motive de iubit

Câți oameni știi pe lumea asta care să te iubească necondiționat? Să te ajute la orice oră din zi și din noapte, să sară pentru tine, să te împrumute, să te cazeze o perioadă, să-și stoarcă creierul să te scoată dintr-un impas? Să-și facă griji dacă taci sau dacă ai luat-o razna?

Pe baza răspunsurilor la aceste întrebări, îmi scrolez uneori agenda telefonică și scot numere inutile din ea. Sunt oameni de a căror figură nu-mi aduc aminte sau de ce le-am salvat numerele în telefon.

Se vede treaba că fiecare avem întrebările noastre interioare. Recent, mă întreabă puștoaica:

– Mă iubești, mami?

– Da, Oana, te iubesc.

– De ce? Fă o listă de motive pentru care mă iubești!

Am amuțit.

– Bine, dă-mi măcar 3 motive.

Eram la volan, din punctul meu de vedere ea tocmai îmi dăduse mie un motiv zdravăn s-o dau de-a dura.

Cum adică de ce o iubesc?  Îmi trebuie motive?

Jumătatea bună a relației mele îmi șoptea râzând aproape în cască:

– Zi-i și tu că ești sangre de mi sangre, că ești frumoasă și deșteaptă. Uite, te-am salvat!

I-am aruncat și lui o uitătură nemulțumită peste umăr pentru că se pune la mintea ei, ea se chițăia încântată de încurcătura în care mă băgase, unul tocmai îmi trăgea flashuri luminoase în ceafă să mă dau deoparte de pe bandă de parcă îi fătase mă-sa o bandă proprie de alergat, ce să mai! Un moment taman bun să expui motive de iubit.

După ce am reușit să parchez aproximativ drept ca aproximativ de obicei, mă uitam la minunea asta mergătoare de fii-mea ca la tot ce am reușit eu să fac pe lumea asta, că-n rest nu-mi pare că aș fi făcut mare brânză.

În spatele zâmbetului ei ștrengăresc simțeam un Sâc, ce te-am încuiat!

Mă uitam la ea că e prea isteață pentru secolul în care trăiește și chiar și așa are răbdare cu ăi mai tăntălăi dintre contemporani. Nu prea pricepeam cum a ajuns să-mi ceară o listă de motive pentru care o iubesc, dar știindu-i năstrușnicia în nărav, am fost convinsă că prietenul ei are o listă lungă pe care e pregătit să o recite la orice oră din zi și din noapte. Mie mi-e drag băiatul ăsta nu numai pentru istețime, cât pentru că are răbdare să colaboreze la toate copilăriile ei.

Anul trecut am murit de râs când a fost întrebat:

– Robert, de câți ani?…

– PATRU!!

– ?? De unde…

– Voiai să mă întrebi de câți ani suntem împreună, nu? Ei bine, patru!

Bref, sper să aibă milă de nervii mei și să nu-mi mai ceară liste, exceluri de suflet nu știu să fac. O iubesc de dinainte să se nască, mulțumirea și zâmbetul ei însuflețesc totul în jur, pentru că are sufletul bun, curat și pentru că e dulce ca bunătățile pe care le face pentru oricine.