când merge strună

Sunt zile în viaţa unui om când merg toate strună, de-ar răsuci pe bietul Murphy în mormânt cu legile lui cu tot !
Una din zilele brici merge cam aşa:

Ştiţi gardurile de sârmă prinse pe pari de lemn ? Mă bucur… care nu le ştiţi, mare pierdere…
Gardurile astea au prostul obicei să le putrezească parii în pământ şi-atunci ele se lasă până cad. Gardul lui mamaie din spatele curţii s-a aplecat până pe nişte pomi, destul cât să-l sară câinii vagabonţi şi să prăpădească grădina.

Ne-am gândit să băgăm pari de fier în ciment, pentru ca la anu’ să ne găsească mamaie altă treabă, nu să-nfigem iar la pari.

Bun.
Pe la ora 9 dimineaţa tragem prelungitor cu un balamuc de metri de cablu până-n fundul curţii, băgăm flexul, ăsta fluieră pe vreo 2 bare….
Din priză a început să iasă fum ca la grătar. Ştecherul – topit ca untul.

Ia tata ştecherul şi prelungitorul să le schimbe.
Noi ne hotărâm să turnăm beton la baza stâlpilor tăiaţi, ca să nu mai pierdem timpul .
Mama ţipă din casă că ce dracu’ am făcut de nu mai e curent ?
Mergem să verificăm, că dacă nu-i curent, nici pompa de apă nu merge deci…adio betoane !

Sărea o siguranţă din tablou de zici c-o înţepai în fund.
Ne dăm fiecare cu părerea – o treabă democratică ce ne ia o grămadă de vreme şi ne enervăm pentru că în parlamentul ăsta de 5 inşi (eu, el, mama, tata şi mamaie) nu erau două păreri de acelaşi fel.

Fi-mea se distra teribil văzându-ne, a zis că nu şi-ar lua bilete la circ „never- ever”, când are-aşa ceva acasă gratis.

Se făcuse ora 12 şi noi n-aveam nimic făcut concret, decât un gard pus la pământ ( la dărâmat suntem maeştri ! )
După ce-am vrăjit siguranţa aia să stea priponit curentul în ea, ni s-a făcut foame. După foame ni s-a făcut somn, dar am zis că tre’ să terminăm treaba, că a doua zi aveam fiecare treaba lui, deci am început să defilăm greoi cu burta plină prin grădină pe sub un soare înflăcărat, de numai şuturile drept avans ne lipseau să dăm gata mai repede gardul.

Eu am defilat mai greu ca ei, şi-am reuşit să vărs o roabă de material de beton prin spatele grădinii cu tot cu mine , iar ca drept pedeapsă următoarea roabă am pregătit-o singură. Ceilalţi au stricat fiecare ce-a nimerit: un cleşte, o coadă de ciocan, o cazma… astfel că mai mult reparau scule decât să facă gard.
Dar până la apusul soarelui l-am dat gata, numai că poarta de ieşire pe care am schimbat-o ca să fie în linie dreaptă cu restul curţii, acum e în dreptul unui corcoduş.

Dar a zis mamaie că nu face poame bune şi e şi uscat jumate din el, deci data viitoare îl tăiem, ca să se vadă poarta în toată splendoarea ei !