schița casei la mamaie

O sun pe mamaie să o întreb ce mai face, mai ales că i-am lăsat casa neterminată, nu tu uși, nu geamuri…

– Ce să fac, măi maică, uite…supărată pă meșterii ăștia! zice mamaie.

– De ce, mamaie, ce-au făcut?

– Păi… au lăsat schița aia în spatele casii, și-arată ca dracu, după ce că arată a curte de văduvă, acu zici că-i curte părăsită, maică!

Mă, de obicei ghicesc ce zice mamaie, dar de data asta am o lipsă acută de inspirație așa că o întreb:

– Ce schiță au lăsat, mamaie? Au desenat ceva?

– Nu, mă fată! Au făcut o schiță de-aia cât e casa!

– Îu ! Cum mamaie? Au desenat cu vopsea lavabilă, ceva?!

– A desenat pă dracu! Ce-ai , tu fată, cu desenatu?! Au făcut o schiță de-aia din lemne, înaltă cât e casa !

Mă bușește râsul:

– Schelă, mamaie?

– Așa, schelă, schiță, dracu s-o ia! Și e urâtăăă…ca o speriatoare, râde și femeile astea pe drum….Și-acu au lăsat-o așa, ca la nebuni, că i-a intrat lu fi-su lu meșteru o spagă și-au plecat la urgență….

– Păi ce caută cu șpaga la urgență? Au pe cineva bolnav?

Mamaie se rățoiește la mine:

– Pă fi-su, nu ți-am zis ? Unde te gândești?

– Hai, mamaie, termină cu prostiile, că e zdrahon puștiu ăla!

– Este, maică! Da acuma dacă i-a intrat șpaga-n ochi?! Nu trebuia să ducă baiatul la spital?

– Mamaie, ce șpagă i-a intrat în ochi?! Șpan? Așchii de-alea?

– Alea, maică, alea! Ce țipi așa? Tu știi ce rău e să-ți intre o șpagă-n ochi?!

Deja nu pot s-o mai ascult… râd în disperare, cu lacrimi ! Că mie chiar mi-ar place să fiu lovită cu o șpagă…fie și în ochi!