m-am privit

În seara asta am deschis ochii în timp ce ascultam o melodie care mi s-a înfipt rău în creier aseară, nu-i înțeleg cuvintele, dar strigă așa cum aș face-o și eu, când mai lent, când mai aprig. Cum îți spun, am deschis ochii, am pus o veioză aproape de oglinda în care eram și m-am privit. Aproape fără rufe, că fițe oricum n-am și-ar trebui să-mi inventez câteva măcar pă trend …mmm. Așa. Nu știu care unghi de privit mă avantajează, sper să am răbdare să învăț dacă reușesc să nu mai fug, Îți dai seama, să vezi o babă aranjându-se în unghiul potrivit în oglindă sau la poză? Leșin de râs!…Ah, stai, s-ar putea să existe?!…Scuze, hai să spunem că mă refer la femei trecute binișor de 80 de ani, ok?

M-am privit, pentru că mi se pare că prietenelor mele le e rușine să îmi spună în ce stadiu de nasoală sunt. Poate nu m-am înfipt destul de mult în ele.

Mbun, deci m-am privit. Am dat drumul părului pe care îl siluiesc zilnic strâns și l-am văzut chinuit pe alocuri de mulți ani ale bolilor apropiaților. Mi s-a făcut milă, dar l-am apreciat și l-am mângâiat cu blândețe pentru că a reușit să treacă peste toate câte a trecut și i-a ieșit bine, a făcut față.

Mi-am privit tâmplele și mi-am văzut spaimele. Muuuulte! Spaime care și-au pus amprenta și pe care încă încerc să le iau în brațe, să le accept. E greu cu astea, se dau greu îmblânzite, sunt înghesuite și nu vor descâlcite repede. Mi-au dat lacrimile de neputință, eu nu am timp de descâlcit ițe și mi-aș dori să nu mai am nici o frică, eu nu sunt genul să moară de frică, eu iau decizii și nu regret! Privindu-mi lacrima, mi-am văzut pistruii.

Ceara mamii lor de pistrui, cum îmi strică ei fengșuiul! Nu poate omul să aibă un moment cu el, că apar nenorociții ăștia de pistrui! În timp ce mârâiam la ei, iar ei îmi răspundeau în zeflemea, mi-am adus aminte de o femeie bătrână, care când m-a văzut fugind la umbră – eram mai mică cu mult- , mi-a spus: Draga mea, tenul fără pistrui e ca cerul fără stele. Iubește-i, draga mea, nu trebuie să stai numai înnorată. Încă nu-i iubesc, doar am luat aminte la ei ca la dușmanul de lângă tine. Ne urmărim.

Mi-am văzut apoi ridurile, cele din frunte – astea cred că majoritatea sunt create de legislația din România, fie vorba-ntre noi- dar sunt și de la toate expresiile pe care nu mă pot abține să le am. Apoi am văzut ridurile de la ochi provocate de toate râsetele pe care mai mult le-am dăruit altora și până la urmă n-am mai putut sta serioasă și am hohotit și eu de râs! Mai ales cu copiii și animalele! Cu ăștia am râs cu lacrimi!…

Mi-am văzut ridurile de lângă gură, toate nopțile plânse în pernă, toate momentele de neputință, clipele de lipsă a logicii și a dreptății, de furie către Ceruri, de teamă pentru ceilalți! Și-am spus ok, le-am mângâiat și le-am spus ridurilor astea: Da, fetelor, n-am cum să vă șterg, doar să vă îmbrățisez.

Și ele mi-au zâmbit un pic mai dulce decât amarul cu care erau obișnuite.

Mi-am privit pielea, alunițele- ia uite, mă, ce de chestii noi pe mine!- , am văzut vasele de sânge cum au luat-o razna și mi-au rămas ochii la noile achiziții de piele scărpinată, că astea sunt mai noi. Parcă-s o rană care nu mai trece. Știu că nu trec cu creme, știu că sunt de la mine, că eu le-am făcut, că eu sunt de vină și tot din cauza mea vor trece.

Nu-mi dau seama de motivul lor, dar când o să aflu, o să fie ok. Mi-am mângâiat rănile și le-am promis că sap adânc în interiorul meu și fac tot ce pot să nu mi se mai întâmple asta.

Trec peste sâni sau picioare, că poate mai citesc și bărbați pe-aici, iar articolul de față nu e pentru ei.

Mi-am văzut burta…Eh, câte emoții au trecut pe acolo! Câte examene! Câte decizii! Câte kilograme plus sau minus! Câte experimente! Câte răni! Mi-am adus aminte de altă bătrână de la o internare, își lua bărbatul din spital să moară pe perna de acasă:

– Te rog frumos, Florentina! Trăiește-ți viața la maxim, până în ultima clipă! Noi am așteptat ca proștii să ieșim la pensie să ne plimbăm și să ne distrăm și acum uite, în pragul lui de pensie mă pun doctorii să îl iau acasă, nu au ce să-i mai facă! Am trăit așteptând degeaba!!!

Am luat-o în brațe și i-am promis că o să fac tot ce știu eu mai bine să trăiesc. Râdea și plângea, hohotea în brațele mele. Am ținut-o și eu cât am putut de strâns, în vreascurile mele de brațe.

(Era un moment în care eram slabă stil stafie)

Mă uitam acum la burta mea și știind tot ce i-am provocat pe vrute sau nevrute am bătut high five cu ea prietenește: hai, fată, că la câte ai îndurat, meriți să arăți și așa!

Mi-am văzut apoi fundul. Pfff! Mi-au căzut fălcile când mi-am văzut fundul :)))))))))))))

(fălcile feței, adică)

Băi, mă uitam și parcă nu-mi venea nici să-l mângâi, nici să-l iau în brațe, nici…nimic! Am dat-o pe conciliere:

– Hai lasă, e bine că ești cu mine și îți faci treaba, ce dracu să-ți mai zic și ție, că m-am epuizat azi până am ajuns la tine!

Și-a rămas cum m-am simțit: mi-s aproape dragă. Uite mă, de-aia mă iau eu mereu acasă!

🙂

Te provoc să te vezi și tu!