Doamne, dacă e să nu sufăr ceva pe lumea asta e perfecțiunea.
Ce sunt eu nesuferită, dar câte sunt de nu le sufăr…
– nu sufăr copiii deștepți, cuminți, aproximativ geniali. Mie-mi plac ăia care se murdăresc din când în când, care iau și note proaste, care nu se țin de vioară neapărat. Poate le place să deseneze sau să se dea în leagăn și atât.
– nu sufăr părinții perfecți care și-au făcut toate calculele pentru viitorul copiilor lor, inclusiv cu ce gen de persoană s-ar mărita/ însura/ combina/ etc până când ajung să se opună până la dezmoștenire.
– nu sufăr adulții care le cântă-n strună părinților abuzivi și trebuie să ajungă la ei de la kilometri distanță doar dacă le-a crescut 2 grade tensiunea arterială sau au nevoie de o chiflă de pâine la masă.
– nu sufăr pe cei care au senzația că trebuie să stai preș pentru ei, că au decis ei că le place sau nu cutare lucru și tu trebuie să aprobi. Nu, nu trebuie. În primul rând societatea noastră se bazează pe cerere- ofertă și e un contract scris sau nescris care trebuie să fie echitabil- bun adică, pentru ambele părți.
– nu sufăr oamenii care vorbesc întotdeauna perfect, mieros și așa cum trebuie. N-ai cum să fii atât de pupincurist, trebuie să mai dai și pe de-alături, mai lingi și altele, gen o înghețată, de-astea util diabetice…
– nu sufăr oamenii îmbrăcați după ultima modă. Pentru care confortul sau utilitatea sunt fix pix, doar că e modă. Pentru mine nu e. E o cârpă, indiferent de brand. Nici măcar nu trebuie să o calc la dungă dacă mie mi-e lejer să stau în cârpa aia așa cum e.
– nu sufăr praful în casă, dar din păcate nu-mi permit prestatori de servicii care să îl șteargă. Din când în când unul din astmaticii de gradul 3 din casă trebuie să se sacrifice și să elimine praful.
– nu sufăr relațiile perfecte cu tot tacâmul ăla de trebuie să ai școală, carieră, relație serioasă, casă și măcar un copil, dar oprește-te la unul altfel îi iau ăilalți averea. Nu suntem toți la fel. N-avem același curs. Eu una, am început cu finalul, iar restul le-am făcut pe sărite care cum s-a putut sau s-a brodit. Am întors cutumele cu curul în sus și privirile vecinilor la fel. Nu-mi pare rău. N-am căutat preamărire, mă descurc de la o zi la alta și mă bucur de cei pe care îi am alături.
– nu sufăr să fiu trezită dimineața – de fapt nu sufăr mârâieli / țipete dimineața pe ton de soprană stricată la stomac cu versuri de gen: la maaaasă!…. tu nu te mai duci la școală?! Sictir. Dacă mi-e somn, ia-mă ușor.
– nu sufăr durerea. Mai ales aia de orice fel de oase e teribilă, spun asta pentru că e ultima cu care mă desfăt. Nu e normal să te culci e culci om și te trezești frankenstein. I-am cupărat mamei o cremă de diverse buruieni contra dureri de oase și până să ajung la ea am băgat un deget spre juma’ de pumn în crema aia pentru că aveam dureri atroce. Evident că nici durerea n-a trecut, nici cadoul-cremă n-a ajuns la mama. Mă mai chinui. Mama zice că mai ține la mine, să mă obișnuiesc cu durerea și să mă mișc.
– nu sufăr oamenii care nu se bucură de lucruri mărunte. De orice lucru. Orice orice poate fi o bucurie. Chiar orice.
– nu sufăr violența, mai ales gratuită. Un ciorap poate sta și de izbeliște și să râdem de natura lui rebelă, o cafea poate fi și amară că nu-i bai, îi pun eu zahăr, o vorbă spusă aiurea poate rămâne așa și făcute glume pe seama ei, gunoiul poate să-și ia sare deasupra fără să fie dus că nu ne rupe nimeni capul, ci doar nasurile, paharul poate să se spargă dacă ai două mâini stângi, în general putem să fim oameni fără să ne punem la colț dacă nu facem fapte demne de cazier și suntem de încredere unul pentru altul. Mă enervează vecina asta care urlă la bărba-su de zici că e ultimul om din lume… Nfine, nu asta voiam să spun, doar am auzit-o, dar ce vreau să mai spun e că dacă violența e și fizică, e grav. Nu că nu sufăr asta, nu accept. Nu. Și nu sunt de acord cu urmărirea aia judiciară, n-am auzit încă nici unul urmărit așa care să fi pus fizic panseluțe pentru binele comun.
– nu sufăr horoscopul care spune că iau bani sau fac excursii în străinătate și în 100% din cazuri mănâncă căcat. Astrele zic, evident că horoscopul n-are vină.
– nu sufăr oamenii fără vicii, dar mai ales pe cei care propovăduiesc insistent un bine bisericesc, tămăduitor, politic sau whatever. Binele ăla devine toxic, cade rău la lingurică, dai bani pe tratament, nu e ok psihic .
– nu sufăr oamenii care nu ajung la timp (știu puține persoane care ajung la timp și de fiecare dată ne surprindem plăcut până la râsete – ce dracu căutăm noi în societatea asta?)
– nu sufăr să dezamăgesc oamenii, mai ales că pun mereu pe primul plan calitățile lor și le mai iau în calcul și pe traseu.
Eeeeh…Se pare că reușesc să dezamăgesc întru totul, pentru că nu e nimeni mulțumit că n-am acordat destul timp să ne vedem, să ajut, să vorbim, să iau parte, să sun, să plătesc, să fiu acolo.
În seara asta am găsit și eu un motiv întemeiat: scriam 😀
P.S. Apropiații mei nu sunt perfecți și nici măcar nu încearcă. Și îmi sunt dragi tocmai pentru că sunt imperfecți, e motivul pentru care îi numesc oameni aproape. Am scris acest text în mare parte pentru ei, pentru oamenii imperfecți care sunt buni și mișto și n-ajung să stau la șuetă cu toți așa cum mi-aș dori.
Iubesc imperfecțiunea umană. Și animalele. Și copiii.
Sunt ființe care au dreptul legitim la imperfecțiune
