la mare, la soare – that’s all folks

Stăteam pe mal dreaptă ca maşina pe anvelope, doar că mai bipedă un pic şi cugetam că pe aproximativ principiul lui Creangă: “ştiu că sunt prost, dar când mă uit în jur prind curaj”, mi-a fost greu să mă dezbrac în primele 5 minute pe plajă, pentru că pe urmă am văzut o grămadă de şunci etalate pe litoral şi am prins curaj la dezbrăcat. N-arăt rău. Chiar îmi e drag de mine. Nu mi se pare ok să vă pun poze aici pentru că aţi văzut căcălău de trupuri de femei în costume de baie, de ce să mai pun şi eu? Va trebui să mă credeţi că nu sunt deloc nasoală. (Dacă mai insist o să prind drag de mine şi-o să mă iau la mine acasă : D)

După ce am prins curaj, m-am dezbrăcat şi… fireşte, m-a luat frigul din cauza brizei şi am pus minimum 3 prosoape de baie pe mine.

Fiind ultima zi la mare anul ăsta, fata m-a luat de jde ori în apă să se spargă valurile în noi. Între timp, ne îndemnam una pe alta:

– Gata, ăsta e ultimul val şi plecăm!

Mai trecea un  minut:

– Gata, ăsta chiar că e ultimul val!…

Degeaba…E greu de precizat care e ultimul val.

Ne mai intra apa şi în gură şi ne burzuluiam şi scuipam săratura mării… Fi-mea nu se mai uita pe unde scuipă ieşind din valuri cu ochii închişi, putea să mă scuipe şi-n gură că n-avea ea treabă!

Mi-a spus că o  să-i fie dor de gustul mării şi i-am propus să ia o sticlă acasă, când i se face dor să ia o gură ca să îi treacă. N-a vrut, pe motiv că avem prea mulţi membri pofticioşi în familie, deci sticla s-ar termina repede.

Am zis ultimul val până când ne-am smuls pur şi simplu din mare şi am plecat spre casă, convinse fiind că vom plânge de dorul mării.

 

Am plecat şi am uitat să intrăm în Eforie Nord să mai băgăm motorină, astfel că am intrat direct pe autostradă. Pe la kilometrul 200 al autostrăzii Mixu ne spune că dacă nu dăm de o benzinărie în următorii 20 km o să fie grav. Am crezut că glumeşte dar când am văzut concentrarea de pe chipul lui m-a luat groaza.

Îmi făceam curaj că sunt în şlapi, rochiţă flu-flu pe mine, deci doar un cerc îmi lipsea să dau din buric şi o pancardă mare deasupra capului pe care s-o vadă tot chiorul de la distanţă şi în viteză, şi pe care să scrie: “Vreau motorină!!”

În timp ce eu îmi făceam planuri cum aş putea vrăji participanţii la traficul autostrăzii să mă împrumute de un kil de motorină, Mixu a intrat într-un viitor spaţiu de servicii, acum neamenajat şi văzând un muncitor printre utilaje, a exclamat încântat:

– Uite-l pe nea Nicuuuu!…

M-am uitat  şi eu şi am scormonit memoria după nen’su Nicu, dar n-am reuşit să-mi aduc aminte de unde-s neamuri.

Ne-am oprit lângă nenea şi Mixu l-a întrebat cam pe la ce kilometru e prima benzinărie.

Nea Nicu dă din umeri, se codeşte, se suceşte, se uită la maşina noastră şi zice deviind de la subiect:

– Umbli cu anvelope de iarnă pe căldura asta?

Mixu răspunde iritat:

– Da… nu le-am mai dat jos. (Văzându-l pe nea Nicu amuzat, îi spune încruntat:  ) Da, le cumpără nevastă-mea de pe pagina facebook! (nea Nicu nu pare să priceaapă, aşa că Mixu aproape mârâie la el:  ) Adică le ia de undeva ieftin, deci îmi permit!

Nea Nicu se mai învârte niţel în loc, mai zice că poate în oraş, în Cernavodă să găsim benzinărie, Mixu îl ţintuieşte nervos în priviri, iar nea Nicu zice ca de departe:

– Am io o sticlă, dacă-mi dai douăjde lei…

Mixu bombăne ceva cu “prostia se plăteşte”, încheie cu o  înjurătură şi îi spune ăluia să aducă sticla.

Ăla în 10 secunde scoate de după un morman de pământ o sticlă de 2,5 litri de motorină. Mixu bagă în rezervor printr-o pâlnie încropită din gura unui pet şi în timpul ăsta îmi şopteşte:

– Dăi 20 de lei lu’ ăsta.

Eu, ca un om care tocmai a terminat vacanţa – deci e lefter – mă burzuluiesc tot în şoaptă:

– N-ai zis că e neam cu tine?

– Ăsta? Neam cu mine ? Nu eşti în firea ta ?!

Mă scotocesc în geantă supărată:

– Mă miram eu să ne vândă neamurile tale motorină la suprapreţ în sticlă de cola !…

 

Ce să vă mai spun? Abia pe la kilometrul 140 am găsit prima benzinărie, pentru că Autostrada Soarelui are doar vreo 3 benzinării, iar între kilometrul 140 şi 220 nu găseşti nimic.

Şi am ajuns acasă şi am făcut duş şi după vreo  2 ore a început să mi se înfunde  nasul de veşnica sinuzită a  capitalei. Fornăiam pe nări, doar-doar o intra ceva aer, timp în care fi-mea clătina capul a pagubă:

– Măi mami, ţi-am zis că nu-ţi bagi rochia de plajă la spălat! Măcar aia era plină de sare şi te vindeca de sinuzită până-n iarnă, acum ce-o să faci ?!?