Pentru că lumea râde sau te dă la televizor….
– Mami, ai observat că oamenii rămân fără comentarii când postezi articole dureroase ?
– Da, iubita…
– Mami, nu e normal ! Viaţa nu e numai hazlie. Viaţa e şi bună şi rea.
Să râd ? Să plâng ? Nu.
Noi am făcut-o aşa… şi matură şi hlizită. I-am spus şi eu şi tată-său că viaţa e naştere şi moarte, e bun şi rău. Ne-a şocat când ne-a spus la 7 ani că a găsit papagalul mort, cu roţile-n sus în colivie, dar era o chestie normală, noi am învăţat-o aşa. N-am vrut să facem un copil corect, ci atât cât ne-a dus mintea am vrut să fie cât mai corect.
-E adevărat, draga mea… Nu toată lumea se expune. De fapt, dacă stau să mă gândesc, mai nimeni nu se expune, lumea îşi ascunde bine rufele murdare… Mulţi nu vorbesc nici în familie, pentru că aşa au apucat. Sunt treburi pe care nu le spun,le bagă într-un sertar bine… lucruri pe care le ghicesc şi merg aşa o viaţă întreagă. Nu toată lumea vorbeşte…
În ea creşte furia şi la noi în familie furia nu se ţine-n frâu:
– MAMI, AI UN BLOG! ÎNVAŢĂ-I MAMI, NU-I LĂSA AŞA !!!
Am luat poziţie de drepţi . Copila mea are dreptate, am un blog. Ar trebui să vă învăţ. Dacă m-aţi învăţa şi voi să vă învăţ…
Cum să vă fac să vă daţi drumul la gură, mă, că mă ceartă copila ?!?! Şi ştiţi că-i vai de părinţii care n-ascultă de copii…
😀
Ce faina fata aveti.Sa va traiasca, si dumneavoastra pe linga ea.
O sa incerc sa-i raspund eu. Lumea nu comenteaza la articolele dureroase pentru ca nu stiu ce sa zica.In unele momente pur si simplu nu mai ai cuvinte sau ti-e teama sa nu spui ceva gresit, si atunci preferi sa taci.
apreciez că eşti prima persoană care răspunde la acest articol…. şi-ţi mulţumesc !
Da-mi mie un link catre o postare dureroasa
Tastele sunt pregatite
Nici eu nu am multe comentarii la postarile triste – si aparent nici nu am postari triste. Asa se vede la suprafata. dar ti-as lasa un link pe care mi-ar face placere ca tu sa-l citesti 🙂
http://hapi2233.wordpress.com/2011/01/30/in-vizita-la-psihiatrie-%E2%80%9Eva-rugam-lasati-va-sufletul-la-poarta%E2%80%9C/
Si nu, eu nu.mi ascund rufele murdare. Doar identitatea pentru ca altfel as fi obligata sa-mi pierd din originalitate. Lumea ne-a invatat sa purtam masti
http://www.mixy.ro/2011/12/14/de-ce-nu-mi-ai-spus/
Da, ne ascundem sub măşti (recte domenii) ca la carnaval…. E trist. Momentan nu simt nevoia să mă identific prin fotografii, chiar dacă ( momentan ) arăt excelent :P.
Draga mea, îmi pare rău de oricine care simte durere, dar îmi pare bine când o tratează cu haz, aşa cum faci şi tu în multe din articolele tale. În link-ul pe care mi l-ai dat mai sus există însă un înger, pe cale de dispariţie dacă-mi permiţi să exprim o realitate. Dar există, ai remarcat-o şi e o treabă grozavă. Sunt atât de rari…
În rest, noi ţinem zilnic sabia lui Damocles deasupra capului şi respirăm cu grijă, ca aici:
http://www.mixy.ro/2012/07/16/in-romania-nu-se-mai-da-spaga-ii-cand-ai-hidrocefalie/
Cand eram mai mica imi spuneam of-ul. Poate prea des. Am ramas dezamagita mai mereu de reactia celorlalti atunci cand mi-am afisat durerea. Si asta nu pentru ca ei nu ar fi incercat sa fie sprijin la nevoie, dar atunci cand lucrurile iau intr-adevar o intorsatura proasta cuvintele sunt de prisos. Par seci comparativ cu realitatea. La fel s-a intamplat cand am incercat la randul meu sa-i sprijin pe altii: “ei, ce stii tu?…”. Si-atunci e mai simplu sa pleci capul si sa taci. Sa respecti durerea celuilalt si sa-i fii aproape in liniste. Pe blog nu se poate vedea asta, dar daca s-ar vedea, nu ati mai simti lipsa unui comentariu, ci ati aprecia solidaritatea noastra. Nu comentam nu pentru ca nu ne intereseaza, ci dimpotriva, pentru ca durerea voastra ne-a atins suficient cat sa ramanem muti.
Cat despre ideea generala de a ne afisa rufele murdare… Nu cred ca e cazul sa invatam. Eu in prezent ma chinui sa invat sa mi le ascund 🙂 lumea judeca. Mult. Ori cand ai rufe murdare ai nevoie de o masina de spalat, nu de o teorie cum sa nu ti le mai murdaresti… Si-atunci e mai bine sa le tii pentru tine si pentru cei care crezi ca se pot obisnui cu prezenta lor. Purtam masti pentru ca e greu sa afli cu adevarat cine e un om, rufele curate le scoatem cu greu la suprafata, si-atunci prezenta rufelor murdare ar ingreuna mult procesul, facandu-ne sa credem ca traim intr-o lume mult prea stramba. As propune sa invatam intai sa fim sinceri si mandri de rufele noastre curate, si poate apoi putem risca si o bravada de rufe murdare…
bine zis, esti pe sufletul meu…
😛
Alex are dreptate, ne e teama sa nu cumva sa spunem ceva gresit. Dar poate tocmai la acele articole, la acele marturisiri dureroase, omul are mai mare nevoie de un cuvant bun, de intelegerea celorlalti. Si asteapta macar un rand de solidaritate din partea prietenilor. La bine si la greu, e o vorba, dar mai ales la greu…
Sany ai tu dreptate, ar trebui să ne recunoaştem şi să ne valorificăm pe noi înşine.
Pe de altă parte avem nevoie să răbufnim, să ne expunem, să fim înjuraţi sau apreciaţi de ceilalţi la modul obiectiv, “rândul ăla de solidaritate” despre care vorbesc Alex şi Nice, care rând poate fi dat de gard, că până la urmă şi interlocutorii tăi sunt oameni, nu ?!
.
Deci e nevoie de curaj să vorbeşti în faţă, zic eu. Da, OK , lumea e rea, te critică, so what ? ce-ţi poate face? aşa cum ştie să te muşte de cur, în timp o să înveţe să ţi-l şi mănânce…Eu încă aştept să scap de kg de pe el, că veni vorba… 😀
nu tine, crede-ma, pe mine ma musca atat de multi…si el creste… :((
nici la mine nu-s semne vizibile, dar eu sper :))
Da, dar atunci cand te critica oameni carora nu vrei sa le arati fundul ce faci? Si da, curaj, dar de ce? Curaj inseamna si sa escaladezi Everestul, dar nu ti-l asumi decat daca te aranjeaza 🙂
Una este sa iti deschizi sufletul si alta este sa iti speli rufele in familie sau in afara ei. Cred ca oamenii sunt satui de suferintele lor, nu le mai trebuie si ale altora. Totusi, la mine comenteaza multi cand am articole triste. http://vienela.ro/bolnav-si-singur/
aaa… nu se pune, nene, câţi comentează la tine ! Tu eşti prietenoasă, pe când eu … O:-)
Cred ca tine si de felul in care povestesti… Esti urmasa lui Marin Preda cumva? 🙂
nu cred, am încredere în mama 😛
In prima faza vorbeam de suflet, in a doua de rufe murdare 🙂
@alex&nice…..niciodata nu stii ce sa spui, dar conteaza foarte tare sa spui ceva, de preferat nu de o banalitate infioratoare…chiar sunt convinsa ca daca ajungem la varsta asta(18+ :d) stim cum sa ne exprimam…..
si mixy are dreptate sunt multi care chiar iin interiorul familiei baga totul sub covor si continua ….e aiurea nu?!:-??
e al dracu de aiurea, mai ales in familie; daca peste restul mai poti trece, atunci cand ai tai nu te sustin moral ramai cu un gol maaaare in suflet…si nu trece, oricat de mult timp se scurge, trust me 🙁
“…Cum să vă fac să vă daţi drumul la gură, mă, că mă ceartă copila…”
Pune-o să scrie pentru blog.
Aia pedeapsă, nu frecții mămicești d-ale tale…
Când o să înțeleagă că “persoane”, ori “entități” pe care nu o să le vadă niciodată răspund la spusele ei… ăla o să fie momentul la care o să vrea să citească cărți.
http://en.wikipedia.org/wiki/True_Names
Vernor Vinge o să-i placă mai mult decât Jules Verne – cred eu.
“Fast Times at Fairmont High
(occurs in the same milieu as Rainbows End) First appearance here.
Fairmont High is an advanced high school in a future where everyone has access to almost unlimited computation and bandwidth. However, Fairmont High believes that it is important that their students be able to operate both on-line and off-line; thus, one of their exams must be completed while isolated from the network. The story follows two students as they investigate some rumored strange activity as their off-line exam project.
This story won the Hugo Award for Best Novella in 2002.”
🙂 E cam pe vârsta ei, cred.