Eram cu ochii în cafea şi aproape că reuşisem să trezesc un sfert din monstrul care sunt dimineaţa, când am văzut-o intrând în bucătărie şi rugându-se la iconiţa minusculă de pe peretele de Nord-Est al bucătăriei -nu are cum să pună iconiţa la răsărit, pentru că la răsărit nu sunt decât canturi de apartament, nu şi pereţi. Asta este o treabă foarte bună, pentru că altfel ar răsări câte un altar întreg pe pereţii de răsărit.
M-a enervat în primul rând ideea de a se închina lângă mine. N-am nimic împotriva pioşeniei, dar nu lângă mine, mai ales la prima oră a dimineţii. Are o jumătate de perete de icoane la ea în cameră, ar putea să se închine acolo, dar dacă poate să demonstreze că eu sunt o javră păcătoasă şi muritoare pe când ea e o pioasă ce va ajunge în rai, de ce să n-o facă??
De nervi aproape că mă trezesc jumate şi o privesc terminând rugăciunea şi ronţăind nişte bucăţele de pâine – anafură de pe la nişte sărbători bisericeşti. Măselele false plătite greu către dentist chinuie acum pâinea exagerat de tare până când o aduce la stadiul de molfăială şi înghiţit cu noduri. Aceste zgomote se întâmplă pe nervii mei. De dimineaţă. Urmează adâncă închinăciune. Un gât lung de aiazmă dă gata ritualul .
O singură uitătură urâtă ar putea s-o năucească în aşa fel încât să se împiedice şi să cadă cu zgomot până spre cantul de răsărit.
Dau pe gât restul de cafea şi ies din casă.
Pe scară mă îneacă un miros de fum şi smulg eşarfa de la gât s-o adun cocoloş la nas, ca să pot respira. Cu mâna pe 112 îmi aduc aminte că balaoacheşa de serviciu fumează ca turcul până termină de măturat. Practic dacă termină de măturat cele 4 etaje, jos se adună cel puţin 10 chiştoace. Norocul nostru e că de obicei nu mătură decât parterul.
Ajung la etajul 3, unde o văd aruncând chiştocul. În timp ce îl striveşte cu talpa ghetei, risipeşte aerul intoxicat ca să ne putem vedea şi îmi urează o dimineaţă bună. Merg la risc şi dau două secunde cocoloşul de eşarfă jos ca s-o urez cum trebuie: “Neaţa”, când mie de dapt îmi vine să-i rup gâtul ca laporumbei.
Două înjurături siropoase, ca la uşa cortului, ar putea s-o oprească din fumat în scară. Dacă n-ar merge, câteva brânciuri poate şi-ar face treaba.
În tramvaiul plin mă aşez pe un scaun faţă în faţă cu unul care sforăie pe scaunul lui. Deodată începe unul să cânte o melodie religioasă, ceva cu Maica şi Fiul. Are o voce puternică, puţin falsă, dar pare că are antrenament la astfel de cântări. Capetele se întorc curioase către el, dar nu pentru a –l alege în vreo echipă de Vocea României, ci pentru a li se umple gura cum face Bartoş când spune zâmbind “Ppublicitate!”
Aş putea să le dau câte o bătaie bună şi să-şi vină în fire, să nu-l mai lase pe-ăsta să cânte. Dacă îmi vine şi mie să cânt nişte Nirvana, huh? Teoretic am voie, tocmai am primit o lecţie de bun simţ în care nu-l stresezi pe cel de lângă tine. Poate să pută, să cânte, probabil să umble cu genitalele la iveală. Bunul simţ şi anti-violenţa ne fac să îi iubim pe toţi.
În timp ce mă acomodez situaţiei, tramvaiul pune o frână care mi-l aruncă-n braţe pe omul sforăicios.
Fără violenţă.
Articol bun de “Vocea din Castel”.
Stii “Falling Down” cu Douglas al tanar (vorba vine, ca nu mai e tanar decat in poze)? Asta nu-i chiar o intrebare 😀
dezvoltă 😀
Pe scurt, un nene o ia razna cu creierii capului. De unde plecase el linistit la drum (parca la ziua lu’ aia mica a lui se ducea), fix atunci il apuca bazdacul, da p-afara, si incepe sa-i cotonogeasca pe toti cei care-l calca pe bataturi. Drumul fiind lung, omu’ se umple si mai tare de bazdaci, caci motive se gaseau pe la toate colturile, asa ca pe masura ce se apropie de stinatie este si mai bazdacos, dar si mai plin de arme (confiscate de la aia cu care se contra). Nu prea-s eu impacata cu finalul, mai ales ca mi-l amintesc destul de vag, da’ e frumos cum satul de toate si de toti, pune mana pe bata si le da la mufarina alora de-l irita, da’ nu oricu, ca omu’ inca are niste principii dupa care se ghideaza.
Bazdacul lui american seamana destul de bine cu bazdacul nostru romanesc…
Măi ce-mi place filmul ăsta!!! Nu contează finalul , filmul trebuie văzut !! :))
Faza e ca filmul are 99% realitate. Cand ii apuca pe astia constructiile peste ocean sau sunt accidente poti sa uiti ca ajungi in ziua aia acasa sau la servici. Din septembrie am toate zilele pline, bara la bara 60 de km dus intors pana la job si inapoi. dimineata ce-i drept fac 30km in 20 de min. Seara 1 ora-1 ora si jumatate. Deci am momente cand efectiv imi vine sa ma dau jos din masina, daca as putea sa-mi bag masina in buzunar si sa o iau pe jos. Si merg greu nu pentru ca nu s-ar putea sa merg mai repede dar ma uit in jurul meu: una se da cu ruj pe buze in oglinda retrovizoare(la intors acasa? sau o mai fi intalnind pe careva – numa’ ma intreb), altul vorbeste la telefon sau baga text -mess desi panourile eelctronice de pe autostrada avertizeaza la amenzi grele, altul e in conversatie de amor cu una alaturi(macar si aia de s-ar gandi ca sta pe scaunul mortului), altii tin volanul cu piciorul )pentru ca nu-mi inchipui cu care mana tii volanul daca intr-o mana ai un burger si in alta paharul de Cola, altii au peste limita de varsta admisa si sunt cu masca de oxigen pe fata (ei cica sunt prudenti – cine mama ma-si le-o mai da voie sa mearga pe strazi!!!). Nu poti sa-ti dai seama cam cate vad in fiecare zi. Ieri trebuia sa ajung la fie-miu la scoala la 6.30. Eu i-am pus ora profei sperand ca intr-o ora voi ajunge acasa, sa ma schimb si sa arat si eu ca o mama cand ajung la scoala. Aiurea….am facut o ora si 45 de minute pana la scoala. Nu am mai ajuns acasa. Si nu am facut 30 de km la intoarcere ci 40 pentru ca am ocolit 2 accidente cu blocaje. Era 6.45 si profa m-a asteptat, m-a intrebat daca sunt ok si mi-a spus ca am cel mai bun copil din clasa. Dupa ce am ajuns acasa am constatat ca parul meu era desfacut intr-o parte si restul statea sa cada, rujul se dusese un pic peste buza cand am incercat sa ma boiesc la intrarea in scoala (fara oglinda biensure). Ce o fi crezut profa despre mine? O fi fie-miu asa bun la scoala sau a incercat sa calmeze o nebuna care a condus o ora si 45 de min pe toate stradutele incercand sa ajunga la scoala? Oricum vorbele ei au fost pansament pentru ziua respectiva, mi-am luat pruncul si l-am pupat si am adormit cu manutele lui pe fata mea. Dar daca nu ai asa un balsam acasa oare cum o fi? nu vreau sa ma gandesc la asta!
Uite de-aia nu prea mă machez ! :))
În altă ordine de idei nu pot decât să mă bucur că nu numai în Bucureşti se stă bară la bară, mai ales în caz de construcţii.
Ştiu, sunt rea să mă bucur, dar dacă-mi vine ?!
Mixy, nu stiu in ce ai scris articolul, dar cand l-am deschis in Word, erau toate cuvintele lipite. Nici un spatiu! Am terminat de citit cu ochii inlacrimati 😀
iar?! n-am vrut…
Nu se poate să fii atât de urâcioasă cu fiica ta, abia scoasă din spital.
Te enervează la fel de tare ca sculatul dimineaţa, femeia de serviciu
care îţi suflă fumul de ţigară în nas, cerşetorul din tramvai şi vatmanul cretin…
Cred că nu la fiica ei se referă Mixy, ci la altă prezență feminină din casă.
Și eu pățesc asta câteodată cu mama și mi-e cumplit de greu să mă abțin, c-aș răni-o cu gura mea spurcată… mai bine mă abțin, deși simt că fierb literalmente.
:)))) Vezi? Am fost finuţă să spun doar atât 😉
O să ajungeți să fierbeți în iad, ca doo diavolițe mici și tinere care sunteți, care nu vă pasă dă alea sfinte, ori împărăția dă dincolo dă mol:
http://www.youtube.com/watch?v=n0s6gsP3h0A
:))) la obiect !
Păi e altă persoană foarte importantă pentru Mixy. O înţeleg, dar poate trebuia să se obişnuiască. Trei persoane de gen feminin într-o singură casă, or fi prea multe.
Trebuie întrebat Mixu cum le suportă! 🙂
Mă obişnuisem cu credinţa, dar nu şi cu agravarea ei.
Nu m-am putut abţine să nu râd.
În Bucureşti, linia lui 300 e linia Domnului, căci şoferul dă radioul pe Radio Trinitas şi asculţi numai slujbe tot drumul.
Zic merci c-am prins doar două călătorii cu radio trinitas, nu ştiu dacă-aş fi rezistat mai mult.
la a treia calatorie deja cazi in convertire….:)
Pe linia mea cântă reclama la Catena până la paroxism, fireşte, cu sonor pe înalte, de mă trezeşte din meditaţie dimineaţa. Am făcut şi reclamaţie s-o scoată şi tot degeaba. Am ajuns la concluzia că e mai bine să nu mai intru în aceste farmacii.
Ai vazut Transporter?! Mare neopera de arta cu Jason Statham (macar atat!) care la un moment dat zice “I love quiet mornings!. Ei, si eu… Numai ca… ma trezesc saptamana trecuta deja nervoasa ca e intuneric afara. consortul, din partea cealalta de pat zice un “Neata!” care denota ca era treaz si functional de ceva vreme. Eu mormai si ma gandesc ca pot sa-mi vad de bootat Windowsul linista. Nt, nt, nt! Ca el incepe: ce s-a mai intamplat cu factura aia?! dar cu impozitul cand se face calculul?! cartea de rezidenta cand iese?! etc. Nu vrei sa stii ce impulsuri violente mi-au trecut prin cap si maini! :)))
bărbaţii ăştia!
Da, mare problema cu credinciosii astia care nu te lasa in pace in ateismul tau (aici vorbesc de mine).
De dimineata in troleibuz, in lungul drum de la scoala lui fi-miu pana la munca, stateam si eu ca omul cu gandurile mele langa un cuplu mai in varsta. La un moment dat, tipul scoate o copie micuta din Noul testament si ma intreaba “Ai din astea acasa ?” Eu, in sinea mea, ma gandesc: “Sa fiu agresiva sau nu ? De fapt, e prea de dimineata, sa fiu cum nu sunt altii, politicoasa.” Si spun: “Multumesc, am acasa.” Dar el zice: “Pai daca ai, atunci nu-ti mai dau.” Nu stiam daca sa ma bufneasca rasul sau sa ma enervez si am luat decizia sa ma mut mai incolo, ca tocmai se eliberase troleul. Da’ chiar mi s-a parut absurd si ma gandesc: Oare aratam de parca as fi avut nevoie ? Nu de alta, dar numai mie mi-a oferit.
Pe de alta parte, frumos si eliberant filmul cu Douglas Jr. In timp ce-l urmaream chiar ma gandeam cum ar fi sa zic din cand in cand da, violentei.
Aproape că am ţipat la nişte babe d-astea în maşină. Mă trăgeau de mâneci să-mi arate nişte cărţi, dar mă trăgeau cu simţ de răspundere. După ce-am ţipat s-au supărat, că ele doar îmi arătau nişte iehovisme, săracele!…
moamaaaaaa ce zi ai avut?!!