kg de orez în pilaful meu.