Pe stradă a rămas slobod în urma unor demolări un haidamac de câine, al nimănui , care se distra sărind jucăuș pe oameni. N-am văzut până acum un câine atât de dornic de îmbrățisări. Sărea cu labele din față direct pe umerii oamenilor. Fiind de talie mare, unii oameni se speriau, alții – mai cunoscători – îl mângâiau apoi încercau să se despartă cu blândețe de el.
Treaba tristă a început o dată cu ora sosirii copiilor la școală, când câinele îi acoperea cu totul. La un moment dat a rămas agățat de gâtul unui copil, suflându-i în gură cu limba scoasă și dând din coadă bucuros. Copilul îngăima anemic și terefiat: “M…marș… m-marș, mă…marș”.
Un adult a venit să-l scape din îmbrățișarea canină, calmând apoi copilul.
Cineva a sunat poliția animalelor și se auzea cum răspundea la întrebări:
– E un câine mare… sare pe toți oamenii… nu, nu-i mușcă… doar sare pe ei…
N-a venit nimeni.
Altcineva a luat câinele de zgardă încercând să-l piardă pe alte străzi, măcar să nu mai stea lângă școală.
După nici jumătate de oră câinele era înapoi pe stradă, fără călăuza lui.
– Ce-a făcut mă câinele ăsta, l-a rătăcit pe om și s-a întors acasă ?!
Un om a luat câinele prietenos ca să-i ofere adăpost în curtea lui.
Foarte draguta povestea ta de azi. Inca mai exista oameni!