păr cu fixativ

By | 2014-05-29

Niciodată nu suntem mulţumiţi cu ce avem. De-aia nu ne mai rabdă pământul, că ne uităm mereu în grădina altora! De-aia am ajuns să ne dorim să existe vremea pe cartiere, pentru că dacă la Unirii plouă, în Drumul Taberei e soare! De fapt o să ne dorim să vedem vremea pe metru pătrat. Zilele trecute ploua în curtea interioară a clădirii, în timp ce pe cealaltă parte lingeai îngheţată la soare. Te doare mintea! Am ajuns să plec cu ochelarii de soare şi umbrela în geantă, ca ăia din Hong Kong.

Un exemplu clar că omul e mereu nemulţumit, e părul: dacă e om cu pleată, se rade în cap; dacă e om chelios, se freacă cu tratamente; dacă părul e creţ, se lungeşte cu placa; la un păr care stă aliniat pe lângă cap, se fac zulufi.

 

Nu au existat mereu spray-urile performante de acum, de poa’ să vină şi tsunami peste tine, părul nu ţi-l culcă! Era o vreme când mă rugam de maică-mea să-mi pună şi mie părul pe bigudiuri, să-l mai înfoiez puţin cu ocazia cine ştie cărui eveniment. Mama se conforma şi-mi punea în cap bigudiuri ămpreună cu tot soiul de drăcii naturale, gen borş, zahăr, bere. Ţin minte că veneam o dată în gaşcă şi ne-a prins ploaia. Cântam şi noi pe drum ca oamenii, şi ne-a luat poliţia la întrebări: cine suntem, de unde venim? Noi am zis. Între timp ploaia îmi turtea buclele şi scotea un damf de bere prin ele de trăzneam, ştii cum?

Ăia au zis că-s beată, mă tot adulmecau. Eu juram că mirosul vine din păr, nu din gură, dar ei ziceau că păr să miroasă a ţigări din cauza decorului au mai auzit, dar păr să miroasă a bere, nu. Păi dacă n-o ştiau pe mama?!?

Mă mai înnebunea mama să clătesc părul după baie cu oţet, ca să nu mai fac mătreaţă. Scăpasem de vârsta în care îmi freca părul cu gaz lampant, cum bine zice B, dar acum eram adolescentă şi sărea mătreaţa din scalp.

Am ascultat-o, că eu în general eram ascultătoare. Şi când m-a scos unul în parc şi ne-a prins ploaia, tot oţetul tăia romantismul de sub prima streaşină sub care ne-am ascuns, astfel că se uita ăla cu groază la mine cum pot eu să put a salată aşa… pe nepusă masă!

Ce vremuri! Bine că acum există fixativ!

 

0 thoughts on “păr cu fixativ

  1. Roxx

    Varianta cea mai sigura in privinta mirosului e zaharul cu apa, ca sa nu mai zic ca nici fixativul nu miroase foarte frumos 🙁
    Cred ca te sfatuia sa te dai cu otet ca sa nu ai alai de petitori :)))

    Reply
  2. B

    Ce zici tu, la ce-mi zboara mie mintea: ma invita unu’ la o plimbare romantica in Herastrau. Omu’ era imparfumat, cretofolit de la natura, da’ geluit bine ca sa-i stea carliontii, ca daca puneai mana pe-un carliont te taiai, nu alta. Intre noi fie vorba, arata asta de ziceai ca i-au crescut carcei d-aia ca la vita de vie, da’ daca io-l vedeam frumos… Io speram ca intram si noi intr-o carciuma, ca dadea sa ploua, asta ca sa ne plimbam (am aflat eu mai tarziu ca era si zgarcit), da’ omu’ a luat parcu-n picioare de-am ajuns sa dam ocol lacului… Cand am ajuns pe la podul ala pe unde trece trinu’, a inceput si ploaia… ne-am adapostit pe sub copacii aia de langa terenul de golf si-l apuca p-asta romantismul si limbarita sa-mi declare amor etern si alte vrajeli. Sigur ca facusem basici la talpi si-mi trecusera calcaiele prin c*r de la marsul fortat prin parc, imi urla si foamea-n glanda, asa ca nu prea ma mai interesa ce-avea junele de povestit, dar m-am straduit sa nu-i arat treaba asta, decat ca can’ m-am uitat in ochii lui… mi-au fugit ochii in alta parte: i se scurgea gelul din par si avea fruntea si tamplele albastre (cre’ ca era gel d-ala ieftin din piata, de-i doi lei borcanul de juma’ de kil), era si plin de matratea si se si cacasera ciorile pe el… Jur ca am vrut sa fiu mai delicata, da’ in timp ce deschideam gura sa-i zic sa-si ia un bilet la loto, a picat o pleasca atomica direct din varful copacului fix in ciuful astuia si m-a busit un ras turbat… N-a mai scos o vorba pana cand am iesit din parc, mi-a zis numa’ pa! si dup-aia n-am mai auzit de el, in schimb mi-am auzit vorbe ca-s superficiala…

    Reply
    1. mixy Post author

      =)) Păi eşti! S-a strofocat omu’ să-şi ţină bretonu’ creţ şi romantismu praştie pe limbă şi tu te distrezi de-un găinaţ?
      Nu ştiu cum naiba faci de mă stârneşti mereu la amintiri. Apropo de umblat prin parc, mă plimbă odată unu’ tot parcu’ şi-nainte şi înapoi. Tot aşa, simţeam că-mi ies călcâiele pe ochi de durere, şi ce e mai interesant e ca nu ne opream nicăieri să bem un suc, ceva. Mă deshidratasem efectiv şi îl uram de calic ce e. La despărţire, se apleacă omu’ spre mine să ne luăm rămas bun, că na! Merita un sărut, după aşa maraton!
      L-am împins uşurel şi zic :”Nu, că sunt deshidratată!”
      Zice: ” E o cişmea în colţul străzii la mine!”
      “Eu sunt aproape acasă, dar tu fugi repede şi adapă-te!” şi dus a fost!

      Reply
  3. Silavaracald

    =))
    Dar experiența cu albastrul de metil nu cred c-ați trăit-o. Eram blondă pe vremea aceea. Blondul ăla pai, din tuburile de vopsele românești. Voiam o tentă mai… suedeză, să zic așa, deci obișnuiam să mă clătesc pe păr cu o soluție foarte diluată de albastru de metil. Problema apărea însă când mă prindea ploaia prin oraș și începeam să mă înabăstresc începând cu gâtul, fruntea și terminând cu bluzele.

    Reply
    1. mixy Post author

      :))) Ca într-un scenariu hollywoodian.
      Nu, eu am făcut o şuviţă blondă cu perhidrol, prin decolorare. Ba la un moment dat mi-a venit ideea să dau şi pe mustăţi, li ia uite cum umblam cu mustăţi blonde şi sprâncene negre, de se cruceau ăi de stăteau mai aproape de mine :)))

      Reply
        1. mixy Post author

          Şi mustăţile mele erau faine, numa’ că erau blonde faţă de restul corpului :)))))

          Reply
  4. B

    Mi-am adus aminte: ti-ai pus vreodata paru’ pe moate? Eu l-am pus… nu mai stiu ce i-am facut lu’ sor-mea, da’ ea a fost foarte amabila si s-a oferit sa-mi manufactureze moatele (trebuia sa ma fi gandit ca nu facea ea nimic degeaba): le-a facut dintr-o foaita de ziar in care a bagat en-gros curpapir… Vai, ce-am mai tras cand mi le-am dat jos din par! Am fugarit-o p-aia toata casa! S-a suit pe sifonier si a stat acolo pana a venit mama de la servici. Eu eram umflata de plans, cu ciuful cat ciuperca atomica si plin de fibre de curpapir, ailalta era anchilozata pe sifonier, ca se facuse mica-mica sa n-o vad…

    Reply
    1. mixy Post author

      Da, dar n-aveam decât s-o fugăresc direct pe mama, că ea era tartor (încă e, dar acum există şi reciprocă)
      Pe capul meu şi-a exersat primul “permanent” şi primele “spirale”.
      La primul permanent m-a tras de păr de mi-au ieşit ochii, pentru că sunt bigudiurile alea mici, înguste, care se pun des de arăţi afro cu ele în cap.
      Şi după ce m-a chinuit bine vreo 2 ore de nu mai stătea fir de păr relaxat în capul meu, hai să vedem rezultatul. Mă spăl la cap şi : ta-daaaaaaa!… Era părul meu perfect drept, întins. Greşise neutralizantul.

      Reply
      1. B

        Bine ca nu ti l-a ars, pentru ca eu am o colega pe care-a ajutat-o ma-sa sa-si faca un permanent si-a iesit fata ceva gen caniche electrocutat. Carliontii erau dragalasi, decat ca i-a ars parul atat de rau, incat a fost nevoie sa se tunda…

        Reply
        1. mixy Post author

          Nu draga mea, caniche eleftrocutat am ieşit dup “şuviţe”. Asta înseamnă că-mi ieşiseră 😀 Adică arătam de parcă aş fi băgat deştele-n priză.

          Reply
  5. Javra

    Nu mi-am dat niciodată cu bere, gel sau cu fixativ pe păr. Singura amintire drăguţă pe care o am despre păr e faptul că am fost trimis să fac armata la Focşani. Am ieşit o dată în oraş şi voiam să cumpăr un şampon. Vânzătoarea m-a întrebat senină: “Pi verdi?” Eu, nedeprins cu graiul moldovenesc, am rămas mut şi mă întrebam ce avea de-a face Verdi cu şamponul. În cele din urmă, vânzătoarea a adăugat: “Ori pi roşu?” şi m-am dumirit. Am luat pi verdi, că suna mai muzical, aşa…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *