Am un coleg căruia nu-i poți spune nimic fără să facă analogie cu un banc. Dacă inițial era haios, anii au trecut și ușor-ușor a devenit trist, pentru că producția de bancuri e deja fumată, iar astea noi sunt obscene, fade, teroriste (cu mult sânge și organe tăiate).
Mai nou, e enervant.
Într-o zi îmi spune că l-a frecat șefu’ la icre ca pe găină (?!) și mă întreabă dacă știu bancul cu cocoșu.
– Nu știu.
– Găina traversează, trece un tractor peste ea, zace o vreme, se ridică, se scutură și zice: Ăsta da cocoș! Așa și cu șefu.
– Aham, deci ți-a plăcut.
– Ce să-mi placă?
– Cu șefu’.
– Ha-ha! Ce glumă bună!
După 5 minute își aduce aminte că a uitat să ia o hârtie de la mine. Zice:
– Hai că plecam fără hârtie, făceam și eu ca Bulă. Știi bancul cu Bulă?
(Pe bune?!?? Câte bancuri cu Bulă știți? Mă enervezi și zic: )
– Da, îl știu.
Rămâne nițel scos din schemă.
– Cum adică îl știi? Pe-ăsta n-ai cum să-l știi.
– Crede-mă, îl știu!
– Ia zi-l !
– N-am talentul tău.
Mă sustrag urgent din birou, spre a nu aprofunda subiectul.
ai tu alte talente :)))
Si-mi descopăr altele în fiecare zi 😀
E trist. Am si eu un prieten ancorat in bancuri de-astea. Mi-e din ce in ce mai greu sa zambesc la ele, mai ales ca le stiu deja pe toate.
Exact!! Nu știu pe unde să-l mai ocolesc.
Gândeşte-te la nevastă-sa 🙂 şi te vei simţi mai bine că nu eşti în locul ei.
Haaaa!… Bună asta.