Când am cumpărat eu pantofi de genul celor pe care îi am de vreo 4-5 ani, toată lumea a zis că am cumpărat pantofi bărbăteşti, pentru că numai la genul ăsta fusese până atunci modelul. Degeaba am explicat eu că uite tocul, uite aspectul general că nu şi nu, nu mă înţelegea nimeni, şi-acum mă uit că acelaşi model e model de genul feminin pe toate drumurile, de toate culorile şi de toate tocurile.
În sfârşit, pantofii mei au căpătat aspect feminin!
În vreme ce eu mă simţeam pionier, deschizător de drumuri întru fărâmarea unor preconcepţii, erau şi persoane mai vârstnice care spuneau că am pantofi negri şi serioşi, de “ultimul drum”(explicaţie pentru cei care n-au dat încă bacul: “ultimul drum” e ăla către cimitir, când ţinuta mortului e de obicei la 4 ace, sobră, sacou, pantofi ), dar să nu intrăm în detalii.
Uitasem de toate aceste semnificaţii ale pantofilor mei, când…
Mergeam zilele trecute la pas cu tata printr-o ploaie măruntă, rară. Măsuram paşii după ritmul respiraţiilor lui, astfel încât să nu obosească mai mult decât ar fi fost cazul şi deodată îl văd oprindu-se, buşind în râs:
– Mă, tu ai pantofi ca ai mei!
O, Doamne, iar am pantofi bărbăteşti?!?
Mă uit la pantofii noştri, nu semănau. Mi-era greu să cred că tata se ţăcănise în ultimele 5 minute:
– Mă, tată, ai ceva probleme? Zi, cinstit: vezi spiriduşi?
– ‘Te-n mă-ta cu spiriduşii tăi! zice tata şi urmează drumul uşurel. Doar că mi-am adus aminte, de colegul meu, Ion, exclama o dată când mergeam cu el pe ploaie că cum naiba merg eu pe vreme urâtă de reuşesc să murdăresc pantofii numai în bot, iar pantalonii sunt curaţi, pe când restul cetăţenilor care se respectă se stropesc de noroi pe pulpa pantalonului?
Nu înţelegeam unde bate.
– Aşa, şi?
– Şi! Avea dreptate, nu prea am văzut oameni care să nu se stropească pe pantaloni pe vreme urâtă. De fapt n-am văzut deloc. Dar uite că muream fraier şi nu ştiam că tu mergi ca mine! Uită-te la pantofii noştri, sunt exact în acelaşi mod de murdari!
M-am oprit, am admirat pantofii. Avea dreptate.
Îl văd rânjind satisfăcut în colţul gurii:
– Iar o să leşine mă-ta de necaz că semeni cu mine!
Şi am rânjit şi eu.
😀
Şi-am rânjit şi eu.
Şi tot şi eu murdăresc pantofii-n bot dar nu mă murdăresc pe pantaloni 😀
Eşti neam cu mine? :))
awww!
Nu m-am prins… care sunt pantofii tai in poza asta? 😉
Mă aşteptam să zici aşa! 😛
Eu reuşesc să-i murdăresc peste tot – de la vârf până pe pulpa pantalonilor – asta când reuşesc să merg pe jos :)) , dar asta, pe ploaie se întâmplă rar de tot. Eu mi-am dorit toată viaţa să seamăn cu tata – acum m-am deşteptat şi mi-am dat seama că nu era nevoie să mă strădui – oricum semăn cu el – la calităţi, dar şi la foarte multe defecte :)) Mama ce să zică? Poate să-mi fie ciudă şi necaz mie că nu-i semăn mai mult – este minunată şi la această vârstă.
Copiii în general moştenesc o sumă mult mai mare de defecte – decât de calităţi – de la părinţii lor
:)) Dragut!
Da’ sa stii ca io talmaceam altfel p-aia cu “ultimul drum”: cand vedeam cate un martafoi de la vanzari imbracat la costum (100% poliester, lucea de-ti lua ochii, si daca apuca sa se incarce electrostatic cand freca cu dosul biroul zanutei tatoase de la achizitii, cand pleca de la aia, pleca cu toate hartiile lipite de dos, de ziceai ca i-a lipit careva bilet d-ala pe care scrie “loc de dat cu sutul”), ziceam cu totii in cor “uite-l si p-asta ce costum de mort are” in sensul ca daca mortu’ avea un costum bun, clar nu era ingropat cu el, ca-l dadeau neamurile de pomana (tot il ingropam, la ce-i trebuie lui ala bunu’?), iar mortului ii unu ieftin de unica folosinta 😀
Măi, la mine morţii se îmbracă cu ce-i mai bun, că cică să aibă ce purta la cârpe bune pe lumea cealaltă :))
Aşa. Şi care sunt pantofii tăi? 🙂
Eu sunt, poate, mai pedant sau mai atent pe unde merg. Întotdeauna îi intrig pe ai mei când ne întoarcem după ce am fost împreună afară pe vreme rea: “Da, văd că tu iar ai levitat”, îmi spun ei înciudaţi…
Invidiosi… 😀
zi cinstit pe unde umbli, că nu cred în levitaţie pe ploaie 😀
Eu sunt genul care se stropeste din cap pana in picioare. Daca e o balta pe strada sau putin noroi, sigur calc in ele …
Tu semeni cu fi-mea! :))))
Tata avea o vorba: daca vad o balta, o ocolesc; daca nu o vad, nu o ocolesc. :))
Frumoasă vorbă! Pe principiul ăsta am luat de multă ori apă la pingele…