versuri de duminică-în care voi sunteți plecați

Când lumea spune:
Respiră azi, că mâine e doar o zi,
Când vezi că ziua de azi nu-ți ajunge să muncești, să vii acasă să zâmbești și să faci treabă, să-ți modelezi copiii, să-ți ții familia unită și mâine s-o iei de la capăt iarăși…

Ce clipă să trăiești, că nu mi-e clar ?!
În același timp zâmbești sau plângi amar…
C-așa e viața-acum…
Totul se execută pe un singur drum…

De fapt eunul singur.

(mbag în ea de tastatură)

E un singur drum. Ce-ndrugă ăștia la povești?
Plângi și iubești…
Totul se-ntâmplă într-o clipă,
Că nici n-ai cum să faci risipă
Că-i lupta strânsă ca-ntr-un cerc
Și prost și strâmb și într-un ritm dement….

Degeaba spune lumea să trăiești clipa
-și spun de parcă-n rest nu ar mai fi nimica-
‘n afară de văzut și respirat și admirat…
Eu văd că viața e compexă și plină de căcat…

Adică-așa de dulce și de lipicoasă
De nu-ți dai seama dacă e trai sau coasă !
Zic să le iei așa cum sunt, rele sau bune
Și să duci mai departe brumă de-nțelepciune-n lume…

Ăhm… Ok, asta sună a manea.

Expirată.

N-am vrut să sune chiar așa,

Dar dacă eu nu sunt ca voi, plecată?!??