mamaie vrea două basmale

N-am mai mers la mamaie pentru că acum e frig, curtea aranjată, deci nu are de ce plânge după noi. Cu toate astea mă simt prost din când în când şi aseară a fost unul dintre aceste „când”-uri.
– Săru’mâna, mamaie!
– Oooof, să trăieşti fata mea ! Of, of, of ! Mânca-ţi-aş ochii tăi !
( mă cam răscolesc cuvintele ei, la ce poftă de mâncare are de obicei, posibil să mânânce şi-alţi nervi pe lângă ăia oculari )
– Ce mai faci, mamaie ?
– Eh, ce să fac ?… Sunteţi departe maică şi mi se frige inima când mă gândesc la voi !
– Ce să-ţi fac, mamaie, dacă matale nu vrei să stai şi pe la noi…
– Aş veni măi maică, dar staţi departe rău de pământ.

Aaaa… duş rece: etajul 4 fără lift. OK, suntem departe de pământ şi încă n-am construit scripeţi s-o ridicăm până sus. Adevărul e că ne-am propus de mai multe ori, dar ne dă tata mereu peste cap că cică să facem o scară rulantă ca la mall.
Mamaie parcă îmi citeşte gândurile locurilor de shopping:
– Când mă duceţi şi pe mine pe la magazinele alea să-mi iau şi eu ce-mi trebuie, sa-mi iau haine de moarte ?
– Iar îţi iei haine de moarte ?! De 30 de ani îţi iei haine de-astea !
– Păi cum, ce vrei să mă-ngropaţi în curu gol ?
(îîî, ce privelişte ! îngaim: )
– Păi parcă ţi-ai mai luat…
– E-te, na ! Costumu-ăla-i vechi, nu-mi mai place, vrei să râdă satu că mă-mbrac în d-alea care nu-s la modă ?!
– Şi ce-ţi trebuie la modă, mamaie ?
– Aş vrea o rochie cu sclipici… şi 2 basmale.
(ţin’te drace, vrea sclipici !! şi basmale ?! )
– La ce-ţi trebuie 2 basmale, mamaie ?
– Păi întâi o să mă ţineţi cu capu gol şi cu buzili făcute cu roşu şi pe urmă îmi puneţi o basma în cap şi una s-o am la mine, că poate mă-ntâlnesc cu tac-tu mare şi să am să-i pun şi lui una în cap.

– De ce, aşa curent e pe-acolo pe la el ?
– Nu , da’ ca să fiu sigură că pe lumea ailaltă îi pun eu lui basmaua-n cap, că pe lumea asta mi-a pus-o el mie…

În timp ce mor de râs o aud pe mamaie ţipând în telefon:
– Auzi, auzi ? Ia ascultă ! Ascultă fată, nu te mai râde !
– Ce e bre, ce e ?
– Să-mi iei lănţicu de la gât !
– Ce dracu să fac cu el ?
– Îl ţii la tine, ce vrei să mă degroape hoţii pentru un lănţic ? Aşa, lasă, îl ţii tu, îl dai fetii, ai ce face cu el !

Brrr… mă ia cu greţuri şi simt gust de colecist în gură.
– Iar ţi-e rău, fetiţo ?
– Da mamaie, iar am mâncat cât un animal… Şi-am mâncat doar o juma’ de pâine.
Vocea ei se aude cu lehamite:
– Mneah, grupa mică eşti ! Juma de pâine mânânc numai să mă încălzesc, mai ales de când mănânc postu’ ăsta să mi să limpezească maţele! Da’, asta e ! (respiră greu apoi exclamă obidită: ) Aşa leşinată eşti de când te ştiu, nu mi-ai semănat tu mie să fii zdravănă, aşa ca mine ! Offf !… Ce să-i faci, fiecare cu organu’ lui, cum l-a lăsat Domnu ! … Acu’ de ce dracu mai râzi ?
Mă înec, mă sufoc, bălmăjesc:
– Nimic mamaie… nimic… ai dreptate, fiecare cu organu’ lui ! Da’ să ştii că buzele nu ţi le fac !

Râde şi ea:
– Păi de-aia ziceam şi eu să le faci , fata mea !…