Îmi place când se încheie câte o lună de zile să smulg fila de calendar de parcă “Pfuuu ! A trecut și-asta!…” Dacă stai să te gândești, nu e o treabă foarte ortodoxă ce fac eu, până la urmă filele astea rupte sunt zile din viața mea care au trecut și mâine-poimâine o să fiu babă bătrână și nici n-am completat lista aia ca lumea, dar vezi ? Sunt zile aglomerate, pline de to-do-uri și pur și simplu ăsta-i gestul pe care îl fac: smulg biata filă…
Fata mea primește însă în fiecare an calendare cu poze de câini. Îi sunt atât de dragi câte unele, de-ar sta tot timpul pe luna iunie de exemplu, sau unde-i câinele mai pufos pe filă. Din cauza câinilor, ea e o fire conservatoare și dă întodeauna pagina lunii trecute la spatele calendarului, astfel că anul următor ar putea chiar să ia calendarul de la capăt. Numai că anul următor primește alt calendar cu câini și tot din cauza conservatorismului noul calendar stă suprapus peste vechiul calendar pe perete.
Mă întreb când o să cadă peretele ăsta cu atâta greutate de câini pe el.
Ia să mă uit în globul de cristal …. va cădea peste 11 ani, 4 luni şi 8 zile, la ora 01.44 noaptea. Să nu te sperii că te-am prevenit 😀
Ce naiba glob e ăla de-a calculat până-n 06.07.2024 ?!?!
Glob profesionist, nu din piaţa de chinezării 😀
Fata ta e o colectionara!:) Sa zici mersi ca nu ti-a tapetat toti peretii cu filele cu caini puse una langa alta! Desi presimt ca in curand va renunta la caini pentru calendare cu muciomeni…:)
Păi aștept muciomenii, că-n rest potăi să știi că mai sunt… 🙂
Fetita ta seamana bine cu mine. La fel faceam si eu cu filele calendarelor cand eram copil, daca imi placeau imaginile. Si mereu gaseam ceva care sa imi placa.
Vrei să spui că fobia asta trece ?!
Ce dragut, asa fac si eu…cu maciomenii:))(din calendar)
Două ca voi şi ies prin geamuri ! :))
Mixy, tu n-o să fii babă bătrână, ci babă tânără.
Oricum fiica ta are gusturi fine!
:)) De ce, tu încă stai cu postere pe pereţi ?!