Dacă merg frumuşel pe jos, la pas, mai repede găsesc o clinică de infertilitate decât un magazin să-mi cumpăr ţigări.
Lăsând gluma deoparte, înţeleg că ceaiul de năpraznic nu are efect dacă există atâtea clinici şi tratamente. Curios… pe mine numai noţiunea de „ceai de năpraznic” mă face să cred că e o plantă straşnică, dar imaginaţia mea împuiază cam repede ce-i drept.
Îmi pare rău că pe lângă toate legile făcute de oameni care stau mult în fund există şi orânduiala asta neomenească şi proastă conform căreia „Dă Dumnezeu copii la cine nu trebuie”. Şi când văd în realitate cui îi dă şi cui nu-i dă, parcă mai rău doare vorba asta.
Pentru că e urât când – în sfârşit ! – ţi-ai găsit jumătatea, ai acceptat cu un sfert de gură că da, o iei ! şi ajungi acasă şi vezi un cămin incomplet, fără copii. Mai urât e când dorinţa devine obsesie şi obosiţi de traiul ăsta românesc oboseşti pe cei din jur cu obsesia ta, iar acasă te oboseşti unul pe altul :
– Hai repede că e temperatura optimă!
sau:
– Hai repede că vine, uite cât e ceasul !
– Cine vine?
– Ovulaţia!
– Acum?!?
– Acum !
În primul rând aş trimite cuplul ăsta să ovuleze în vacanţă. La munte, la mare, unde le place.
O mâncare bună, o băutură şi mai bună … Relax.
Iar dacă medical sunt probleme de nerezolvat, există oricând opţiunea adopţiei.
Şi da, e greu. Dar e mult mai obositor să oboseşti pe toată lumea obosindu-te în fel şi chip.
Si sa te oboseasca toata lumea intrebandu-te de cate ori te intalneste: si copii cand????