Ce faceţi cu mâncarea care vi se strică ? Întreb pentru că suntem o societate de consum care învaţă să-şi satisfacă nevoile fără să facă abuz de resurse. Pentru viitor !
Eu i-aş da mamei un premiu nobel pentru reciclare, pentru că resturile de fructe merg la ţuică, resturile de legume la găini, cele de carne la câini. Orice robinet ţeavă, piuliţă se refoloseşte sau se depozitează în magazia în care sunt numai lucruri care „nu ştii când îţi trebuie”, iar când îţi trebuie de fapt le cumperi ca să se potrivească unde îţi trebuie, pentru că nu orice șurub are același simț al găurii. Orice material lemnos îşi află obștescul sfârşitul în soba lui mamaie.
Dacă-şi pune mama mintea, tomberonul lui mamaie poate fi ridicat trimestrial. Sau chiar la semestru. Sau never-ever.
Fiind aşa o fire de reciclator, bineînţeles că fiecare centimetru din curtea lui mamaie este utilizat eficient.
Atât de eficient, încât atunci când vreau să mă dau jos din cireş sare mamaie:
– Îu ! Florile ! Dă piciorul mai în dreapta, să nu calci pe ele !
OK, încerc să dau piciorul … cred că mult prea în dreapta, pentru că urlă mama:
– Roşiile! Treci înapoi, de ce nu te uiţi ?
Pe cealaltă parte a copacului mă uit disperată la o tufă de viţă de vie. Aș vrea să dispară câteva minute din raza mea de acțiune, să pot coborî.
Dacă nu-mi aduc aminte fix paşii pe care am urcat în cireş să-l culeg, trebuie să aştept să plece corul de caţe din preajmă sau pot foarte bine să rămân acolo ca să nu prăpădesc recolta de la bază.
Nu vă spun cum arată potecile prin grădină, sunt lăsate pentru echilibristică, nu pentru păşit pe ele.
Uf ! Tare greu e să te responsabilizezi !