De la o vreme nu prea mai stau de vorbă la telefon, mi-e silă de el. Vorbesc scurt pe doi şi gata. Poate sunt într-o pasă proastă sau nu mai am răbdare să ascult pe nimeni…N-am nici timp – că ăsta-i duşmanul meu declarat de multă vreme. Sau toate la grămadă. Nu ştiu.
Şi mă sună o …prietenă mai mică, una care a crescut sub ochii mei la unul din locurile de muncă pe la care-am adus aportul cu drag şi spor. Norocul ei că a fost fată ascultătoare şi mă asculta. Conform legii experienţei ar fi trebuit s-o las să-şi bată capul, dar i-am dat un şut legii pentru că fata chiar voia să înveţe.
În timp, i s-a părut firesc să nască un copil la 22 de ani fără să se mărite cu bărbatul ei, „ca să nu mai aibă parte de el şi pe lumea ailalaltă”, că-i mănâncă sufletul de-acum.
Şi-acum mă sună iar.
Probabil iar i s-a urât, se simte-n glas.
„Bună, auzi, am un pic de treabăm trebuie să mă întâlnesc cu cineva… Bună ! Uite, a venit ! Vorbim mai încolo, da ?”
Mă aprobă trist.
În timp ce încropesc un pui de afacere, îmi zboară gândul la ea. Mă simt cu musca pe căciulă.
– Bineînţeles ! Unde nu mai pui că dacă pui cişmeaua asta lângă foişor, arată ca un colţ de rai !
Dacă-i vine acum, în momentul ăsta, să se arunce de pe bloc, iar eu n-am fost în stare s-o pun pe linia de plutire măcar la telefon ?
– Din granit arată şi mai bine…
Dacă păţeşte ceva, n-o să mi-o iert niciodată !
Ajung acasă, ora-i târzie. Poate doarme copilul la ora asta, dacă se supără ?
În timpul nopţii am coşmaruri, o văd cum calcă-n gol de pe marginea blocului iar eu mă chinui ca tâmpita să ţin o rachetă de badminton şi nu nimeresc traiectoria pe care cade ea. Transpir, ea cade neregulamentar, eu alerg a nebunie cu racheta. Şterg fruntea cu… a, asta-i faţa de pernă.
Dimineaţă o sun la prima oră. Nu răspunde.
Hait ! Nu-i a bună ! Să vezi că visul meu e real !
Mai târziu mă sună ea. O fi ea ? Sau îmi dă bărba-su vestea ?
Când îi aud glasul respir ca o locomotivă cu aburi de uşurare.
– Ce-ai păţit ?
– Nimic… a pierdut fraieru’ ăsta ieri nişte bani …
:-??….totusi e posibil sa ai prea mult timp pentru gandit?(aiurea):-?
eu ? niciodată ! Gândesc în timp ce vorbesc, nu vezi ? :))
Scenarita-i boală grea,
nu mai scapi în veci de ea! 🙂
Off topic: să ştii că ieri, în timp ce-l ţineam pe bebeştinul mucos mufat, m-am delectat citindu-ţi mixurile. Cam aşa, vreo trei ore. Şi-a fost fain, lăpticul a curs lin, mai vin! 🙂
eşti binevenită 🙂
Morala – vorbiţi la telefon şi veţi dormi bine 😀
p.s. abonarea merge şnur
mă bucur, dar eu tot n-am reuşit să scap de al doilea buton 🙁
asta înseamnă că nu vrea nimeni o bere caldă :))
Păi eu zic – apropo de butonul al doilea – că poţi merge în Aspect, Wigets, intri pe cel de-al doilea Follow blog poziţionat în partea dreaptă a ta ultima coloană (din dreapta). Intri pe el cu edit şi apoi ori îl ştergi, ori îl bifezi inactiv. Poate ai făcut toate astea, dar atunci nu ştiu ce altceva mai poţi face.
săru’mâna de învăţătură.
Problema e că nici măcar nu există al doilea follow în widgets :((((
tot off-topic: pliz, pune şi linkul bibliotecii când comentezi, că te pierd din likuri.
Mersi 🙂
Coloanei respective văd că-i spune, la mine, Sidebar.
:)) Credeam ca doar in capul meu ametit apar asemenea scenarii. Tocmai povesteam dimineata ce de idei mi-au venit cand a intarziat copilul prima data. :))
o-hooo ! n-auzi că-i zice “scenarită”?