– Mami, ți-am povestit că mai nou avem un liliac în școală?
– Foarte frumos. Vezi că ăștia beau multă apă.
– Păi cine crezi că-i dă?
– Și-atunci de ce îl mai țineți?
– Păi cine crezi că are inima să-l dea afară?
– Dar, ce-are frate? E rezistent, atâția alții cum rezistă? Plus că în zona aia e destul de multă umbră, se integrează perfect.
– Aoleu, mami, termină, că se zbârlește pielea pe mine de groază!
– Groază?
– Când te aud cum se integrează ăștia la umbră și când ăl văd pe-ăla înfășurat în aripi și atârnând cu capul în jos ca un batman mort de beat…
– NU E PLANTĂ????
Am avut odata un liliac viu. L-a cules matusa-mea din gradina botanica, si l-am tinut cateva zile (pana cand s-a hotarat sa plece). Il pandeam in fiecare zi si ateptam sa se atarne de sfoara de rufe, decat ca nu i-a placut acolo si s-a atarnat de suportul unui ghiveci. Era oarecum dragalas. Banuiesc ca a plecat dupa ce l-a auzit pe un unchi ca stie sa impaieze chestii…
:))))))
eu mai ies cateodata seara sa admir cerul dupa apus, pe balcon. pe deasupra falfaie zglobiu cativa lilieci mici, dar nu m-au deranjat pana acum. bine, nici nu mi-a venit sa-i adopt :))
Cei mici (Pipistrellus pipistrellus) sau mai bine zis liliac pitic – sunt de găsit într-un număr foarte mare aproape de bibliotecă, pe dealul Cetăţii Devei. La Opera Nights (când se ţine la Magna Curia, clădirea muzeului, care se află la poalele Cetăţii) au ieşit în număr foarte mare atraşi de muzică şi zgomot.