Vine un moment în viaţă în care îţi dai seama că îmbătrâneşti, funcţie de necrologurile prietenilor pe care îi însoţeşti pe ultimul drum, a căror vârstă este în scădere de nişte ani încoace. Într-un moment de-ăsta e Mixu, gaşca de cunoscuţi şi prieteni se subţiază de la an la an şi oricât mi-ar părea de rău pentru ei, nu pot să nu-i trag semnale de alarmă zguduindu-mi burta de râs. Pentru că râsul face bine la sănătate, deci scopul scuză împrejurările.
La priveghiul ultimului prieten chiar stătea de vorbă cu câţiva dintre cei vii lamentându-se Băi,a murit şi-ăsta! Mai avem şi noi la un colţ distanţă! O fi adevărat că mortul ia cunoscuţii şi prietenii după el?
Tristeţea momentului i-a cuprins atât de tare încât au creat o listă cu toţi nesuferiţii pe care îi ştiu ei pe lume şi au băgat-o în buzunarul prietenului mort şoptindu-i: „Auzi? Nu te agita să-ţi iei prietenii după tine… Uite, ţi-am scris aici o listă, ia-i întâi pe-ăştia scrişi aici!”
De-a lungul vremii am auzit de diverse semne prevestitoare:
-trosnetul lemnelor prin casă, de ţi-e frică să-ţi mai trosneşti şi genunchii că dacă Doamne fereşte?
-pocnetul becurilor sau a oalelor până la ţăndări, căderea oglinzilor – cu cât mai mici cioburile cu atât mai groaznică vestea,
-urletul câinilor (la cât urlă un câine jos de vreo 2 săptămâni încoace, ar fi trebuit să moară tot cartierul),
-o cucuvea ţipând karaoke de operă pe streaşină,
pentru că am fost un popor superstiţios. Adică încă suntem. Mai puţin eu şi Mixu, noi n-avem greţuri de-astea.
Zilele trecute însă, m-a sunat să-mi spună într-un suflet:
– Ştii că mătuşă-mea e bolnavă rău…
– Aşa, şi?
– Lucram în atelier şi deodată a căzut un lemn care stătea pe mijlocul unei mese de granit. N-avea sens să cadă! Cutremur nu era, curent nu era, nimeni pe lângă masă… M-am speriat un pic şi primul gând a fost că a murit mătuşa. Nu zici că după 10 minute m-a sunat nepoată-sa să-mi spună că a murit ? S-a ridicat părul perpendicular pe mâini când am auzit!
Ne aşteptam să moară, zăcea deja de bătrâneţe şi de boală. Într-o vâltoare de regrete şi discuţii despre împrejurarea morţii, care cum pe cine a sunat şi ce e de făcut în continuare, mă buşeşte râsul, măi, dar o hăhăială de-aia cumplită! Mă chinuiam să mă abţin şi pffffhahahahaha…
Ştiam că nu era momentul, dar nici frână nu puteam să pun! S-a burzuluit în telefon:
– Ce naiba-i păţit?
– Nimic, doar că… ştii? Dacă tot ai îmbătrânit şi ai început să crezi în semne prevestitoare, m-am închipuit o fantomă veselă care bântuie cunoscuţii spărgându-le veiozele din casă, dar ţie în mod special ţi-aş arde un par gros după ceafă, să fiu precisă că mă pomeneşti !
Şi hahaha de nebună la telefon.
N-am înţeles, de ce a rămas interzis când trebuia să râdă ?!
Umor negru!:)) My favourite
Mine too ! 😀
Cam asa mi-am dat eu seama ca si mama mea a imbatranit. Nu trecea o jumatate de an fara sa afle ca i-a mai murit o colega, o prietena, o vecina… :))
Nu cred nici eu in semne prevestitoare, dar nici nu cred ca e prea placut cand coincidentele se aduna lant, facandu-te sa te indoiesti. :))
Să știi că intri la idei. Azi una, mâine alta, începe să ți se zdruncine încrederea.
Şi ce te faci dacă te scriu alţii pe bileţel tocmai pe tine? Ha? Să te văd aici!
Mă bazez pe bunăvoința purtătorului de bilet :))
La mine mama are o placere deosebita sa ma sune dupa ce vine de la cate un praznic, o inmormantare. Si tine mortis sa imi explice cine ce de ce. Evident ca eu nu mai cunosc pe nimeni pe acolo, is dusa de acasa de 17 ani. Dar na.
Cat despre superstitii, eu sunt ortodoxa, nu cred in superstitii- astea sunt in afara religiei, multe sunt legate de obiceiuri pre-crestine. Dar au grija cei din jur sa mi le aduca aminte 🙂
Ador insa o replica: daca e sa mor, stie moartea unde sa ma gaseasca, eu pana atunci am treaba ;).
P.S. ce faci tu in atelier? suna f, frumos: masa de granit, un lemn, atelier. Ma duce cu gandul la Atelierul lui Brancusi din Paris – un spatiu mic, de vis.
Eu fac doar vizite în atelier :D, Mixu lucrează fel de fel de chestii. Şi-ar dori el să calce pe urmele lui Brâncuşi, dar şi arta trece prin stomac :))
Aia cu lista e de retinut. Am eu niste nume pe care le-as trece pe toate listele, doar-doar… 😀
Eu de când am auzit mi-a filat lampa. Mă reţine momentan spiritul civic, da-n curând cred că fac şi eu o listă :))
Îţi dai seama ce bine ne-ar sta să buzunărim mortu’… =))
=)) Păi pe șest, mă, pe șest, să nu se prindă nimeni 😀
Voi nu vă uitaţi la Supernatural :)) Oricum, la noi becurile se ard într-o veselie. Bărbatul meu dă vina pe mine, că nu ştiu să aprind un bec, eu mă scuz că nu-i bun întrerupătorul. Dar dacă este un semn?? Că tocmai a murit cineva din familie lărgită a soţului meu? Este adevărat că … se ard becurile şi după moartea ei. Poate, cum ziceam – că eu mă uit la serialul Supernatural 🙂 să fie fantoma binevoitoare?
A, păi tu deja vorbești de poltergeist acolo :)) Eu vorbeam în general, de orice fantomă care bântuie trei zile până la înmormântare 😀
Eu n-am auzit de vreo lista cu dusmani in buzunarul mortului, dar am vazut-o cand eram copil pe matusa mea care-i punea pe piept mortului, sotul ei, o lista cu… ce avea de facut cand ajungea “dincolo”. 😆 Deh, toata viata ii facuse liste, cumparaturi, ce avea de facut prin casa cand ea lipsea, o femeie autoritara, adepta a lucrurilor bine organizate 😀
Asta-i una din culmi, nu ? Să organizezi lucrurile până pe lumea ailaltă :)) Doamne, ce listă suspectă trebuie să-i fi băgat omului în buzunar :))
Sărmanul Mixu, nimeni nu-l înţelege în aceste momente momente grele şi temătoare 🙁
Nu vezi ce bine îl înțelegem ? Am și învățat ce trebuie făcut 😀
ma..la noi s-or cam oprit din murit…da nici nu mai suna nimeni la telefon…sa fie un semn ca s-or terminat? :))
Te-ai mutat pe insula lui Crusoe de s-au oprit ?!
În plus, fantomele n-au nevoie de telefoane dragă, doar trimit semne 😀
Pingback: repatriere decedaţi-ruletă financiară | mixy.ro