cu aventuria eşti bun de drum şi nu numai

Noi parcăm pe un teren viran, primăria nu naşte parcări pe lângă blocuri vechi unde locurile de parcare aparţin celor din vremuri apuse, care au mâncat biscuiţi să-şi cumpere o Dacie 1300 sau au câştigat-o de-a moaca la loz în plic.
Şi pe terenul ăsta viran, când ninge, ninge. Când viscoleşte, viscoleşte. Şi era codul ăla roşu din februarie al anului de graţie în care suflăm, când ne pomenim cu ambele maşini ascunse sub cazemate de zăpadă.

A doua zi era sâmbătă şi trebuia să mergem să facem prezenţa la mamaie. Era Mixu îngrijorat cam cât era şi zăpada de mare. Pe lângă noi, alţi vecini mai harnici îşi făcuseră cărare aruncând pe la noi surplusul lor de zăpadă.

Şi-a luat Mixu lopata şi hai să ne-apucăm de treabă. Mi-am luat şi eu lopată şi laptopu’ şi m-am înfiinţat la uşă.
– Ce faci cu ăla ??
L-am întrebat candid, cu fluturări de gene:
– Caut lanţuri antiderapante ?
Şi înainte să-şi dea ochii peste cap, am adăugat:
– 1. ieşim mai repede din zăpadă, 2. putem să circulăm şi pe şoseaua naţională, a nins şi acolo, remember ?

Probabil păream prea… femeie în ochii lui, astfel că şi-a aruncat lopata pe umăr şi-a coborât la treabă.
Când am văzut tot muntele ăla de zăpadă pe maşini mi s-au tăiat venele. Am pus geanta jos, am urcat-o pe fi-mea pe maşina mea şi am început să descopăr maşina ştergând zăpada cu tot corpul ei . Ea se distra nevoie mare, eu asudam alunecând-o ca pe tobogan când spre parbriz, când spre lunetă…

Apoi m-am aşezat cu ea pe maşină şi am început să caut lanţuri auto pe internet, cu toate că de jur împrejurul maşinii era tot o spumă de iarnă.. Din site în site, am dat de aventuria.ro. Discutam cu fata „ia uite ce de chestii trebuincioase !”, ca-ntre fete, că de ! Ea pusese ochii pe biciclete şi role, eu pe cutii frigorifice şi scormoneam sit-ul şi pe faţă şi pe dos, când îl auzim pe Mixu nervos:
– Ce dracu’, eu mor aici în zăpadă şi voi navigaţi pe net ?!

Abia atunci am văzut că nu descoperise nici măcar scufiţa maşinii lui. Mi-am adus aminte de scopul vizitei pe site, am discutat repede cu cineva de la aventuria (au acolo o fereastră de chat online) ca să ştiu precis ce fel de lanţuri îmi trebuie şi am stabilit ca a doua zi dimineaţă să le şi primesc.

Apoi am luat copilul şi am început s-o dau pe tobogan pe maşina lui tati, ca să-l ajutăm. Şi „iupiiii!” şi „iuhuuuu!” şi iar „iupiiii”… şi-odată: „trosc !”.
Am îngheţat amândouă. Să ne înţelegem: mâinile şi picioarele erau deja bocnă, dar de data asta îngheţaseră şi organele interne. I-am şoptit fetei „dă-te jos uşor, să nu se prindă tati. Sper că era gheaţă dedesubt, că dacă nu…. am pus-o de mămăligă !”
Da, era gheaţă.
Am lăsat laptopul în braţele fetei şi am început să sap şi eu în zăpadă.

A doua dimineaţă am primit lanţurile cu dimensiunile potrivite şi-am pornit la drum.
Fireşte că şoseaua naţională era îngheţată şi ninsă şi bineînţeles că n-am ratat momentul sau momentele de a-l enerva pe Mixu:
– Ăhem, ia uite ! Ce ţi-am zis ? Dacă nu luam lanţuri… ne cărau ăştia cu plugul !
Într-un final, exasperat:
– Păi da, dar până ai ajuns la lanţuri stăteaţi şi tu şi mândra astalaltă ca două pupeze (către fată, în oglinda retrovizoare : ) da, da, despre tine vorbesc, ce te miri ?! Aţi pus la cale toate bicicletele, rolele, lăzile frigorifice şi alte trăznăi de plimbare, numai de lanţuri nu auzeam să discutaţi voi acolo !…
Am oftat din greu:
– Bine dragă, nu-ţi spunem nimic despre echipamentele de tenis de acolo…

Au sărit ca arşi amândoi odată:
– Mami, taci, că nu mai văd bicicletă !
– Ce echipamente ?
Fata mea era deja un munte de deznădejde:
– E clar ! … La vară iar avem program de tenis !…

Articol scris pentru SuperBlog 2012.