E fudul de o ureche de multă vreme. Iniţial am crezut că face pe surdul intenţionat, ca să nu mai audă gălăgia din glasul diafan al mamei când are ea de reproşat ceva, apoi că nu are chef să stea de vorbă cu noi şi preferă să-şi vadă filmele. Abia când am început să repet aceeaşi propoziţie de mai multe ori am început să-l cred.
– Tată, vezi că…
– Ă?
– Ziceam, vezi că…
– Poftim? Ce spui?…
– Ei, rahat, hai lasă!
Noi ne enervam , el se simţea prost şi aşa a ajuns să-şi cumpere un aparat auditiv. Boierie, nene! De unde până acum nu ştia niciodată dacă suntem acasă pentru că nu ne auzea venind, acum vine să-mi spună că mi-a bipăit un mesaj telefonul pe care l-am uitat pe hol. Aşa e de boierie încât nimeni nu mai şopteşte în casă de teamă că aude tata, dar nu pentru că am avea secrete, ci pentru că e aiurea să audă nişte zgomote atât de joase. E ca şi cum ţi-ar invada intimitatea, parcă ţi-ar auzi gândurile. Zici că e Jack Nicholson în „Lupul”, când i se ascut simţurile.
Mă bucur atât de tare că acum are sonor, încât serenadele pe care le fac de obicei în baie – indiferent din care parte anatomică vin – le fac pe muteşte sau îl verific întâi pe tata să văd dacă are aparatul pe ureche şi pe urmă lălăi cu tot arsenalul de plămân în baie.
Dacă până acum dădea le maximum sonorul radioului sau al televizorului când asculta muzică, bucurându-ne vecinii până la transformarea lor în familii războinice de arici , acum a început să aibă pretenţii de muzică bună. Fufe care înainte îi plăceau, acum realizează că îi plăcea doar costumaţie de pe ele, mai ba şi vocea şi chiar pledează să schimbăm canalele, că gagici mai goale vezi oriunde, nu trebuie să-ţi profanezi auzul.
Mama e încă obişnuită să-i vorbească pe notele de sus, ca să priceapă surdul, şi crează astfel câte o microfonie acută pe urechea lui tata care-l căpiază de smulge aparatul şi-l zvârle cât colo, ca pe Ucigă-l Toaca. Ea îşi cere scuze, el se păcăleşte şi repune aparatul în funcţiune, apărem câte unul să strigăm ca odinioară: „Tatăăăă!” şi iar smulge aparatul din locul lui.
Mă miram de ce de la o vreme adoarme înainte să apună soarele. Am crezut că iar a încurcat medicamentele şi a luat de-alea de somn în loc de cele de diaree, dar de unde! Până acum trăia o dulce linişte, în lumea lui, iar acum este răpus de oboseală din cauza atâtor zgomote noi.
Vă recomand călduros aparatele auditive…. Fac bine la sonor.
Şi vă invit apoi la o tură prin Vocea din Castel.
Asa este! Nu numai ca aparatele aduc avantaje dar nu se pierd din cele vechi. De exemplu, daca chiar nu mai suporti, scoti aparatele si gata. Deci se comuta asa de usor de pe “spion” pe “nirvana” si-napoi. Pun pariu ca, oricate dopuri ti-ai baga in urechi, nu obtii acelas efect! 🙂
în condiţiile astea e o adevărată binecuvântare să fii surd !
Nuuuu, fiindca aparatele nu iti dau auzul. Doar maresc artificial volumul sunetului. Daca esti surd, pot sa urle aparatele cat or vrea ca tot degeaba!
Aş fi preferat să se chinuie fără. Aşa… auzul se lasă în baza unui aparat. Da’n fine, e doar părerea mea, eu ţin mult la “naturel” 🙂
Tata are aparat auditiv de vreo 2 ani cred… De ala cica performant care ii regleaza sunetele sa nu vina gramada :)) A dat aproape 3000 lei pe el. Ghici ce: e fix ca atunci cand nu-l avea. A luat si prin Casa de Sanatate unul moca si nu-l suporta pt ca nu regleaza sonorul si i se pare ca tipam la el. Asa ca suntem ca inainte: noi ne enervam pt ca nu aude, el e fericit ca nu trebuie sa ne asculte :)) Daca nu se uita la noi cand ii vorbim nu intelege. Daca tipi la el se enerevaza ca de ce tipam la el…. De vreo 10 ani ne chinuim asa. Aparatul asta super, ultra, mega performant trebuie reglat la magazinul de unde l-a luat. Doar ca e capos si nu vrea sa se duca.
P.S. Si-a pus aparat de frica sa nu-i ridice politia permisul auto.
Asa este: adaptarea este foarte grea, cu multi draci, mai ales ai celui care poarta aparatul. Toate sunetele sunt o agresiune greu de suportat. Trebuie multa rabdare si mers regulat la reglare. Altfel degeaba dai o caruta de bani ca nu face. Si e pacat!
Problema e ca el nu vrea sa mearga la reglat. Se duce singur si vine cum a plecat. Oricum cand ajunge acasa primul lucru pe care il face e sa-si dea jos aparatul. Tocmai asta simtim si noi: o caruta de bani deti degeaba 🙁
Închipuiţi-vă că la noi în familie a mai fost tataie surd, şi mai am un unchi surd de-o ureche. Din acest motiv toţi membri familiei din partea mamei vorbesc tare. Închipuiţi-vă o reuniune cu ăştia şi tata cu aparat pe ureche :))) E de vis!!
Imi inchipui :)) Ca asa e si la noi =)) Cand vb tata la telefon se aude pana la parter si ei stau la et. 3 :))
eu ştiam din staţia de tramvai că erau unchii la mine!
unul din ala imi trebuie si mie. am ceva probleme si cred ca mi-ar face bine.singura problema este faptul ca sunt inestetice.pt mine cel putin
n-ai păr? să-l laşi peste urechi?
:)) am dar totusi….
Breeee, aricile e animaluri bun.
😛
dăgeaba, că e rare 😛
Mamei i-a scăzut acuitatea auditivă, dar tatălui meu, care are probleme cu vedere i s-a ascuţit auzul. Aşa se face că mama încearcă să povestească cu noi, la telefon secrete, iar tata prinde din zbor şi înţelege câte ceva din conversaţie. Uneori nu înţelege sensul discuţiei, dar tot îşi face probleme. Eu seamăn cu mama, deci pentru mine e de viitor un aparat auditiv. Până una, alta, mă bucur că se mai triază din multele prostii pe care le-aş putea auzi şi poate de asta nu mă deranjează nici sforăitul lui bărbatul meu :))
Exact aşa sunt eu acum, Roxana! Am ajuns la concluzia că e bine să nu auzi tot :)))
Din fericire -bunica e singura la care trebuie sa mai strig cateodata. Duios.
La ceilalti se mai intampla sa sonorizez temperamental desi aud foarte bine
Strigi duios ? 🙂
Da pentru ca e surda saraca si nu aude. Asa ca mi-am dezvoltat un nou stil de …a rage
:))))