Mi-e silă când văd tâlhărie sau prosteală pe faţă şi-n vremurile astea parcă mai abitir e fiecare pentru pătrăţica lui!
Era ieri o mocirlă în piaţă de-mi venea să fug. Am oprit la taraba de mandarine şi pentru că lângă mine prestau unii capra urbană fără vorbe, numai ţa-ţa şi bum-bum, am ţipat la vânzător să-mi dea 5 kg.
Mă scotoceam în portofel în timp ce omul umplea punga profitând că nu-l urmăresc, iar căprarii se îndepărtau să le mai modifice şi altora scăriţele prin urechi.
Când mi-a pus punga în mână, am rămas interzisă. De obicei mă aştept să mă fraierească la conţinut, să bage stricăciuni, dar acum…
– Ţi-am zis 5 kg.
– Da, doamnă ! Atâta e.
– Aici sunt 3.
– Ba nu.
– Ia mai cântăreşte-le o dată!
Cântăreşte, ne zgâim amândoi la cântar: 3,200 kg.Exclam triumfătoare:
– Deci sunt 3 !
– Ba nu, sunt 3,200.
– Măi nene, ai zis că-s 5. Am fost mai aproape de adevăr, deci ia bani de 3 ca să nu întreb cine-i şef aici…
Şi-am plecat.
Eu nu înţeleg ce vad are ăla de-şi permite să-şi prostească aşa clienţii.
Îmi plac locurile în care îmi place că sunt tratată corect.
🙁
Ce jigodii. Ce pot spune mai mult?
Priveste partea buna a lucrurilor, devi un cantar de mare precizie! 😀
clar. Dar şi ei se specializează în prosteală pe kilogram 😀
vezi de ce ma duc la supermarket? macar acolo cantarul merge corect
am văzuuut… supermarketul prinde viaţă în gândurile tale 🙂
Pingback: Sărbători fericite! | Gmxul | Gmxul