mi-e și frică să mai vorbesc…

– Bună dimineața, nea Vlade !
– O fi bună, fată, dacă zici tu…( privește pământul pe care îl udă)
Mă opresc din mers și îl întreb:
– Ai pățit ceva ?
– Nu… am ieșit din casă că simțeam că fac infarct.
– Căldură mare, domne, să vezi ce e și pe drum… (și dau să-mi reiau mersul)
– Căldură-căldură… știri-știri …

Nu mă pot abține să afișez un zâmbet larg, de cunoscător …
– De’ nene, cin’ te pune să te uiți la știri ?
– Păi mă uit, ce să fac ? (trece mai departe să ude alt trandafir )… Mă uit că am trăit colectivizarea cu japca, ne plimba tot câmpul cu dubele alea rusești și ne mai dădea jos, ne bătea și ne întreba: „Dai pământul ?” „ Nu !” iar ne plimba, ne bătea și iar ne întreba : „Dai pământul ?” „Nu !” până-l dădeai, ce dracu’ să faci ? numai să scapi de ei…

( trage furtunul de apă mai aproape de el și trece la următorul trandafir )
– Și chiar dacă gândeam toți la fel, nu scotea nimeni un sunet de frica lor… și o mai apucau dracii pe nevastă-mea și înjura regimul și-avea dreptate, dar eu șopteam cu ochii scoși din cap de nervi: “Taci, nebuno ! Vrei să ne salte ăștia ?!”

( mai trage puțin de furtun )
– P-ormă au venit anii când ne-au mutat la bloc și stăteam cu ochii pe ușa din spate de la alimentară să vedem dacă se bagă ceva și când băga ceva ne așezam la coadă și stăteam ore întregi până ajungeam și cumpăram cât ni se dădea… Noi am fi luat cu sacul, ca să fie, indiferent ce se vindea, dar ei începeau să dea cu rația, și-atunci chemam tot neamul, ca să luăm mult ! Se mai miră fi-miu că umple nevastă-mea frigiderele !… Păi dacă zeci de ani am luat „să fie” ?!

( lungimea furtunului se oprește aici și acum nea Vlad stropește în lungul grădinii : )
– După revoluție am dus-o din ce în ce mai rău, s-au stricat toate alea prin casă și n-am mai reușit să luăm altele, n-am mai zugrăvit de douăjde ani….Am mobilă luată prin C.A.R., pe vremea lu împușcatu, cu aia mor !…Dar am început să putem și noi să vorbim acum, să avem puncte de vedere. Firește că am rămas numa’ cu punctele și cu vorba că-n rest …ne-am enervat din ce în ce mai rău. Mă uit la tineretul ăsta ce stresat e și mă doare sufletul. Să stai în fiecare zi cu grija zilei de mâine !… (dă din cap a pagubă : ) Mare lucru ! Și după cum merg treburile noastre și la ce mai fac și politicienii ăștia… Of ! Mi-e și frică să mai vorbesc !

Abia acum mă privește și vede că am rămas pe gânduri. Stropește grădina rotind furtunul în rotocoale mari :
– Hai, că am terminat, mă duc să strâng ăsta…. Fugi la muncă, te-am ținut destul.
Simt picioarele grele și nu mă urnesc.
– Haide… hai să ne vedem de treburile noastre !
Accept, îl salut:
– Să ai o zi frumoasă nene Vlade !
– Și tu la fel, mă fată !