Apropo de faptul că ieri voiam să fiu Spiderman: azi dimineață o femeie își făcea legăturile de mărar în mașina RATB. Lua mărarul din paporniță, alegea cîteva fire, le rupea cotoarele și le punea tot în mănunchi (ca să pară că sunt mai multe fire de mărar în legătură), le înfășura cu o ață ruptă între dinți, le așeza apoi pe jos, pe mizeria pardoselii de lângă ea.
La privirile consternate ale călătorilor, s-a explicat:
– O să le pun înapoi în sacoșă, nu fac multă mizerie.
Am fost prea vrăjită de procedură ca să mai spun ceva, dar nimeni n-a crâcnit nimic.
Și viața își continuă cursul și fără spidermani de care aș vrea să fiu.
prefer imagini ca astea decat cu manele/telefoane/certuri etc 🙂
și cu direcție către opc 🙂
Asta ca să ştim ce mâncăm :)) Este o reclamă bună la îndemnul – spală tot ce cumperi. Eu încă nu pricep cum pot unii să “guste” din piaţă fructe nespălate… Nu e de parcă le-ar lua din curtea bunicii şi la ce poluare e, nici acolo nu ştiu dacă mai e cazul.
Nu-i, că nici alea din curtea bunicii nu mai sunt bune doar cu o ștersătură de mânecă.
pã buneeee!? te rog sa iti iei un telefon sa incepi sa filmezi ca am vaga senzatie ca mi-am ratat juma de viata traind in provincie is dandu-ma cu masina :))
Draga mea, telefonul încă e pe lista aia de TO DO. Știi că plângeam după sartphone? Între timp s-au mai întâmplat chestii, deci telefonul a rămas în listă.
Unde ti-e simtu’ artistic, fata? Aia se cheama ikebana cu marar! Si-i si motorizata, ca e facuta in trafic…
Plecat cu sorcova simțul meu artistic. Ikebana mărărească, mă? Doamne, ce idei ai!