cand copiii sunt mari

Copii mici-griji mici, copii mari- griji mari = e bullshit. Practic copiii mari au personalitatea dezvoltată încă de când îşi aruncau ciorapii prin casă pentru că ei s-au încălzit rău la picioare sau de când îţi spuneau că ei nu mănâncă mâncare de-aia, le place alta, le făceai alta, dar pe-asta n-o puteau mânca pentru că îi luase durerea aia imaginară de burtică. Pff!

Copiii mari sunt nişte aproximativ adulţi. Perioada adolescenţei e una de struţo-cămilă, când copiii sunt prea mari pentru spitalele de copii şi prea mici pentru spitalele de adulţi. De-aia adolescenţii evită spitalele şi merg de obicei în cluburi.

Când însă alergi cu bicicleta zile întregi şi baţi Bucureştiul de-a lungul şi de-a latul său şi taman în ziua în care circuli pe jos calci aiurea o bordură bucureşteană pusă drept cu bani curaţi, luxând glezna, n-ai încotro şi mergi la spitalul de copii.

Fraţilor, e un număr infernal de progenituri care îşi luxează diverse oase în aceeaşi zi, zilnic. Puderie!

– Mami, chiar stăm?

– Stăm. Te-am pus eu să calci în străchini?!

Şi-am stat.

Câteva ore.Timp în care ea a început să calce normal în picior şi să se sprijine în el pentru că nu avea unde să stea, şi nici ca barza nu putea sta. Mă gândeam deja dacă n-am bătut drumul degeaba, pentru că eu am avut două entorse destul de urâte, dar le-am rezolvat acasă, pe când la ea nu se vedea nimic.

În fine, diagnostic entorsă, gips 3 săptămâni, injecţii în burtă contra trombozei, antiinflamatoare, alea. Rumoare în public.

Ajungem în faţa sălii de gips. Acolo, copii bâzâind, aolindu-se, cu ochii cât ceapa românească de spaimă.

Începe meciul:

– Mami, hai să plecăm!

– Cum să plecăm? Mă bat ăştia, sună la protecţia copilului că nu te-am imobilizat…

– Cum o să stau în gips? Eu mă duc la şcoală!

– Hai, fată, lasă-mă cu şcoala!

– Băi mami, oamenii nu-şi roagă copiii să stea acasă, îi trimit la şcoală! Iar ai reacţii adverse? (Asta e o placă nouă, pentru că la cutremur am fost nesimţită, nu m-am panicat, i-am zis calm că e cutremur, e mic, poate să adoarmă la loc, s-a culcat la loc, dar când s-a trezit a concluzionat că n-am reacţii normale)

– Nu ştiu, vedem dacă poţi, s-au mai văzut cazuri…

– Şi proiectele mele de voluntariat?

– Le laşi dracu de proiecte, să mai stea şi alţii voluntari!

– Ştii că sunt concerte în perioada asta!

– E-te, fâs! La doape nu poţi asculta muzică?

Copiii nu mai boceau, adulţii zâmbeau pe sub mustăţi, fata mea îşi apăra cu poftă mobilitatea gleznei spre deliciul publicului:

– E o perioadă în care se predă mult şi nu vreau să pierd, să mă duc ca o glugă de coceni că am stat acasă cu picioarele în sus mâncând compulsiv de nervi!

– Ho! Să vedem de unde luăm nişte cârje…Lasă-mă să mă gândesc.

– Mhm, cumpărăm cârje acum. E bine, că le lăsăm babelor pe urmă, clar sunt utile…Şi cum plăteşti taxiuri 3 săptămâni?

– În natură!

– Mwahaha…

– Dă-le dracu, lasă-mă să mă gândesc! Eventual nu mai mergi în excursie, deci scutim bani.

– Pe bune, mami?!

– Bine, mergi.

– Dacă mă pune-n gips, o să fiu oloagă taman în prag de excursie! O să calc ca un pui şchiop.

– Fată, mă laşi puţin? Am transpirat de când vorbeşti!

– Apopo de transpiraţie…Cum ajung în partea cealaltă a liceului când trebuie să schimb sala de curs?

– Transpirând fireşte. Roagă-te să ajungi la timp.

– Şi cu ce mă încalţ?

– Cu saci de gunoi.

– Atunci poţi să îmi iei doi teneşi numai dreptul? O să fie acelaşi preţ ca o pereche…Măcar să-i asortez cu sacii de gunoi.

– Nu, nu pot. O să îţi cumpăr nişte folie de gătit în schimb, să te ambalez când faci baie..

– Haha.

– Serios…De fapt nici nu trebuie să mai faci atâta baie, vine frigul, RADET-ul intră în insolvenţă…

– Mami, eu nu pot să stau locului!!

– Hai, ieşi afară de aici!

Şi-am ieşit.

Comprese cu gheaţă, faşă normală sau elastică, băi cu sare, antiinflamatoare pastile / unguente.

De două zile glezna nu e umflată, durerea s-a stabilit într-un singur punct iar ea deja bântuie Bucureştiul.

Momentan nu regret hotărârea.

 

P:S. Nu faceţi ca mine, mare parte din hotărâre am luat-o din cauza faptului că nu era umflătură şi călca normal în picior. N-aş vrea să ajung un soi de Steer şi să rezolvăm oasele  copiilor acasă. Ferească Sfântu!

Ideea e că ăştia cresc…