bunicul

Avem aici un guest-post de la Michelle. S-a hotărât în sfârşit să ne povestească despre bunicul ei şi-mi este tare drag cum povesteşte.

“E asa de învălmăşită mintea mea, că multe poate nu mi le mai amintesc de pe vremea aia. Nu am avut parte de el prea multă vreme, dar atât cât a afost, râdeam de ne dureau falcile. Bunicul s-a născut într-o familie de oameni cărora le plăcea să facă haz de necaz, să aibă fraze cu subînţeles şi să-şi pună imaginaţia şi fizicul la încercare.

Au fost vreo 4 fraţi: două fete şi doi baieţi. Când mi se mai povesteşte de ceea ce făceau băieţii, îmi dau seama că mare parte din mine seamană cu bunicul, iar acum băiatul meu parcă este întruparea bunicului. Baieţii – doi nebuni care şi la 20 ani au mâncat bătaie (cu biciul, la vremea aia) pentru că au legat gâsca preferată a uneia din surori de coada viţeleului care de-abia se născuse de două săptămâni şi le-au dat drumul prin ogradă. Le-a trebuit parinţilor o oră să prindă viţelul şi să desfacă biata gâscă aproape leşinată de atâta fâlfâit. Îmi povestea soră-sa că niciodată nu văzuse ograda aşa curată de praf şi paie ca atunci, după rodeul cu viţelul şi gâsca. Au mai pus şi pisica celeilate surori cu lăbuţele în coji de nucă cu melasă şi i-au dat drumul pe gheaţă. Deci nu poţi să-ţi închipui câte tâmpenii făceau!

Cât au fost mici, se mai răzvrăteau pe verii care veneau de la oraş şi primul lucru care-l făceau: îi băgau în coteţul de păsări (cică să le arate puii ) ca să ia purici….şi încă nu-ş’ ce neam de insecte care le dădeau mâncărimi, de îi băgau seara pe ăia la baie cu leşie. Să vezi urlete şi chiuieli de usturime! Pe unul l-au tuns la chelie. Şi i-au dat jos toate buclele blonde care înconjurau doi ochi albaştri ca cerul plini de lacrimi. Făcuse nu-ş’ ce neam de eczemă alergică şi a trebuit să-l dea cu unguente toată vara. Dracii ăştialalţi doi de fraţi jubilau, că la cât erau jegoşi umblând toată ziua pe coclauri, în sfârşit mai erau şi alţii la fel de jegoşi! Veneau verii îmbrăcaţi frumos şi mirosind a săpun de la Bucureşti şi plecau vai de steaua lor înapoi acasă.

Aştia doi fraţi erau de nedespărţit şi la bine, dar şi la tâmpenii, iar când fratele bunicului a murit tânăr într-un accident stupid de căruţă, bunicul a zis că omoară calul şi se omoară şi el după aia.
Trec de la râs la plâns, că n-am încotro, dar oamenii ăştia au trăit la maxim toată viaţa. Au iubit amândoi caii şi când i-au luat cei de la colectiv au plâns ca doi copii în pragul porţii şi după aia trei zile s-au facut muci pe la birt cu alţii de le luaseră caii şi căruţele colectivizarea. Se duceau în fiecare zi la colectiv să-şi vadă caii şi să le dea morcovi, mere până făceau ăia clăbuci la gură.

Bunica l-a domolit pe bunicul. Şi războiul, mai mult ca sigur. Faptul că lăsa o femeie singură, cu două copile mici şi doar o cameră (care era şi bucătărie şi cameră) terminată în casă, iar restul doar pari de lemn, nu era foarte uşor. Şi apoi, să mergi aproape pe jos până în Crimeea, nu-i de colea.

Când s-a întors din război bunica a răsuflat uşurată că nu o mai puneau rudele să-i facă parastas soţului, pentru că fusese dispărut o perioadă. Ea susţinea că simte că nu-i mort, rudele nu şi nu, că vorbeşte satul dacă nu face parastas, că să vezi că nu se mai întoarce, că ăia din Crimeea l-au prins şi l-au mâncat (se auzea că de foame ruşii mâncau şi carne de om).

A venit bunicul şi mai era puţin să-şi ia cu biciul cutrele de susţineau că-i mort şi ar trebui să i se facă parastase. „A-ţi ale dracu’ ,de nu vă fac de săptamană, luna viitoare culeg buruienile din cimitir de pe voi! Parastase vă trebuie – n-aveţi grâu de colivă da’ vreţi parastase!”
Vără-su avusese TBC osos, boală care-i mâncase nasul şi când l-a văzut bunicul venind în curtea lui l-a întrebat: „Tu cu ce nas mai intri în curtea mea, când ai susţinut mai până luna trecută că-s mort?” A râs bunica trei zile pe înfundate, că nu era frumos să râzi de suferinţa omului, dar aşa cum sunase fraza…Pe popa l-a alergat bunicul vreo câţiva ani, că îi spusese bunicii la o slujbă că are picioare frumoase şi a întrebat-o dacă mai crede că se întoarce bunicul din război. Când a venit bunicul era să-l castreze pe popă.”

Michelle