Sigur că știați că începând cu anul școlar 2011-2012 durata celor două semestre este împărțită în:
– semestrul 1: septembrie- decembrie, adică pierdut cca. 3 săptămâni cu teste de evaluare la început, și călărit copiii pentru note la sfârșit, ca să se poată încheia situația pe semestru.
– și după vacanța de iarnă 3 săptămâni urmează semestrul 2 : ianuarie-iunie, timp de lălăială și relaș, care are 1 săptămână de școala altfel și 2 săptămâni vacanță de Paști.
Școala altfel este programată în săptămâna 2-6 aprilie 2012 și în fiecare zi copiii trebuie să presteze în cel puțin timpul orelor de curs activități culturale , tehnico-științifice, sportive, educație pentru sănătate, ecologică, etc.
Momentan suntem la capitolul propuneri, copiii vin cu idei și părinții se înfioară la auzul lor.
Cadrele didactice sunt destul de debusolate și nu știu încotro s-o ia.
Dacă toți copiii vor face în săptămâna aia altceva, o să fie cafting pe rezervări și prețuri mari, comercianții deja speculează, au apărut oferte de la cluburi și asociații în care se pot presta activități ca cele enumerate mai sus (regret, dar nu dau exemple, n-am chef să fac publicitate) şi până şi preţul unei excursii sare peste medie.
Sincer…
1. nu vreau să știu cât o să mă coste școala altfel;
2. nu-i văd sensul, dar poate capătă și sens în câțiva ani;
3. n-aș vrea să fiu în România în perioada aia! 😀
Iti doresc, ca in perioada aia sa fii in Bahamas cu burta la soare… :))
inainte sau dupa ce cotizez? 😀