Nici acum nu ştiu ce culoare au ochii ei, ştiu doar că sunt superbi. Şi că e o combinaţie între verde şi căprui, depinde în ce stare e, cum se simte sau în ce se îmbracă. Ce vreţi? Abia la 35 de ani am învăţat care este culoarea turcoaz şi încă am momente când mă întreb dacă e rozul ăla, dar nu, nu, ăla e siclam.
Ceilalţi se întreceau în a spune ba că-s verzi, ba că-s căprui, ba că e un verde nu-ştiu-cum… De câte ori mă întreba pe mine ce culoare au ochii ei, îi spuneam că are ochi de aur – asta ca să nu mă fac de râs şi să greşesc culoarea. O încânta ideea.
A trecut vremea şi a învăţat că există o pasăre, coţofana, care fură obiecte preioase, sclipitoare, de aur.
Într-o zi, profitând de fauna geamului de la bucătărie, i-am arătat mârlăneşte cu degetul:
– Uite, uite o coţofană!
Fata a dus mâinile la ochi şi a început instantaneu să plângă, fără să se uite la pasăre. Plângea cu sughiţuri, plângea de sărea tricoul Hannah pe ea. M-a şocat:
– Ce-ai fată? De ce plângi?
– Pentru că nu vreau să fure coţofana ochii mei de aur!…
Scumpa de ea! De mici invata copilasii ca iubirea … te cam face sa suferi. Si asta nu din lipsa de reprocitate sau din tradare, pur si simplu din iubire si atat. Cat planset nu i-am provocat si eu baietelului meu din prea multa iubire. De mic a trebuit sa il invat ce este aia metafora. Sa iti povestesc ceva: cand ma joc cu el in pat (la trezire sau la culcare) imi place sa-l gadil si sa-i spun ca-l iubesc si ca ador sa il aud cum rade. El stie asta si cand ii cer sa rada putin se chinuie sa ramana serios si mustaceste. Atunci il gadil si gata rasul cristalin si fata luminoasa. Ii place jocul. Dar, printre vorbe, ii mai spun ca imi vine sa-l mananc la cat e de dragalas. Expresia mi se pare inocenta. Insa, bietul de el, o ia ad literam. Iti dai seama ce suferinta pe el: propria mama vrea sa il manance. Poate tie ti se pare amuzant dar el credea sincer ca asta vreau: sa-l mananc dar cumva mai aman putin, din motive misterioase. Pana m-am prins … nu intelegeam ce se-ntampla. Consortul imi tinea teoria cu gadilatul, ca nu e frumos ca asa si pe dincolo. Eu simteam ca tocmai gadilatul ii place, ca abia asteapta. Dar ce ti-e cu logica si cu intuitia. I-am spus sotului sa ma lase-n pace cu logica lui ca nu bate intuitia mea. Pana intr-o zi, cand stateam in pat, in momentul nostru de filozofie, cand dezbateam ce s-a-ntamplat peste zi si el incerca sa afle din misterele vietii punandu-mi intrebari dificile. M-a intrebat printre lacrimi si strangadu-ma asa tare la piept ca de ce vreau sa-l mananc fiindca el ma iubeste. Asa de tare plangea, ca nu am inteles. Am incercat sa-l linistesc si abia peste noapte am realizat ce prostie faceam … acum are 7 ani si tot mai tine minte si repeta ca o poezie ce i-am spus eu ca inseamna metafora. Mai stie si alte exemple de metafore dar asta cu “mancatul de dragalas” este o metafora cu multa groaza in ea.
:))))) Of, Doamne, câte înţelesuri au cuvintele, mai ales în mintea unui copil!!
Ce pacat ca varsta si adultii distrug inocenta ……..
îţi dai seama că şi noi am fost inocente ?!
Sărăcuţa copiliţă! Coţofana nu fură şi ochişorii!
a crescut între timp 🙂
Acuma, ce să zic… Să mă laud? Că și ai mei sunt așa? Dar eu nu le zic că-s de aur, ci de chihlimbar. Ochi de mâță, ce vrei! 😀
Deci de-aia umbli cu ochelari de soare, să nu te deochi! :))
Sperii copiii! În curând, în loc de baubau,
o să spunem Mixy, că-i mai scurt!
accept
Ah, ce capra s-a facut si Hannah asta…o barfeste si Sinead O’Connor pe facebook, ce ma distreaza :))
da, între timp a crescut şi-asta.
La urmatorul copilas, o sa spui “uite privighetoarea” 🙂
Lasa cotofanele , copiii le intalnesc cand pasesc in adolescenta
şi nu mai scapă de ele toată viaţa
ce frumos!!!!cat de mandra esti de ea.se simte prin ceea ce scrii.sunt fana ei,e o scumpa.nu mai am cuvinte,nu mai zic nimic
dacă-şi deschide blog, te muţi de la mine, nu?
nu o sa ma mut de la tine dar o sa deschid prima data blogul ei si dupa pe al tau. 😀 e ok nu?
fireşte ! X(