După violență (8)

Na, belea, că am început să fac un foileton! Bref, trebuia să scriu și eu o dată un jurnal de bord, nu? Ce voiam să zic….Nu e fraier. Nu lasă mesaje de amenințare scrise, nu amenință cu martori, decât dacă sunt de-ai lui, și nu l-ar trăda niciodată. Când am dispărut a început să dea sms-uri de dragoste, că ne iubește și pe mine și pe fi-mea și îi e dor de noi. După ce mi-a urmărit copilul a început să-mi dea mesaje că are nevoie de 5 milioane pentru avocat, ca să-l scape de nu știu ce belea. Ptiu, drace! Și când te gândești că eu aș da 5 milioane arvună numai ca să-l văd înfundat de un avocat…

Știi cum e, mi-e milă de tine, dar de mine mi-e și mai milă? Cam așa mă simt acum, cu fetele astea. Am cam inițiat ședințe de terapie cu ele, că dacă stăm să așteptăm terapia de grup turbăm de gânduri. E altceva când știi că nu ești singur pe lume, că lumea e plină de bărbați sonați care te aduc în pragul disperării de te fac să lași casă, masă, să-ți iei copiii de la școală și să fugi.

De-ăștia de nu te lasă să respiri în timp ce ei fac copii și cu alte femei, eventual pe aceeași scară de bloc cu tine. Copii care știu că ești femeia tatălui lor și îți spun săru-mâna. Mame ale lor care știi cine sunt și le dai binețe, că sunteți vecine. Prietene de familie care fac baie cu soțul în piscină și soțul vine vesel în casă și îți spune că nu ești bună de nimic, nici măcar de copiii ăia, că uite p-ăla ce note ia la biologie! Că tu n-ai țâțe ca aia din piscină. Că ar trebui să stai îmbrăcată când ieși cu el pe plajă, că ți se văd coastele și zice lumea că ai sida. Că de ce te duci la muncă, ești în căutare de alți tătici? E adevărat că n-ai țâțe, dar asta nu înseamnă că nu ești bună de plă, bărbații ar fte și-una oarbă și fără dinți în gură. Eventual să-ți taie din păr, ca semn al diminuării feminității tale probabil, sau ca supremație a masculinității lor.

De femeile trezite din somn în pumni și sânge doar pentru că prostul din dotare bea de două zile nu mai zic. Una din ele mi-ar lăsa-o pe fiică-sa în grijă, pentru că i se pare că sunt persoană de încredere și ca să fie sigură că cineva are grijă de fată cât o urmărește bărba-su. Aș avea, fata e dezghețată și îmi face codițe mișto, dar eu nu pot să am grijă nici de fi-mea acum, stăm pe drumuri, cum dracu aș mai avea grija altcuiva? Ce fel de persoană de încredere sunt în stadiul ăsta?

Dacă a văzut că nu a ținut vrăjeala cu banii de avocat (adică să-mi fie milă de el, nu că ar fi avut nevoie), s-a dus la niște neamuri de-ale lui și a chemat salvarea. Probabil ca să îi ia tensiunea, în rest știu că e tanc, nu uită ce are de făcut pentru corpul lui. Mi-a trimis poze cu el prăvălit pe scaune și oamenii salvării pe lângă el. Trebuie să recunosc că are imaginație, mie nu mi-ar fi dat prin cap să joc teatru că mi-e rău, să chem salvarea și să pun pe cineva să-mi facă poze, nu una, ci trei.

M-a emoționat până la lacrimi, ce să zic, nu mă gândesc decât la palpitațiile pe care ni le provoacă mie și fiicei mele, la goana pe care stăm, la grețurile pe care le avem când îi auzim vocabularul și ideile toxice, urlate, mizerabile, impuse. Aș vrea să se simtă cum ne simțim noi. Să simtă frica, teroarea. Să simtă că e o pradă.