1. Nu mai am timp să gândesc aproape zilnic şi să scriu “articole” pe blog. Nu ştiu cât timp durează debandada asta din viaţa mea. Nu-i vreme de gândit nimic profund, e treabă peste treabă de făcut, probleme de rezolvat, moraluri de ridicat, deja nu mai am noţiunea de suferinţă. Pentru mine suferinţa a devenit un punct din lista de “to do”, ştiu că trebuie s-o rezolv cumva şi că nu mai sunt empatică la suferinţe de duzină. E drept că nu mi-ar plăcea să mă plictisesc. Nici nu ştiu dacă m-am plictisit cu adevărat vreodată. Voi scrie uneori pe MIX DE ZI. Ca o pagină de jurnal. Aşa cum ar trebui să fie noţiunea iniţială de blog, de fapt. Aici nu vă iert şi nu am grijă de voi. Aici scriu mizerii sincere.
Comentaţi folosind cifra paragrafului la care faceţi referire. Sau tăcere, ca de obicei. Mulţumesc.
2. Fata mea a rezolvat aseară o problemă de matematică. Dintr-un cub cu latura de 2 cm, ei i-au ieşit vreo 9.000 de bomboane în formă de triunghi. La dracu’, i-am zis să se angajeze matematician la fabrica lui Moş Crăciun dacă poate face atâtea bomboane din nimic, cu siguranţă fericeşte un pământ întreg de copii!
Cică dacă Moş Crăciun ştie că eu sunt mă-sa aia halitoare de ciocolată, nu o mai angajează nici măcar voluntar, ca să facă experienţă.
3. Zilele trecute m-am certat cu fata mea. I-am cerut prosteste parola de fb sa vad pozele puse de cineva, iar ea, penutru prima dată, s-a eschivat, motiv pentru care aproape că am rupt prietenia cu ea. Practic s-a ascuns de mine. Deci nu mai aveam chestii în comun. Practic am trăit senzația că am rupt prietenia cu cea mai bună prietenă din viața mea. Apoi mi-a trecut.
4. Rahat! Diseară e banchetul şi eu nu ştiu cum să plec mai repede de aici s-o văd coafată!!
Aseară m-a sunat diriga să mă întrebe dacă vin şi eu să fac parte din cei câţiva părinţi care stau cu ochii pe copii să nu se îmbete cu sucul de sub masă şi să nu fumeze la toalete. Şi-am întrebat-o pe diriga în gura mare, cu ochii spre fi-mea:
– Dacă pot veni la banchet? Nu ştiu… ( fi-mea făcea semne disperată: “nu, nu vrei!” ) să mă gândesc puţin… ( şoaptele fetei continuă: “clar nu vrei!” ) mâine seară? ( “mami, vrei să fii poliţist şi să se uite colegii urât la mine că-i spionezi??” ) Nu cred că pot, doamnă! Ar fi mai bine să nu vă bazaţi pe mine. (fi-mea face semne rânjind, să-i dau doamnei nişte numere de telefon ale unor colegi nesuferiţi) Dar dacă doriţi, vă pot ajuta cu nişte numere de telefon ale câtorva mămici…
La final am bătut palma ca două făcătoare de bine ce eram.
1. le citesc pe ale tale, ca de-ale mele sunt satula;
2. MC nu mai da dulciuri cadou, ca-l desfiinteaza mamele cu alimentatie sanatoasa :)) Sau o fi si MC pentru mamele astealalte? Or fi doi? sau unul si bun?
3. Lasa-i si ei un coltisor numai al ei… Probabil ca la un moment dat iti va da parola din nou.
4. :))
1. A, aşa-i bine, când auzi de problemele altuia, ale tale nu mai par apocaliptice 😉
2. Moşu’ fără dulciuri nu e Moş. Decât să vină cu bomboane bio sau pline de nutreţ, mai bine să stea acasă.
3.Îi las. Mrrrrrrrrr
1. Nu te gandi, doar scrie. Mie-mi place sa citesc despre tine.
2. Bomboanele ingrasa
3. E doar inceputul unei prietenii si mai profunde, fii sigura ca si ea a simtit la fel
4. Imi amintesc de un sindrom prin care victima se ataseaza de abuzator. In cazul asta tu esti victima :))
Astept coronita pt constiinciozitate 😀
1. 🙂 2. Da, da’ sunt bune! 3. Să ştii. Am intrat în altă epocă, învăţăm să trăim şi ne învăţăm una pe alta. 4. 😛
2. cred ca jr a rezolvat problema calculand ingredientele care incapeau in acel cub :))
x!. te admir sincer ca mai ai timp sa scrii si ca-ti rezervi timp pentru a raspunde fiecaruia in parte. e o dovada ca iti pasa de ficare cuvant care ajunge la tine. relatia cu jr e speciala, sper sa-mi iasa si mie. poate pui si tu ingredientele intr-un cub sa le impartasesti. pup la voi doua
Chiar îmi pasă. Îmi pare rău când am idei pe care le trunchiez din lipsă de timp sau le pierd. Mi-e drag blogul meu şi mai ales cititorii lui 🙂
2. Mos Craciun mai da dulciuri? Credeam ca a trecut la tablete si telefoane pentru copii:))
Ascultă încoace: tableta fără dulciuri nu are gust de tabletă!!
Fără punct, că mi-e lene să scrollez…
Cum să-i ceri parola!? E ca și cum i-ai citi jurnalul. Știu cum e, că maică-mea obișnuia să-mi facă asta câteodată, indiferent cât de bine-l ascundeam. Eram nevoită să-l rup după aceea fiindcă mi se părea că e pângărit.
Am pus pe foc jurnale întregi din cauza mamei. Mel, nu e acelaşi lucru, been there, done that. Ştiu despre ce vorbeşti. Eu şi fata mea nu am avut secrete, am fost un întreg. Reacţia ei m-a şocat, după care mi-am adus minte că fiecare trebuie să aibă parte de propria bucăţică de intimitate. Dar: întâi m-am şocat, pe urmă m-am gândit. Crede-mă, timp de cel puţin 5 zile am luptat eu cu mine, ca să îmbrăţişez ideea că fata mea e om şi are dreptul să aibă propria ei intimitate. În astea 5 zile am simţit că am pierdut foarte mult din copilul meu, dar am acceptat. Greu.
fetelor? de ce sa puneti pe foc jurnale? saracele… nu au nici o vina. se scrie in romaneste pentru mami si in engleza (sau ce limba vreti voi) pentru sufletel :)) atunci sa vezi reactiile mamicii :)) JR nu ai vazut postarea asta, da? :))
Sper :))
La un moment dat aveam chiar un alfabet propriu, pe care l-am uitat după o perioadă, deci a trebuit să arunc şi jurnalele alea 😀
2. detaliaza :)))
Eu bomboane, ea matematică. Moşu pas.
uof! Si la tine un brownie si un “hai, capul sus!” tre sa ne povestesti de la banchet!
A plecat pe tocuri şi a venit în opincuţe.
M-am bucurat că n-a venit pe mai multe cărări…