M-am luat cu altele şi am uitat să vă spun: am citit cartea. Mi-am găsit un idol. Am găsit acolo cuplul perfect, adică cel real, nu cel din filme. Am găsit cuplul gol* ,aşa cum suntem majoritatea dintre noi.
Când am văzut cartea, era seară, eram ruptă de foame, dar de bucurie că văd cartea am uitat să mânânc. Citeam şi râdeam. Ai mei s-au foit amuzaţi o perioadă pe lângă mine, veneau, plecau, iar reveneau, iar plecau, până când hohotele mele de râs au început să-i enerveze şi cu toate promisiunile că vor citi şi ei când termin eu, a trebuit să le fac pe plac şi să le citesc pasajele la care considerau ei că am atins limita legal admisă de a râde singur la noi în casă. Când mi-am adus aminte să mănânc, am mâncat în viteză, cu cartea în mână. Nunta şi primele semne ale bătrâneţii sunt demenţiale!
Spuneam că mi-am găsit un idol. Mihaela Bancea aka şilavarăcald povesteşte peripeţii din viaţa domestică de Nevasta peştişorului de aur, dar ne-am regăsit foarte bine în pasaje întregi din carte. Eu în pasiunea pentru “bucătărie”, pentru scris şi lectură, Mixu în cea pentru hobby-uri, pofte, luptele la cântar. La părinţii mei perechea buclucaşă se inversează.
Am o singură mare, enormă problemă: eu nu înţeleg unde se comercializează cartea asta. De-o săptămână caut de nebună şi… nimic ! Heeelp !
_____________
*gol – dezbrăcat de inhibiţii
Ne zici ca sa o cautam si noi disperati? 😀
Iar eu, ca o nemernică, n-am apucat să răspund la email. Aşa-s eu, mai melcoasă, că doar mi-s ardeleancă.
Deci, deocamdată, daţi-mi un semn cei care vă interesează şi vă spun eu cum intraţi în posesia ei. Mister adânc, ce mai! :))
Mister Mister, ca bine zici.
Ma intereseaza si pe mine cartea. Am dat o cautare pe net da vezi sa nu. Sau poate nu le au eu cu nea Google asta.
Respectele mele doamna. Citesc blogul si mi-ar face placere sa citesc si cartea.
Si eu am citit-o…e …e…e…n-am cuvinte, nu am lasat-o din mana pana nu am terminat-o. :)))
Şi Vienela m-a făcut curioasă despre cartea asta. Musai s-o citesc şi eu.
Unde găsesc adresa de mail să scriu?
si io, si io! adica vreau si eu s-o citesc!
Răbdare, să vedem ce reușește să rezolve săptămâna asta !
Cam asa s-a intamplat si la noi, imediat dupa ce am avut cartea in mana. Citeam, radeam, le citeam baietilor, iar radeam… Parca ma bate gandul sa o recitesc. Era buna zilele trecute, cand fierbeam de nervi. :))
Copiii ne spun de obicei, tare şi răspicat, când ceva îi deranjează. O jucărie de negăsit, un tricou ce nu se vrea purtat, o ceartă cu fratele mai mare, orice poate fi subiect de „criză“, generând multe lacrimi şi multă dramă. Iar noi, părinţii, trebuie să facem faţă acestor drame zilnice păstrându-ne calmul, serenitatea şi zâmbetul pe buze. Am observat că a explica raţional şi logic nu dă întotdeauna rezultatul dorit şi că empatia , chiar şi prin simpla ascultare, reuşeşte să soluţioneze multe drame.