Tot aud în ultima vreme că atunci când uiți acasă picăturile, telefonul, cheile, fierul de călcat în priză, arunci țigările la gunoi – sunt chestii care fac parte din starea de om îndrăgostit.
Nașpa.
Cre’ că m-am născut îndrăgostită la cât mă împiedic. Serios!
De-atâta dragoste trebuie să îmi iei toate obiectele contondente aflate la nivelul mișcărilor mele la care adaugi o marjă serioasă de eroare pentru momentele prelungite în care sunt aeriană sau cu mintea “pe miriște”. Grija de posibilele obiecte contondente ar trebui să fie atât pentru siguranța mea, cât și pentru a celorlalți, pentru că da, pot face victime colaterale cât nici n-apuci să ventilezi aerul închizând o pleoapă de geană falsă!
…Și-ajung oamenii pe lângă mine să se simtă răniți gratis, cam cum sunt copiii după separarea părinților.
Mai devreme mi-a cerut un cerșetor 1 leu pe drum. I-am zis că n-am și 10 metri mai încolo am intrat în bancă. A intrat cu tupeu după mine și în timp ce scoteam banii m-a întrebat:
– Eh? Nici acuma n-ai?!
Am tresărit un pic violent și era cât pe ce să-l întreb dacă are să-mi dea rest, dar m-am gândit că stai așa, ești nebună? dacă totuși are rest??!?
Am ieșit val-vârtej din bancă rașchetându-mi umărul de el. Tind să cred că doar eu am rămas cu mâncărimea asta de piele, el părea mai nesimțit.
Una peste alta e o zi reușită, n-am rănit pe nimeni, dar ai un pic de încredere: ziua nu s-a terminat…
Nu mai vreau să aud de dragoste :)) E mai bine doar calmă – cat se poate- și împiedicată
Nu-mi vine să cred c-a intrat după tine-n bancă acela.