Am intrat în supermarket împreună cu soră-mea şi copiii noştri. Copiii au luat un coş din alea târâbile şi au luat-o înainte. Eu şi soră-mea am înţepenit lângă dulapul de la intrare de băgat sarsanale, pentru că indiferent în ce dulap băgam sacoşile cu care am venit, nu reuşeam să încuiem nici un dulap. Şi dăi şi luptă, neicuşorule, la trântit dulapuri!
În timp ce ea trăgea cu spor la elucidarea practică enigmei „de ce dracu’ nu se încuie cu nici o cheie”, îmi zboară privirea după un angajat, ceva, care să ne lămurească. Angajaţii din preajmă habar n-aveau care-i treaba de nu se închid dulapurile şi nu părea nici să-i deranjeze modul în care le vandalizăm. Şi cum angajaţi mai deştepţi nu apăreau, privirea mi-a poposit pe coşul nostru de cumpărături care se afla printre rafturi împreună cu copiii.
Fireşte, coşul avea moţ. Cu toate astea, copiii soră-mii reuşeau să strecoare în interior bombonele, prăjiturele mai mici, biscuiţei, pentru că grosul cumpărăturilor cu pachete întregi promoţionale de Moşi Crăciuni îl făcuseră deja.
Tot ce era la nivelul lor dispărea de parcă îi trimiseserăm să facă curat.
În timp ce ăştia mici munceau de zor la rafturile de jos, fata mea, mai selectivă, căuta chipsăraiele de la nivelul ei, adică chestii serioase, pungi d-alea de chipsuri cât sacul lui Moş Crăciun, de faci o pomană cu ele şi mai multe nu!
N-am putut să mă exprim în cuvinte, doar i-am dat un brânci soră-mii s-o fac atentă la dezastru.
Ea era transpirată de nervi, că nu putea domne să-şi lase sacoşile în nenorocitul ăla de dulap şi s-a burzuluit niţel la mine:
– Ce vrei ?
I-am arătat ce fac copiii printre rafturi.
A uitat de dulap. Şi-a luat sacoşele cu ea şi a ajuns într-un suflet lângă coşul de cumpărături:
– Băăăă! De unde dracu’ le-aţi luat???
– Nu ştiu, ai cardul la tine sau ne lăsăm izmenele aici?
În timp ce ea scotea pe o parte, copiii puneau pe cealaltă parte.
Au început negocierile la sânge:
– Nu, mami, ăsta, că ăsta nu e pentru copii!
– Ba daaaaa! Tati nu bea suc cu Spaidămen!
– Lasă că luăm iaurt d-ăsta!
– Nu veau d-ăsta! Veau cu monştii albaşti !
Am început şi eu negocierile la sânge cu fiică-mea:
– Ce faci cu pungile astea mari de chipsuri? Ai de gând să hrăneşti tot parcul?
– Nu, dar suntem mulţi în casă şi cu siguranţă nu-mi ajunge nici pe-o măsea dacă scap de filtrul vostru.
Dacă am văzut că ieşim pierdere la negocieri, am încercat să luăm strictul necesar şi să fugim din magazin. Printre altele, în strictul meu necesar se număra şi un pachet mare de tampoane de care mă întreabă Mixu de câte ori le vede: „ai hemoragie sau ai auzit că nu se mai fabrică tampoane?” şi l-am pus în coş.
Nepoată-mea l-a văzut, l-a luat ca pe o cârpă, l-a privit intens şi când s-a prins că nu are cacao sau vanilie l-a aruncat cu silă înapoi în raft şi n-a fost chip s-o conving să-l lase în coş, că-mi trebuie.
Ei, bine, da.
Am mers la casă cu pachetul ăla de tampoane în mână.
Rândul vostru: cu cine mergeţi la cumpărături?
Tu te vaieti ca ai mers cu ele in mana pana la casa???
Stai sa-ti zic: urgenta mare, descopar cu stupoare (eu care de obicei sunt super organizata la chestii din astea) ca nu mai am tampoane in casa si aveam nevoie. Ca in orice situatie de criza, dau fuga la buticul de la coltul blocului. Acolo gasesti de toate, la pret dublu fata de supermarket. Dar ce sa-i faci, unde nu-i cap, vai de picioare…
La butic exista doua ghisee, cu doua gestiuni si doua vanzatoare diferite: unul pentru lapte, branza, carne, oua – adica ce ne dau noua animalele din ograda – si celalalt pentru bauturi si non-alimentare. Trec cu gratie pe langa raionul cu alimente – ca nu asta era scopul vizitei – si ma opresc unde aveam nevoie…stupoare: am zis “vanzatoare”, da??? Ei bine, asa erau de obicei, de data asta la tampoane era un domn, care s-a dovedit a fi sotul patroanei, deci habar n-avea de ce era pe rafturi. Imi inghit jena si cer tampoane “X”. In spatele meu vreo 3 drojdieri din aia care-si fac veacul pe la scara blocului asteptau sa dea sticlele de bere la schimb si sa ia altele pline. Incep sa-si dea coate si sa susoteasca. Domnul sot de patroana face ochii mari cand eu cer: tampoane “X”? Da – zic – le aveti acolo pe raft (si ii arat). Se duce catre raft si dupa doua incercari nereusite nimereste in sfarsit. Se uita cu interes la pachet si citeste cu voce tare, sa fie sigur ca n-a gresit. In spatele meu chicotelile se intetesc. Ma gandesc ca nu-i atat de rau, ca voi reusi sa supravietuiesc si sa ies de acolo cu capul sus. Deja imi fac calcule cam cate saptamani va trebui sa nu mai dau pe acolo ca sa uite aia cum arat. In momentul ala, tipul ridica pachetul cu tampoane sus si striga catre vanzatoarea de la celalalt raion: astea cat costaaaaa? Mai e cazul sa-ti spun continuarea?
:)))) Din acelaşi motiv n-am mai făcut de multă vreme cumpărături “urgente” la butic şi cumpăr pachete mari de tampoane. Nu reuşesc să mai ajung într-o situaţie de criză.
p.s. şi nu te-ai împrietenit tu cu nici un indigen?
hai mai fetelor,ce naiba?!!de unde atata jena?eu le dadeam cu ele pe la nas,pe bune acum.offfffff….
Nefolosite?
eee totusi!!!?
Cu fiu-meu merg in piata: nu stiu cum face ca mereu primeste cate ceva de la precupete. Eu vreau sa platesc, ele nu vor banii. Le-am avertizat ca o sa le tot vizitam… Cu domnu’ tacsu merg numa’ la super: eu ma plimb dupa ce-mi trebuie, el intepeneste la gadgeturi. Pot sa stau sa casc ochii la ce vreau eu, cat vreau eu: el sigur nu se plictiseste acolo. Altfel, daca-l plimb dupa mine, se plictiseste rapid, i se face sete, foame, isi aminteste ca tre’ sa ne grabim spre casa ca nu stiu ce avea planificat (sanchi: cauta orice motiv numai sa scurtam raidul).
Tu scapi cam ieftin, bag seama
LOL, eu merg de obicei singura :))) Si-n hipermarket pentru ca tot casc ochii pe acolo la ce e nou. rar de tot merg cu prietena mea pentru ca nu locuim in acelasi oras.
In magazinele de haine pentru femei nu-mi place sa merg cu al meu de exemplu. Saptamana trecuta am intrat la Aldo (preturi nesimtite) da erau afisate ceva reduceri. Nu-ti spun ca n-ajungeam la un raft inghesuit pt ca statea un sot ca o statuie cu 4 plase in mana s-o astepte pe doamna care incerca un condur. Bine ca n-am vazut ceva ce trebuia sa cumpar neaparat ca-i propteam un toc pe pantof din greseala. Nu s-ar fi miscat un milimetru
Aoleu, ce mă enervează oamenii care rămân proptiţi în faţa unui raft să aştepte. Ar trebui să lase spaţii mai mari pe mijlocul raionului, special pentru ei.
Nu merg singura ca nu imi place, ci cu ai mei. Noroc ca sunt mare :P, negocieri nu prea exista, totul e frumos! :))
Pfuu, la tine miroase a Crăciun!
Când mai mergi la cumpărături, nu mai lua un cărucior, ci un coş de mână.
Coş era şi ăsta, dar târâbil.
singura!!!!!!!!!!!!!categoric!!!!!!!!!!!al meu nu are rabdare,iar fata ar cumpara tot magazinul.
referitor la haine,daca e sa cumpere al meu ceva pt el,sta pana il dau alea afara din magazin.daca e sa-mi cumpar eu ceva nu stiu cum naiba ca primul lucru pe care il probez e numai bun de mine (pt el bineinteles)si hai sa mergem ca nu mai pot!!
Curios, eu mă plictisesc eu în faţa hainelor bărbăteşti. Au mult mai puţine opţiuni, şi-atunci de ce să stea atât de mult, frate?!
eeee,este o adevarata aventura! nu imi vine bine,nu se potriveste culoarea,ma face prea slab,sau prea gras,este prea surt sau prea lung……nu mai spun ca deja m-am enervat!!!
pf! astea-s fiţe feminine! :))
:)) Drăguţii de ei!! Cât despre cumpărături – eu mă duc singură, când n-am cu cine. În rest, cu soţul meu, care conduce :)) maşina şi căruciorul. Dar asta ajunge să se întâmple din ce în ce mai rar, de obicei mai mult iarna 🙂 Fiicei mele nu-i plăcea şi nici acum nu-i place să meargă la cumpărături. Nu vroia niciodată nimic. Eu eram cea care îi tot propuneam diverse – de mâncat, de băut. Întotdeauna era raţională şi îmi spunea că astea nu-s necesare şi oricum n-avem bani de aruncat. Când mergeam să-i cumpărăm pantofi, ghete sau haine ce trebuia să le-ncerce îmi rugam moartea. Era foarte greu să-i găsim ceva care să-i placă, să fie şi bun şi … potrivit pentru buzunar. Acum trebuie să-şi înnoiască garderoba. Mi-e milă de prietena ei. Oricum, acum mi-ar place să mergem la cumpărături împreună.
Cam aşa sunt eu, ca fiică-ta. N-am nevoie, utilitate, chestii etc. De multe ori îmi pare rău că sunt aşa.
Daca iti puneai si de la casa o cutie din aia de prezervative era mai nasol…ca alea sunt si cu vanilie…