am incercat să fac o faptă bună

By | 2016-09-12

Dacă tot am fost rea după cum vă spuneami, am încercat să fac astăzi o faptă bună. În spirit tradiţional adică, gen mamaie, mama, alea. Şi mi-am spus că dacă tot nu sunt în stare să aduc osanale şi rugăciuni pe bandă pe la icoane, măcar să mai aprind şi eu lumânări de bine la biserică (d-alea de la arhiepiscopia Bucurestiului, da?) că n-am mai trecut de multă vreme pe la vreuna. Mai ales că nu ştiu cum se face, dar  s-au înmulţit lumânările de aprins pentru morţi, pe când la vii abia-abia….

Zis şi făcut.

Intru în prima biserică, mă închin, merg spre casierie, nimeni. În biserică vreo 3 femei îmbrobodite bolboroseau la câte o icoamă, secerate de picioare şi pline de evlavie.

Ies iar afară, găsesc o cucoană curăţând ceara din cuştile alea cu lumânări pe care scrie VII şi ADORMIŢI.

– Nu vă supăraţi, dumneavoastră vindeţi lumînări?

– Daaa….eu vând. Vindeam adică. S-a închis. Biserica s-a închis acum, nu mai intru iar înăuntru, am avut o grămadă de lucru azi.

– Vreau doar câteva lumânări….

– Nu, nu, îmi pare rău, nu mai vând nimic, s-a închis, gata…

– Sunt 6 metri până în interior, vă las banii acolo şi iau câteva lumânări…

–  Nu, nu, s-a închis, îmi pare rău…..

Răbufnesc:

– Treaba ta cucoană, eu o să rămân la fel de rea, dar iadul e destul de încăpător şi pentru tine!…

Ies val-vârtej din curtea bisericii, mă sună fi-mea:

– Mami, pot să?!…

-NU!

– Nici nu ţi-am spus despre ce este vorba.

– Azi sunt tot rea, deci n-ai voie nimic.

– Bine, dar pot să fac ce vreau să fac şi pe urmă să îţi spun ce am făcut? Adică o să-ţi spun când n-o să mai fii tu rea, ca de exemplu mâine, ok?

– OK.

Iar nu mai merg la biserică. Şi încă sunt rea.

Still loading…

 

0 thoughts on “am incercat să fac o faptă bună

  1. michelle

    Si cum te face biserica asta bun! Stia el bunicul de ce era suparat pe cei de la biserica…..uf ce mi-e dor de el! Trebuia sa povestesc eu si ultima parte ca si acolo inainte de a muri era suparat pe astia din biserica.

    Reply
  2. shiki

    ce sa faci , mai toata lumea e acra la servici, trebuia sa mai incerci intr-una :). sper ca intre timp ti-a trecut faza cu ” rea” (nu te cred de altfel :P), e pacat sa nu zambesti si sa te bucuri. poate gasesti alta biserica cu o tanti draguta si nesictirita 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *