valoare modernă

By | 2013-07-10

După ce am aruncat un ochi pe  subiectele de la evaluare  unde vorba fetei mele: “trebuie să fii mult prea prost ca să nu treci” şi cu care ocazie am văzut şi noi că procentul mare de admişi denotă că până şi la examen statul tine în braţe mediocritatea, am ajuns să am o mare dilemă:

nu ştiu cum să-i explic  copilei să nu mai înveţe, să nu se mai zbată ! Nu trebuie să intre la un liceu foarte bun, la bac se promovează la fel, indiferent de liceu, şi în ritmul în care merg examenele de la  an la an, cunoştinţele pe care le are până acum ajung  să dea lejer câteva mastere! Şi dacă stau să mă gândesc,  nici măcar nu trebuie ajungă la master, nu mai respectă nimeni oamenii cu şcoală, e o formalitate ca … (vai, câte exemple mi-au venit aici!!!) multe altele.

Mi se pare că am învăţat-o prost promovând valoarea. Acum, când statul promovează altceva, eu am învăţat-o să scuipe împotriva vântului.

Bucuria de a fi un om de valoare mi se pare acum echivalentul  bucuriei profesorilor neşpăgari de la liceul Bolintineanu,  care au fost controlaţi în izmene şi nu s-a găsit nimic asupra lor.

Deci… lasă valoarea. Fii un pic mai golăncuţă, draga mamii!…

 

0 thoughts on “valoare modernă

  1. silavaracald

    M-am gândit şi eu de multe ori că mi-am învăţat copiii prost, dar altfel n-am ştiut cum. Şi nici acum nu ştiu…
    Există încă domenii în care îţi faci loc doar cu ştiinţa de carte.
    Poate ar trebui învăţată să “tragă” doar acolo unde crede ea că-i vor ajuta acele cunoştiinţe. Dar alegerea asta e greu de făcut pentru vârsta ei. E greu şi pentru noi de altfel…

    Reply
    1. mixy Post author

      Domeniile alea în care îţi faci loc doar cu ştiinţa de carte se plătesc prost la noi.

      Reply
  2. RMDudu

    Lasand frustrarea la o parte, eu cred ca e bine sa invete cat mai multe, sa stie cat mai multe, ca sa poata alege in cunostinta de cauza.
    E adevarat ca “scuipa impotriva vantului”, dar sunt sigur ca vantul asta nu va mai ramane multa vreme pe directia de acum.

    Reply
      1. RMDudu

        nu. cand se va ajunge cu adevarat la fundul sacului, cei mai multi se vor trezi. ceilalti vor “disparea”.
        oricum ar fi, eu nu-mi voi educa progeniturile in spiritul non-valorii, fie si numai pentru ca in lipsa curentului electric ai nevoie de putin creier pentru a te distra sanatos 😛

        Reply
  3. adelinailiescu

    Mai pune si tu o manea sa zgaltaie ferestrele, fa-i program obligatoriu sa se uite la Acces direct, Un show pacatos, sa faca conspecte din Click si Cancan! Asa se educa un copil pentru vremuri moderne, nu cu lectii si meditatii…Si s-o aduci sa-i punem un belciug in nas si unul in spranceana!

    Reply
      1. Michelle

        Care control? O sa te controleze ea pe tine!

        Reply
  4. Hapi

    Sa se concentreze ea pe ce-i place. Da acolo- bate fierul pana-i cald.
    O parere mica mica si personala

    Reply
  5. Cuvânta

    Mixy mica, nu asculta pe mami, e sucarita.
    Plus ca daca te vede golanca te bate cu lantul din cate o citesc eu printre randuri.

    Reply
  6. Roxana

    Şi eu am învăţat-o pe fiica mea să preţuiască adevărata valoare. Eu sper ca să revină vremurile cele bune, când adevăratele valori erau cele intelectuale, creative. Media este de vină pentru promovara nulităţilor. Copiii nu îşi dau interesul pentru că văd că alţii, fără şcoală, fără maniere, fără pic de bun simţ, reuşesc mai bine în viaţă. În vremurile tulburi, în situaţii de criză financiară oamenii cu tupeu şi iniţiativă reuşesc să facă bani. Totuşi eu sper să treacă aceste vremuri. Că bacalaureatul este din ce în ce mai uşor, ca să reuşească toţi să ia acel 5 minim, este destul de puţin, dacă în timpul şcolii elevilor nu li se schimbă mentalitatea. Sunt din ce în ce mai mulţi tineri care nu citesc deloc. Am întâlnit un elev care terminase clasa a XI şi nu citise nici o carte. M-a întristat, m-a speriat şi m-am gândit – cine o să lucreze să-mi dea şi mie pensia la care cotizez de pe-acum?

    Reply
    1. mixy Post author

      Ce curaj ai să speri să mânânci pensie din cotizaţia lor ! 🙂
      Când om muri şi noi, sunt curioasă câţi or să vorbească despre valoare.

      Reply
  7. laura M

    daca eram mai mica,te-as fi rugat sa ma infiezi. 😀 esti o mamica tare cool!
    totusi las-o pe junioara sa aleaga ce vrea.la smecherie se poate da imediat.un prieten gresit si e rezolvata treaba.

    Reply
  8. alin

    Tu te chinui sa o transformi in pitipoanca si nu vrea, ea vrea sa fie educata ?! Nu te lua dupa ce vezi in Romania, tara asta nu e buna de etalon ! HABAR N-AI CE COPIL BUN AI ! 🙂

    Reply
  9. Toma Dumitru

    Mixy, trăim în vremurile în care trebuie să ne învăţăm atât copiii cât şi pe noi, că adevărata valoare a omului să în sufletul lui, nu în notele pe care i le dă un sistem permanent depăşit! Învaţ-o să facă ce îi face bine ei şi doar pentru ea, nu pentru a le dovedi celorlalţi că ea e cu adevărat bună. Mediocrii din jur n-o să dea niciodată doi bani pe asta. Şi acum, de ce să-ţi doreşti să fii cel mai bun dintre cei proşti? Mai bine e să fii cel mai bun dintre cei puţini şi să nu ştie asta decât cine trebuie!

    Reply
    1. mixy Post author

      sunt din ce în ce mai puţini ăia care trebuie să ştie. o să se simtă singură şi marginalizată

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *