Post-revelion pot să spun că nu m-am răsfăţat în braţele lui Bachus, dar de atunci tot încerc… şi dacă tot a picat leapşa de la Vienela cu o palmă suavă , să răspundem cu drag:
1. Cand ai simtit ca parintii tai au fost cu adevarat mandri de tine?
Pe la 10 ani am început să-mi dau drumul la gură, să ascult, să fiu haioasă, dar mai ales sarcastică cu oamenii care meritau. Adulţii se minunau şi se distrau, pentru că vorbeam ca un mic oracol care înţepa frumos şi cu efect acolo unde trebuie, iar părinţii mei nu-şi mai încăpeau în piele de bucurie. Tata, cel puţin… n-o să-i uit niciodată zâmbetul ascuns din colţul gurii.
2. Pe cine ai dezamagit cel mai tare pana acuma?
Când ai pretenţii la tine te autodezamăgeşti şi-ţi dai şuturi mult mai bune decât ale celorlalţi.
3. La ce esti cel mai bun, ce stii să faci mai bine decat toti oamenii pe care-i cunosti personal?
Habar n-am. Îmi place să termin şi să fac bine ce fac, dar nu ştiu să am un talent mai presus de ale semenilor mei.
4. Ce crezi ca e cel mai enervant tic, tabiet, narav, etc. la tine, in ochii celor dragi?
Fumatul. Mi-au mâncat sufletul vociferând contra viciului meu.
5. Care e lucrul cel mai neplacut pt tine pe care l-ai face totusi daca ai fi recompensat financiar adecvat?
Propuneţi voi ceva şi vedem dacă merită
6. Care crezi ca e sunt cele mai importante calitati pe care le-ai mostenit de la parintii tai ? Dar defecte ?
De la tata am moştenit majoritatea fizicului, sarcasmul, pacifismul, hobby-ul de a citi, sper să nu fi moştenit şi chelia, iar de la mama chibzuinţa, firea rapidă, timbrul vocal.
7. Cand ai simtit ca ai aratat cel mai bine din toata viata ta ?
Eu arăt tot timpul bine : P. Cel mai bine nu cred că am arătat vreodată, dar atâta vreme cât mă simt bine în pielea mea…
8. Care e sunetul care te enerveaza cel mai tare ?
Apa picurând, insecte bâzâind, mama când are nervi.
9. La ce eveniment din viata ta ai fost cel mai emotionat?
În general momentele super-emoţionante au legătură cu evenimente din viaţa fiicei mele
10. Care a fost cel mai stanjenitor moment din viata ta ?
Unul în care oprisem să fac pipi lângă un brad, care s-a dovedit a fi un brăduţ foarte răruţ de crăci în lumina farurilor de maşini…
11. In fata cui sau caror tipuri de persoane te simti de obicei intimidat, pierdut, emotionat, blocat?
În funcţie de starea de spirit mă pot bloca şi emoţiona uneori pe motive de nimic şi să stau dreaptă când toată lumea dă-n bâlbâială.
12. Ce-ai vrea sa schimbi la tine ?
Ăhm… păi…ce să schimb ? Doamne, ce întrebare ! La mine n-aş schimba decât modul în care fac bani, e clar că cel din momentul de faţă e destul de găunos…
13. Ce nu i-ai putea ierta niciodată omului pe care-l iubesti si care iti este iubit/amant ? Dar unui eventual partener de viata de tip concubin sau consort ?
Să-şi îngrădească libertatea – mai ales cea a gândirii.
14. Ce calitate a “jumătatii tale” sau a eventualului amant/iubit de acum iti este cea mai draga ?
Modul în analizează lucrurile
15. a) Pe cine te bazezi daca ti se intampla o nenorocire ? b) Dar daca nenorocirea o implica tocmai pe cea pe care te bazezi de obicei ?
Mia familia – sunt mai mulţi pe agenda de contacte rapide
16. Pe cine simti cel mai tare nevoia să protejezi?
Pe fi-mea.
17. Care e domeniul de cunoastere umana despre care esti cel mai curios sau ai vrea sa stii cel mai mult ?
Oh, Doamne, sunt atâtea despre care merită să ştii !… Nu pot să aleg. E ca şi cum aş spune ce vreau să ştiu acum, în perioada asta.
18. Ce-ti lipseste cel mai tare în acest moment ?
Banii.
19. Care e cuvantul care ti se pare cel mai frumos din limba ta materna ? Dar din alte limbi pe care e posibil sa le cunosti ?
Nu e doar un cuvânt frumos românesc, dar ca să merg pe principiul Vienelei, aş spune “transsubstanţiune”
În alte limbi, mi se pare frumos cum rezonează spaniola şi italiana. Hai să zicem “amore”
20. Care e persoana care te face sa razi, sa te simti relaxat in real life ? (A se elimina entertainerii profesionisti TV/film/teatru)
Nu e o persoană în mod special, sunt mulţi oameni cu care te simţi ok, liber la poveşti
21. Pentru ce te rogi lui D-zeu cel mai des?
Sănătatea fiicei mele. Nu ştiu dacă mă rog, dar o vreau în fiecare zi.
22. In ce an al vietii tale ai simtit ca te-ai schimbat cel mai mult ?
1997- nu vă zic de ce.
Aşaaa… acum să predăm leapşa cu bonus un ghiont, să fie primită cum trebuie :
Blo,
şi… care mai vreţi, mă ?
Ău, mă gândeam că nu sunt eu Mihaela, dar eu am fost!!!! O să-mi dau “silinţa” să o rezolv săptămâna viitoare. Acum e gaşca acasă şi nu prea am timp.
🙂 am o gaşcă-n casă zilele astea !…
Si eu trebuie sa schimb ceva in legatura cu punctul 12, ca mai am putin si ma declar falimentara. :))
Am uitat sa te mentionez la intrebarea legata de cei care ma fac sa rad. :))
🙂
Am reuşit s-o fac! Când ai timp treci pe la mine!
Pingback: :) leapsa de la mixy « my own private coconut island
scuze, am ramas in urma cu cititul zilele astea, asa ca abia acum am vazut leapsa ta. dar m-am conformat 🙂
multumesc 🙂