Apreciez când oamenii reușesc să-și găsească liniștea în religie, să stea împăcați cu Dumnezeu indiferent de tâmpeniile pe care le fac zilnic. Eu nu reușesc să mă împac nici cu mine, darămite să ajung să mă certe El! Nu cred că pot suporta două certuri pe zi.
Am simțit și eu nevoia să mă agăț de așa ceva, când ești neputincios și disperat, mai ales pentru sănătatea celor dragi, după ce îți moare cineva drag, parcă te atrage să te liniștești cumva prin credință.
Bun, deci e frumoasă treaba asta religioasă, dar până la punctul în care devine toxică și pentru tine și pentru ceilalți. Că nu sunt numai babele alea nebune care ne fac viața amară. De alea zici că sunt nebune și le ignori. Când sunt oameni tineri însă, ferea! Ăștia au energie tată, dezbat, combat, te mănâncă de viu. Și sunt tot mai mulți, că na! La câte biserici de diferite religii avem, ar fi și păcat. De cealaltă parte a baricadei, barurile stau aproape goale, bietele de ele. (Glumeam, hai să avem niște limite și aici)
Mă așezasem ca tot omul pe o bancă, să mă uit la o iarbă care stă să scoată cornul la lumină (iarbă- iarbă, nu de-aia care face minuni), deschid pachetul de țigări și din senin apare un tânăr lângă mine. Din experiență îi fac zât din prima:
– N-am țigări de dat.
– Nici tu n-ar trebui să fumezi! Știi că astea sunt de fapt demoni?!?
Hopaaaa!…Mă întrebam ce dracu o fi băut sau fumat de vede dragoni în pachetul meu de țigări. Nu vedeam nici o tulburare de genul ăsta în ochii lui. Zice:
– Vrei să-ți dau o Evanghelie? E gratis, îți luminează mintea și calea.
Mi-am dat ochelarii de soare jos de pe nas:
– Ia uite, fantastic, s-a făcut lumină fără să citesc vreo Evanghelie!
– Nu glumi!! Eu nu glumesc! Eu am găsit cuvântul Domnului!!!
M-am enervat:
– Și de ce mama dracu simți nevoia să-l împărtășești? Așa de tare te apasă?!!
Buhahahahaha!!! On the other side, ma bucur cand scrii!!!
buăăăi! trăiești?!
Pfff… incerc!…
🙂 Şi pe mine mă nimereau tot mereu sâmbăta sau duminica înainte de şapte dimineaţa să îmi aducă cuvântul Divin acasă. Până când într-o zi le-am zis să-şi noteze adresa şi să le spună la toţi colegii de credinţă să nu mai vină, că îmi găsesc eu singură drumul spre care biserică îmi convine şi la ce oră îmi doresc. Oameni fără stare şi cu credinţă de dau pe dinafară dar parolişti, că de atunci nu m-au mai căutat!
:)) i-ai băgat în spam, va să zică…
Uite acuma imi dau seama ca nu mi-au mai batut de mult la usa femei responsabile, cu parul cuvios strans in batic, care sa-mi dea vesti bune si care sa-mi propuna sa vorbim despre DoamneDoamne.
Adevarul e ca imediat ce eram abordata incepeam sa am tot feul de curiozitati: da’ copii nu aveti?, nu mai bine stati acasa sa ii ajutati sa-si faca temele?, ati vazut ce fericiti sunt cand vorbiti cu ei despre problemele lor? Etc.
Incheierea era intotdeauna duioasa: multumesc pentru amabilitate, credeti-ma, ma descurc, aveti mai bine grija de cei dragi, sa stiti ca au foarte multa nevoie de domniile voastre, va doresc o zi minunata si nu uitati, familia va doreste si va asteapta!
Haaa, ce dulce! Mai ceva ca un agent de vânzări
Ohoho n-au dat de sotul meu care are o placere deosebita sa le puna la intrebari pana pleaca singure/singuri. Maica-mea avea altfel de abordare cand le prindea pe la usa pe cateva imbrobodite: – maica ia intrati in casa spalati geamurile si bateti covoarele pana dau eu carpa pe jos si in timpul asta vorbim…plecau alea de la usa invers de cum venisera
:)))))))
Maaaii… Sunt putin geloasă.. .
Pe mine nu îndrăznește nimeni sa ma ia la “educat ” in ale credinței… si nu cred ca s-a aflat că l-am luat la întrebări pe popa din parohie. N-am primit raspuns nici in ziua de azi