ziua zâmbetelor

Eram fiere calculând toate calculele din lume (matematica asta e frumoasă numai când îţi dă rezultatul corect, altmiteri e foarte iritabilă!), când am primit un mesaj:  “să ai o zi a zâmbetelor frumoasă!”

„Faci mişto de mine?”

„Nu, serios. E ziua zâmbetelor. Ai zâmbit azi?”

Am sărciuit internetul  şi cică da, aşa e, avem şi ziua asta de sărbătorit. De-atâtea sărbători, o s-o luăm ca oamenii buni să bem de sâmbătă până luni. Sau mai degrabă dintr-o sâmbătă la alta.

Şi mi-am adus aminte că am fost singura fiinţă dintre toţi bărbaţii din staţie care a pus mâna să ajute o femeie să-şi urce căruciorul în tramvai şi după ce m-am lovit bine în el bulbucându-mă de bucurie, mi-am trecut roţile peste picioare, ocazie cu care am observat că am multe degete la picioare şi că bebeluşul era mâncat bine -aşadar foarte greu.

Am dus ceaşca de cafea unui coleg ca să-mi pot face propria cafea, dar ceaşca ăstuia era mică de calic ce e şi –am vărsat conţinut fierbinte pe cracul drept al pantalonilor şi ce m-a mai chinuit cracul ăla de pantaloni!…

Mi-am amărât alt coleg că în apa pe care şi-a pus-o în cană par să fie organisme vii care mişcă şi mi-aş dori să-l mai văd la muncă şi luni, aşa că şi-a făcut un ceai.

Am găsit o factură pe care o băgasem din greşeală între alte acte, punând pe jar un număr serios de angajaţi ai firmei.

Mi-am sunat o pietenă supărată pe care în loc să o fac să zâmbească i-am spus franc cum că aşa e viaţa, deci să termine cu prostiile că nu sunt în ziua de ridicat moraluri şi-am terminat convorbirea ca două curci plouate uitate în afara coteţului. Mi-a mulţumit pentru intenţie.

Mai devreme i-am recomandat altui coleg să ceară la analizele de medicina muncii să fie întins pe un pat, ca să nu-i vină rău, pentru că ăia din policlinică au nişte ace cu care poţi tranchiliza crocodili.

“Hani, n-am zâmbit, în schimb aş fi primit o grămadă de buline zâmbitoare ca la grădiniţă cum că aş fi fost cuminte şi uite, ziua nu s-a terminat!  Se pune?”

🙂