M-a întrebat o puştoaică, Andra, prietenă a fetei mele, cum mi-a venit ideea de mixy.ro? Pfff. O nerozie, nimic gândit profund. Iniţial a plecat fi-mea cu părinţii mei în concediu. Am rămas singură, şi am început să scriu singurătate.
Practic, scriu des de la 14 ani. Am scris, am tăiat, am aruncat. Am pus pe foc, să fiu sigură că îmi trece de nărav şi nu mai scriu. De unde ! Năravul tot nărav…
În urma scrierii singurătate, am simţit nevoia să-mi adun ideile într-un singur loc. Am făcut un blog pe blogspot.com, am scris câteva articole, apoi am intrat la idei: „o să-i placă cuiva vreodată? Are vreun sens ce fac pe internet?”
Nu vă mai spun ce domeniu avea blogul ăla, că nu găseam nimic liber şi toate cele 50 de idei (gândite) de domeniu s-au dus dracu’ pe măsură ce aflam că sunt domenii ocupate. Am încercat de toate până când m-am uitat în oglindă şi am inventat riduri.blogspot.ro.
Firește, și ăsta era luat, că parcă numai eu aveam riduri??
Am încercat apoi ridurile.blogspot.ro
Cineva mi-a spus că a înțeles perfect de ce am ales domeniul ăsta. Cineva crescut în epoca comunistă, pentru că numai atunci dădeai inimă și glas oricărei tâmpenii, oricărui nonsens gen „riduri” cu articol hotărât.
Am trimis apoi linkul unui articol pe mail câtorva bloggeri mai de soi pe care-i citeam trimestrial rugându-i să-mi spună dacă merită să scriu. Singurul blogger care s-a coborât să-mi răspundă a fost groparu. Scurt şi la obiect și
“Singura chestie care ar fi de zis ar fi: continuă să rămâi tu însăţi. E singura chestie pentru care merită să îţi faci blog.
Poate nu ar strica un rebranding (… ) ia-ti un nume usor (scurt) si frumos.”
L-am ascultat, în sensul că mie oricum îmi era clar că îmi place să scriu, deci aveam nevoie de un nume scurt şi frumos. Nu vă spun câte nume scurte, dar mai ales obscene mi-au venit în minte până să găsesc un domeniu liber (da, ceva gen diminutivele cuvântului “ceapă”, dar cititorul de rând nu stă să se gândească la ele sau să se amuze. E ca diferența între oameni și OAMENI. O diferență subtilă pe care ai s-o înțelegi fizic mult mai târziu. Să ne ţină Dumnezeu sănătoase să vorbim atunci despre astfel de diferenţe ) Dar acest domeniu scurt l-am găsit din a 30-a sau a 40-a încercare. L-am găsit de disperare, urmărind-o pe mama cu mixerul în mână. Așa s-a născut domeniul mixy.ro. Pentru că spre marele meu noroc, mama mixează. Icre. Şi altele.
Apoi, chiar dacă am mai dat chix şi am încercat să vorbesc şi-n alt soi de străchini, să mă entuziasmez scriind la concursuri și advertoriale, am ales și am încercat să rămân eu. Mă simt mai bine când sunt eu.
Şi uite-aşa, draga mea mică prietenă Andra, am ajuns la momentul la care scriu și încă stau în cumpănă, pentru că la 2-3 articole mă apucă gândeala dacă e OK sau nu să le dau drumul pe internet. Sau dacă mă simt bine cu ele. Mereu îmi vine să așez scaunele pe mese, să mătur sala, să închid localul și să plec acasă. Cu care ocazie șterg câteva schițe de articol încercate pe vremea când îmi mergea mai bine și hotărăsc să merg la culcare. Dar îmi vine o idee, seacă, tâmpită, nu-mi dă pace, așez un scaun gol la o masă goală și mai scriu 2 cuvinte. Apoi mai vine o fată de milioane ca Roxana și îmi aduce aminte că am împlinit 3 ani de când scriu pe blog. Și mă mai așez o dată jos și scriu, pentru că uite, ea mă ține minte.
Și dacă cineva mă ține minte, înseamnă că mai există mixy.ro.
Mixy, fata draga si inimoasa, te citesc de multa vreme si iti sunt alaturi cu sufletul, si cand te bucuri, si cand iti vine sa urli de suparari. TE scrii frumos, ma faci sa revin cu drag.
Inima sus, esti un om fain.
“Și marmota?…”
Mulțumesc frumos! 🙂
Iti multumesc pentru ca iti faci timp sa scrii.
Cateva din posturile tale m-au atins, de parca vorbeai despre mine. La unele am ras alaturi de tine, la altele mi-au dat lacrimile. De asta te citesc cu drag.
Cam așa cred că e viața. Îmi pare bine că rezonezi aici.
La Multi Ani de blogareala, ani frumosi, cu inspiratie! Si nu are cum sa fie altfel, fiindca tu esti un om frumos, bun, cu mult haz de necaz si sincer!
Ah, da! Inspirație! Inspirația vine ea, săraca, dar dacă anul nu e mereu frumos?
Mulțumiri de urări!
Si nu esti tot tu? Si inspirata, si ne~, cu bune, cu rele…
Dragă Mixi, eu te citesc. Nu țin minte de când, dar oricum, m-am abonat la postările tale pentru că transmiți emoții și pentru că îmi face plăcere să te citesc, cu lacrimi, zâmbete sau nervi. Te pup. La mulți ani, blogul lui Mixu!
Săru’ mâna!
Frumos nume de blog, acum ca stiu de unde a venit pare si mai interesant. Eu te-am descoperit recent, dar te citesc cu placere. La multi ani de blog si multa sanatate ! Ce am mai observat si mi-a placut este comunitatea de cititori-comentatori mai bine zis. Se vede ca te iubesc mult.
Bref, suntem puțini, dar numai de corazon! 😀
Daca uneori nu te-ar bate gandul sa inchizi pravalia, ar insemna ca te-ai robotizat, ca scrii din inertie, nu din pasiune. De vreo doi ani jumate mazgalesc si eu si tot de atunci zic periodic ca plictisesc lumea de pomana, mai bine m-as apuca de tricotat… Dar tricotez asa de prost inca ma intorc tot la scris. 🙂 Hai. ‘da-i inainte cu tupeu/ si ai sa vezi ca nu e greu”, vorba cantecului. Macar tupeu sa avem, ce naiba!
Păi vorba ta, mai repede am tupeu să-i dau zor scriind, decât tricotând. Fată, nici acum nu am terminat puloverul ăla pentru păpuși început pe când eram în clasa a II a.
Frumos început, Mixy! Ezitant şi greoi precum ar trebui să fie toţi primii paşi pe care îi facem în viaţă 🙂 Numele ca numele, dar principalul este să ştii să scrii, să te tragă aţa să faci asta. Cred că nevoia asta de a scrie, de a împărtăşi gândurile cu alţii, este una din calităţile cele mai de preţ ale oamenilor (mai ales când cele scrise sunt de calitate). Încă o dată felicitări şi la câţi mai mulţi ani!